Fiind depistat mult mai târziu, lupta împotriva cancerului devine una pe viață și pe moarte. Olesea Saratura se numără printre femeile puternice, care, acum aproape 6 ani, a învins această boală. Chiar dacă a trecut mult timp de atunci, femeia povestește că a fost cea mai groaznică perioadă din viața sa, iar gândurile că afecțiunea ar putea recidiva oricând o macină zi de zi. Despre diagnoze puse greșit, cum a reușit să se trateze și la ce chinuri a fost supusă în acea perioadă, dar și despre cum e viața ei acum, am reușit să aflăm chiar de la ea.

„Ne pregăteam pentru cel mai frumos eveniment din viața noastră, să fim părinți pentru a 3-a oară și eram cea mai fericită că vom avea gemeni. Atunci s-a întâmplat ceea ce nu mi-aș fi imaginat vreodată: am fost diagnosticată cu cancer,  faza terminală. În săptămâna a 16-a, am fost internată pentru tratament de păstrare a sarcinii, aici am sesizat primele simptome pe lângă cele de oboseală și de neadăugare în greutate, care mi se păreau normale în condițiile unei sarcini multiple. În spital, o colegă de salon mi-a menționat că tușeșc, iar mie mi se părea absolut normal să am o tuse uscată, dădeam vina pe tiroidă. Am fost diagnosticată cu bronșită și la externare mi s-a sugerat să fac o ecografie la inimă, că cică asta ar putea fi cauza”, a spus Olesea.

Când sarcina avea șase luni și jumătate, în urma unei ecografii cardiace, a fost anunțată că trebuie, de urgență, să meargă la spital. I s-a depistat un șir de diagnostice cardiace, fiind anunțată că e nevoie să întrerupă sarcina pentru a fi salvată.

„Începusem să am dureri severe de spate, atunci nu știam cauza, însă era deja vorba de metastază. Avem stări foarte proaste, îmi cădea tensiunea până la 50/40 și mă simțeam rău. Însă, în cadrul Spitalului de cardiologie nu s-a depistat cauza durerilor mele, mi s-a zis că este de la sarcină, că după naștere va fi bine și să mai rabd puțin. La 32 de săptămâni a fost planificată sarcina prin cezariană și la a 2-a zi după naștere în urma unei radiografii pulmonare am auzit prima dată cuvântul ‘tumoare’ “, a mai adăugat femeia.

După o săptămână de terapie intensivă, a fost internată la Institutul Oncologic. Atunci au urmat cele mai dificile momente, la începutul luptei cu cancerul, povestește Olesea:

„Pereții sumbri,  fețele triste ale pacienților, indiferența medicilor – toate îmi apar și acum în minte.”

„Și astăzi îmi este greu când trec prin preajma spitalului. Prima lună e cea mai grea, nu vrei să faci nimic, căci știi că după cancer urmează doar moartea. Am mers pentru prima chimioterapie de urgență. Medicul nici nu a binevoit să îmi zică ceva. M-a examinat și după m-a trimis în salon. A rămas cu soțul căruia i-a comunicat că am cancer pulmonar, stadiul 4 și că e destul de grav, nu am nici o șansă și asta este. Atât de mult s-a greșit, nemaivorbind că în primul rând au greșit diagnoza. A urmat zile grele, gânduri sumbre. Am mers pe la preoți, făcători de minuni, ghicitori care tratează cu plante și multe altele. Doamne, când îmi aduc aminte”, povestește Olesea.

„Știam că oricum o să mor. Eram atât de slabă, nu încăpeam în nicio haină”

„Prima chimioterapie a fost făcută imediat, nici nu sunt sigură ce mi s-a administrat, cert este că am primit un tratament pentru carcinom pulmonar (cancer de plămân). Ulterior am cerut o a doua opinie din afară țării, iar la telefon oncologul – pulmonolog mi-a zis că nu crede că aș avea cancer pulmonar, dar dacă este așa să îmi verific ficatul și creierul, căci cancerul pulmonar metastazează anume în aceste organe și mi-a recomadat să repet biopsia. Cu prima ocazie am mers la București și am fost consultată, iar medicul a fost sigur că îmi este greșită diagnoza și m-a direcționat către un laborator să repet biopsia. Peste 5 zile m-am trezit cu un alt diagnostic: Limfom nonhodgkin mediastinal difuz cu cellule mari B”, mărturisește femeia.

Cu noua diagnoză, a prins mai mult curaj și a plecat către Departamentul Hematologic. Femeia povestește că atunci era mai optimistă, fiindcă știa că are mai multe șanse.

„Pentru unii înseamnă groază, însă pentru mine a însemnat biletul spre remisia totală (adică când nu este nici urmă de cancer în organism). Au fost niște momente dificile, stări de rău, greață. Slavă Domnului nu am avut alte reacții adverse, alții, din păcate, suportă foarte greu, dar merită de răbdat căci de asta depinde sănătatea ulterioară a pacientului”, a mai adăugat Olesea.

„Cel mai greu este atunci când din cauza chimiei trebuie să renunți la podoaba capilară”

„Încă după prima chimie am rămas fără păr… of… Iar o altă problemă este lipsa citostaticelor din spital, am fost nevoită pe o bună parte să le procur. Iar pentru opțiunea de transplant medular am apelat și la o altă țară, Turcia. Slavă Domnului că toate investigațiile mi-au ieșit curate și am fost declarată în remisie totală, și nu am avut nevoie de alt tratament. În lupta mea cu cancer, după 5 sau 6 chimii când mă simțeam mult mai bine și totul mergea spre reabilitare, unul din gemănuți, avea 5 luni, a decedat“, a spus Olesea.

„După aproape 8 chimioterapii, lupta mea cu cancerul a luat sfârșit”

„În luna mai a acestui an împlinesc 6 ani de remisie totală. Atât de repede a trecut acest timp. Sunt recunoscătoare pentru toate momentele frumoase, iar lupta mea cu cancerul a rămas acolo, departe. Când îmi reamintesc, parcă nici nu vorbesc de clipe pe care eu le-am trăit. Cunosc tare multe cazuri când s-a întâmplat și peste 10 ani și mai mult, dar știu și pacienți care au mai mult de 25 ani de remisie, deci gândesc pozitiv și mergem înainte”, adaugă Olesea.

Facebook/ Olesea Saratura

Olesea povestește că trăiește cu frica că boala ar putea recidiva oricând:

„Pentru a învinge această boală, este nevoie de multe gânduri pozitive, zilnic adormeam cu ideea că chimioterapia îmi distruge toate celulele cancerigene, știam că după finalizarea planului de tratament Pet-ct-ul (aparatul care arată activitatea cancerigenă) nu va depista nici un gram de activitate cancerigenă. Și așa și a fost. Chiar dacă eram stadiul 4, cu tumoare masivă în mediastin, plămân în pleura, coastă afectată, oase parietale craniene afectate, după 8 chimioterapii medicii mi-au declarat remisia”, a mai spus femeia.

Olesea menționează, totodată, și despre faptul că în lupta cu cancerul trebuie să fii informat, iar oamenilor care-s diagnosticați cu această boală să nu le fie frică să apeleze la consultații și din partea medicilor din afara țării.

„Datorită acestor tipuri de consultații, am aflat despre multe investigații care trebuie neapărat să le fac. Cunosc tare mulți pacienți cu aceeași diagnoză care nu sunt informați: cancerele hematologice sau cancerele de sânge poate fi tratate pe lângă chimioterapie și cu transplant de măduvă. Uneori doar acest transplant îți poate salva viața. Cereți ajutor, nu vă fie frică să comunicați celor dragi cu ce vă confruntați. Dragostea și grija celor dragi vă vor da aripi, să puteți trece mai ușor peste toate. Eu vreau din suflet să mulțumesc celor care m-au ajutat financiar în lupta mea cu cancerul: prieteni, rude, cunoscuți, necunoscuți, tuturor oamenilor cu suflet mare”, adaugă doamna Sărătură.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: