Oxana Rusu este o moldoveancă stabilită cu traiul în Washington, D.C, SUA. Deși a emigrat peste ocean, și-a luat cu ea dorul de casă și pasiunea pentru tradiție și frumos. Este o tânără mămică, pasionată de cusutul artistic pe fire numărate, tehnică numită broderia albă. Să-i aflăm povestea.

Meșteriță pasionată de crearea bijuteriilor handmade, inspirate din folclorul românesc și moldovenesc, Oxana Rusu și-a luat dragostea pentru tradiție, artizanat și portul popular cu ea, peste ocean.

Până în prezent a creat multe modele unicate de bijuterii, împachetate cu drag în cutiuțe sau pungi personalizate, acestea devenind cadoul perfect dăruit persoanelor dragi sau o amintire dragă, păstrată pentru sine.

Pe lângă crearea bijuteriilor, Oxana este pasionată de portul tradițional

De când se află în America, aceasta a cusut nu mai puțin de trei ii, inclusiv una pentru fetița ei, Aurora, dar și două cămăși populare pentru Bogdan, soțul său.

Povestea ei și dragostea pentru lucrul manual a început în copilărie, iar în străinătate a prins contur și culoare.

„Nu m-am născut într-o familie de intelectuali, dar mamei îi plăcea să citească și mi-a inspirat dragostea pentru cărți. Avea o mică bibliotecă cumpărată cu banii din bursa ei de studentă. Am citit mai târziu tot. Nu conta dacă erau în română sau rusă, eu le iubeam pe toate. A existat o lecție de învățat în toate. De aceea nu știu răspunsul când cineva mă întreabă ce îmi place să citesc. Spun tot și e adevărat. Îmi amintesc clar o carte despre artă, adusă de mama din România după evenimentul „Podul de Flori” din 1990. Coperta lucioasă arăta un colaj al unei frumoase mănăstiri din lemn, o poartă grandioasă din regiunea Maramureș, și nu voi uita niciodată: Coloana fără sfârșit a lui Constantin Brâncuși pe un câmp verde.

Piesa pe care am cusut-o recent, mă duce cu gândul înapoi în timp, pe când aveam 6 ani când mă întrebam de ce coloana se numește Endless? Apoi m-am imaginat stând la baza sculpturii, privind cerul și apoi m-a lovit! A fost infinit, într-adevăr. Când ochii tăi nu pot vedea mai departe – privește cu mintea”, relatează moldoveanca.

„Aceasta, mă duce înapoi în timp când am început să coasem la școală. Am început cu trandafirul de bază cu foi și îmi amintesc clar cât de strâns coseam și cât de emoționată eram. Mai târziu îmi aduceam „opera de artă” acasă și mama mă ghida prin numărarea rândurilor și a crucilor. M-a învățat să slăbesc firul și să mă relaxez, că va veni natural cu timpul și experiența. Avea dreptate, încet-încet modelul a devenit fluent și ușor”

„Îmi place să dăruiesc!”

„Când eram copil, petreceam mult timp pe câmpuri culegând flori sălbatice, pe care apoi le aduceam unei vecine. Era o doamnă născută înainte de cel de-al doilea război mondial, soțul ei decedase demult, iar copiii erau și ei plecați, fiecare cu familia lui. Mergeam să o văd aproape zilnic, ani de zile, până când am plecam din sat, la liceu. Îmi răsplătea vizitele cu povești frumoase din copilăria ei, de când s-a căsătorit și de mai târziu, de când a avut copii.

Cele mai interesante și de necrezut pentru mine erau poveștile în care iarna oamenii din sat se adunau la șezători pentru a crea cu mâinile lor ceea ce eu numesc acum piese de artă. Abia mai târziu mi-am dat seama de importanța acestor evenimente, pe atunci erau singurele întâlniri sociale ale sătenilor, singura lor oportunitate să spună povești, să cânte și să învețe. Acesta era însă și locul unde tradițiile populare erau transmise mai departe și preluate de o nouă generație. Ii lucrate minuțios, fețele de pernă, prosoapele decorative, baticurile, erau toate făcute din cânepă prelucrată manual, fină, și apoi cusute cu fire colorate în modele tradiționale. Lâna era spălată, pieptănată, răsucită în fire fine, fierte în culori naturale și apoi țesută la un război mare de lemn în covoare. Ascultam ore întregi poveștile ei imaginându-mi toate tehnicile folosite pentru a face aceste frumuseți. Din fericire pentru mine, ea păstrase unele dintre propriile opere în cufărul ei, frumos numit „lada cu zestre”. Mi-a spus odată că nicio domnișoară nu se putea căsători fără una. Chiar și acum mirosul de la bilele de molie îmi amintește de haina veche țărănească cu care erau acoperite și protejate celelalte ii și cămăși fine și colorate. Dacă aceste șezători se mai întâmplau și pe vremea mea, cum de ce nu știam și eu de ele? Voiam atunci să știu totul!

 

Din păcate, după război, în Republica Moldova tradițiile și istoria au fost șterse din memoria colectivă, deportările erau veșnic o amenințare pentru cei care se opuneau noului regim. Așa că nu au mai fost șezători și satele au „amorțit”. Nu am înțeles atunci riscul pe care vecina mea și l-a asumat păstrându-și munca și creațiile ei, dar acum știu. A făcut-o pentru că a vrut să ofere – nu lucruri materiale, ci cunoștințele ei, poveștile ei, tot ce a fost uitat sau ascuns în toți acei ani. Ea m-a ales pe mine să primesc în dar aceste cunoștințe și eu nici măcar nu știam. Mi-a luat timp să apreciez acest cadou al ei. Îmi amintesc totul clar ca ziua și mi-aș dori să mai fie acolo.

Acum eu sunt cea care vrea să creeze și să dea mai departe, să ofere mici cadouri făcute de mine, mici atenții care să le amintească altora de mine”, se destăinuie EA.

„Acesta este costumul cusut de mama”

„Mă inspir atât din modele populare vechi, cât și noi, modele pe care le găsesc pe bluze cusute, batiste sau prosoape. Piesele mele rămân mereu fidele acestor modele și fac tot posibilul să se potrivească îndeaproape chiar și culorile.

Deseori, când lucrez la ceva nou, îmi amintesc de casă, când un șablon bun pentru o față de pernă decorativă ar trece prin tot satul de la o femeie la alta. La final se vedeau fețe de pernă care seamănă strâns una cu alta, dar unde culorile nu se potrivesc aproape niciodată. Au fost vremuri grele și magazine de artizanat nu doar că nu existau, dar chiar ideea unuia era neauzită. Mama se întrista și se bucura în același timp când puloverul meu colorat de școală era găurit de molii. Ea ar desființa-o în boașe de ață, organizate după culoare, care ar deveni parte dintr-o altă piesă pe care ar coase-o.

Deci da, îmi place să fiu cât mai precisă în lucrul cu detaliile, dar din aceste lecții am învățat că improvizarea este o normă”, povestește meșterița.

„Vaza cu flori este o recreere a unui design pe care l-am găsit pe bluza unei tinere din Regiunea de Vest a României. De asemenea, puteți vedea că aceeași bluză a fost inspirată pentru cerceii și colierele mele”

Unul dintre evenimentele importante din viața Oxanei și a soțului ei, Bogdan, și în general al comunității românești și moldovenești din capitala americană este „Ziua universală a Iei”. Organizată pentru prima dată în 2013, Ziua Iei a devenit un eveniment definitoriu în Washington, DC, fiind marcat an de an de sute de români, moldoveni și americani în fața Casei Albe sau a Congresului American.

Prin eforturile lui Bogdan, primăria Washington a declarat data de 24 iunie 2015, ca fiind ziua costumului popular în capitala americană conferind astfel prima recunoaștere oficială a Zilei Universale a Iei. Oxana a participat an de an la acest eveniment ajutând cu organizarea lui și purtând mereu un costum nou.

Logodna Oxanei și a soțului său, Bogdan, a fost specială, cu dor de plai

Logodna Oxanei a fost o surpriză. pentru ea. Aceasta a fost organizată într-o zi de iunie, în anul 2017, și nu a trecut fără peripeții. Întâi de toate, cererea în căsătorie trebuia să aibă loc în luna mai, înainte de plecarea ei în Moldova, când aveau deja confirmată prezența unuia dintre cei mai buni fotografi din zona Washington, DC: „Scuza cu care adunam la un loc toți prietenii noștri era că vom avea o sesiune foto cu colecția de costume populare a lui Bogdan. Dar vremea nu a ținut cu noi, așa că a trebuit să amânăm evenimentul”.

Asta a însemnat că părinții lui Bogdan au fost nevoiți să păstreze în secret faptul că el o va cere de căsătorie pe Oxana când aceasta i-a vizitat în București (un lucru deloc ușor pentru că și ei abia așteptau să îi spună Oxanei bun venit în familie), iar inelul de logodnă nu mai putea fi returnat după 30 de zile, asta în caz că nu i-ar fi plăcut.

Un eveniment organizat în cele mai mici detalii

Pentru Bogdan evenimentul a însemnat câteva săptămâni de pregătiri: să aibă toate costumele populare gata (aproape 30! la număr). În plus, ca o surpriză, Bogdan i-a făcut Oxanei o salbă tradițională cu arginți folosind însă monede vechi americane. În ziua logodnei au mers într-un parc ales de ei cu ceva timp în urmă, pentru că arăta ca un peisaj din Moldova sau România.

Oxana se agita în încercarea de a asigura că sesiunea foto decurge fără probleme și se ocupa să le facă coronițe de flori fetelor (prietenele ei) venite să fie drept modele, să ajute cu îmbrăcarea și cu orice altceva mai era necesar.

Și nici prin gând nu-i trecea că de, fapt, tot ce se întâmpla era organizat pentru ea și că toți prietenii lor erau prezenți ca să fie martorii cererii în căsătorie. După câteva ore petrecute fotografiindu-i pe toți, inclusiv pe Alexandra, mama Oxanei, a venit și momentul în care Bogdan a cerut-o pe Oxana de soție. Acesteia nu-i venea să creadă, dar nu a ezitat și a spus imediat „da”.

Oxana a dus costumul popular și drapelul Moldovei cu ea pe mai toate colțurile continentului american, inclusiv la cercul polar în Alaska!

Muntele Rainier – cel mai înalt munte din Statele Unite (cu excepția Alaskăi).

Oxana și Bogdan și-au dorit o nuntă cât mai tradițională

Cuplul a ales pentru aceasta biserica de lemn de la porțile Chișinăului, cea mai veche biserică de lemn din Re publica Moldova și un colț de rai în aglomerația metropolitană.

Invitații la cununia lor au fost rugați să poarte costume tradiționale și iată că așa au avut reprezentate costume din toate colțurile României și ale Moldovei și chiar costume tradiționale din Germania și Pakistan.

Și costumul mirelui, și costumul Oxanei erau din zona Muscel, de acolo de unde vin buneii mirelui, și au fost alese cu grijă pentru autenticitate și detalii, ambele costume fiind vechi de aproape o sută de ani.

Recepția a avut loc într-un local modern și elegant din Chișinău, chiar și așa, tradițiile au fost parte importantă a nunții. Au fost mulți invitați veniți din toate colțurile globului, au învățat despre tradițiile strămoșești în programul de prezentare al nunții.

Cu câteva zile înaintea nunții, invitații veniți din străinătate, au avut ocazia să viziteze Orheiul vechi, mânăstirea Curchi, Cricova și să meargă într-un tur al Chișinăului. Iar pentru zeamă au fost invitați cu toții într-o locație plină de tradiții – Vinăria Asconi.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: