Peste 750 de persoane au semnat o petiție online prin care cer ca rata dobânzii și a indicelui de referință la creditele ipotecare să nu se majoreze. Începând cu 1 iulie curent, dobânzile la creditele ipotecare la băncile comerciale din Republica Moldova au fost majorate considerabil, cu 5,35 la sută.

„Pe data de 01 iulie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a modificat legea nr 293 din 2017 privind unele măsuri în vederea implementării programului de stat prima casa prin plafonarea ratei dobânzii lăsând fără atenție mii de consumatori ai creditelor ipotecare care nu beneficiază de programul de stat prima casa. Această situație împreuna cu inflația istorică, majorarea excepționala a tarifelor pentru plăți servicii comunale, creșterea istorică a prețurilor la produse petroliere și produse alimentare aduce la imposibilitatea achitării a plaților lunare majorate a dobânzilor pentru credite ipotecare de către persoane fizice din Republica Moldova”, se arată în petiția online.

În context, semnatarii solicită „implicare urgenta” a Guvernului, Parlamentului și BNM pentru diminuarea și plafonarea ratei dobânzii flotante a creditelor ipotecare a băncilor comerciale pentru persoanele fizice care dețin credite ipotecare și diminuarea indicelui de referință de către BNM pentru credite ipotecare.

De la 1 iulie, dobânzile ipotecare au crescut de 1,5 ori în Republica Moldova, inclusiv cele din cadrul programului de stat ipotecar preferențial „Prima Casă”.

„Vă atragem atenția asupra problemei majorării indicelui de referință de către Banca Națională a Moldovei cu tocmai 5.35% de pe data de 01 iulie 2022, ceea ce a dus automat la majorarea considerabilă dobânzilor la credite online la băncile comerciale din Republica Moldova. Trebuie luat în considerare că în comparație cu situația teribilă a persoanelor fizice nimerite în situație precară, cele 11 bănci comerciale din R. Moldova, în anul 2021 au obținut un profit net în creștere cu 39,6% față de anul 2020 și totodată în primele două luni ale anului 2022 practic și-au dublat profitul față de perioada corespunzătoare a anului precedent”, se mai arată în petiție.

Distribuie articolul: