Penelope Cruz şi Antonio Banderas joacă împreună în comedia spaniolă „Official Competition”, a cărei premieră de gală a avut loc în acest weekend, la festivalul de film de la Veneţia. 

Cu această ocazie, i-am putut admira împreună. Doi actori talentaţi care par şi foarte buni amici.

Penelope a dominat covorul roşu al festivalului cu look-ul ei hollywoodian, diva brunetă fiind strălucitoare într-o rochia lungă, albă, cu un model foarte şic, creaţie Chanel.

Penelope şi-a completat ţinuta cu o pereche de sandale negre, decupate, şi cercei cu diamante. Actriţa a purtat un coc elegant, cu această ocazie, şi un machiaj smokey eyes, care i s-a potrivit de minune.

La rândul lui, Antonio Banderas a arătat deosebit de elegant şi mai tânăr decât de obicei cu tunsoarea lui nouă, sosind pe covorul roşu la braţul iubitei sale de 39 de ani, brokerul de investiţii, Nicole Kimpel.

Foto: profimedia.ro

Distribuie articolul: