Dacă nu ar fi fost muzician și interpret, Vitalie Dani ar fi consacrat viața domeniului IT și electronicii. În cadrul emisiunii „Iubește Viața”, artistul a dezvăluit că a creat programe muzicale, folosite în prezent de interpreți din România și din întreaga lume, transmite tv8.md.

Interesul său pentru informatică s-a manifestat încă din copilărie, iar în 1986, a devenit figura principală a revistei „Tânărul leninist”. A ajuns pe copertă după ce a fost selectat alături de alți 29 de elevi din Capitală pentru a studia programarea în anul 1984-1985.

Ceea ce ține de electronică și IT, am fost mereu pasionat de informatică. O cumătră m-a sunat și mi-a trimis o poză – La biblioteca națională este o revistă „Tânărul Leninist” din 1986, unde pe copertă este Vitalie Dani în reflecția unui calculator. De pe băncile școlii ne-au ales 30 de elevi din Chișinău, care am început să studiem programarea” a povestit interpretul.

De asemenea, el se poate bucura că a fost printre primii care au început să-și ofere cântecele prin intermediul App Store. Cu toate acestea, odată cu popularizarea internetului și a tuturor aspectelor legate de acesta, domeniul său de activitate nu-l mai captiva.

Tot ce am făcut în IT, erau programe care le aduceam spre muzică. Nu aveam bani să ne cumpărăm instrumente scumpe, dar le adaptam ca să le pot programa. Peste ani am făcut și câteva programe pe care le folosesc majoritatea interpreților de la noi din România, și pe plan mondial folosesc programele făcute de mine. Este pe Apple Store și oricine poate descarca. Tot ce am făcut am adus spre muzică, cât și studiourile portabile”, a mai dezvăluit muzicianul.

Chiar mai mult, în 2014, Vitalie Dani a fost pionierul din țară în crearea unui sistem de vânzare a biletelor pentru un concert la Londra cu orchestra „Lăutarii”. Desigur, recunoaște că a fost o provocare, mai ales că tot mai multe site-uri de vânzare de bilete începeau să apară, însă în perioada 2013-2014 el a fost singurul care a făcut acest pas.

Curiozitățile despre Vitalie Dani nu se opresc aici. Artistul a dezvăluit cum a făcut cunoștință într-o zi de toamnă cu muza sa, Silvia, căreia i-a dedicat și prima sa melodie lansată în cariera sa. Aceștia sunt mereu alături unul de celălalt, dar puțini știu că nu sunt doar în viața personală, ci și pe scenă, unde Silvia își îndeplinește rolul de operator de sunet al interpretului, oferindu-i mereu susținere și sfaturi.

Este alături de mine și în concerte, Silvia este operatorul de sunet și de suflet. Este important să ne respectăm unul pe celălalt. În timp, dragostea trece în afecțiune, în atașare. Apoi dragostea revine, dar este important să știi să dăruiești mai mult decât primești. Cel mai rău este când taci, este mai simplu să spui”, a povestit interpretul despre unele dintre secretele unei căsnicii fericite.

Vitalie și Silvia au împreună doi feciori, despre care spune că regretă că niciunul nu a ales să îi pășească pe urme. Unul dintre băieți este în domeniul IT, iar celălalt în economie: „Am încercat să îi aducem spre muzică, dar au ales să nu fie artiști. Nu am vrut să fie doi muzicieni nefericiți, de aia am decis cu soția în orice n-ar alege îi vom susține”.

Timpul a trecut, iar acum dorește ca cel puțin nepoții să îi calce pe urme: „Mi-aș dori pe cineva care să cânte în familia noastră”.

Distribuie articolul: