Visele și pasiunile sunt cele care ne conduc prin viață și ne împlinesc din toate punctele de vedere. Asta susține Oksana Badan și recunoaște, anume pasiunea pentru tot ce e frumos și esteticul unei femei a făcut-o să lase deoparte anii în care a studiat economia și să se dedice în totalitate înfrumusețării femeilor. Astăzi este bine cunoscută în Brașov pentru dibăcia ei, iar visul cel mare încă nu s-a împlinit - Oksana vrea să deschidă o școală prin care ar transmite toate cunoștințele ei.

oxana bDomeniul beauty oferă multe posibilități, iar noutățile în această sferă apar zilnic. Noi metode de lucru, noi produse, tot mai inovative și tehnici care pot schimba radical imaginea noastră. Oksana și-a spus că nu trebuie să rateze nimic, iar anii de economie nu au încurcat-o în drumul spre îndeplinirea visului.

„Acum șase ani am venit în Brașov. Am absolvit facultatea la ASEM, Chișinău, însă iubirea mea față de Beauty începe încă din anii de liceu. După mai multe joburi în domeniul economic, nu am plecat de la gândul că pot face și altceva, de la un pic la foarte creativ. Mereu mă vedeam făcând ceea ce iubesc eu mai mult: coafură, make-up”, mărturisește Oksana.

oxana 9

oxana beauty 1La început făcea machiaje pentru diverse evenimente doar prietenelor. Le convingea să se lase pe mâna ei ca, tot la cererea primelor cliente să încerce să facă și coafuri, mai cu seamă că evenimentele importante din viața noastră cer un look complet. Acesta însă a fost doar începutul.

„La fel am luat un curs de nail art și așa am început să fac manichiură cu gel. Fiindcă amicele mele erau foarte entuziasmate de genele mele, pe care le puneam la Chișinău, m-au rugat să fac și acest curs, iar eu mi-am zis că este o provocare – de ce n-aș accepta. Apoi am combinat cursul de brow design și microblanding pentru niște sprâncene ideale, toate având legătură una cu alta”, ne mai spune Oksana.

oxana makeup

Astfel a ajuns să fie solicitată pentru tot ce face, asigurând femeilor o imagine completă de frumusețe, din cap și până în picioare. Parcă îi este mai drag machiajul, fiind primul pe care l-a stăpânit mai bine, însă crede cu certitudine că toate în ansamblu asigură o imagine completă, așa cum o visează femeile. Iar dacă specialistul face cu drag și dăruire, orice lucru va minuna privirea și va încânta ochiul.

colaj gene si unghii

„Totul fac din prea multă iubire pentru artă, iar uneori orele nesfârșite de muncă nu mă fac să renunț la nimic din ceea ce fac. Îmi place să-mi admir clientele zâmbind sincer sau chiar atunci când rămân cu gura căscată de uimire și fericire pentru cum arată. Îmi place efectul machiajului atunci când estompează anumite neajunsuri sau, din contra, scot în evidență atuurile femeii. La fel e și în cazul coafurii, a sprâncenelor sau a genelor extensie”, povestește beauty artista.

oxana 6

Asta e doar un pic pas din tot ce a făcut. Oksana a mers și la diferite competiții internaționale, de unde nu s-a întors cu mâna goală. La final de noiembrie moldoveanca merge la București, la Concursul internațional de gene și sprâncene „LashFest 2017”, unde este înscrisă la trei categorii. Are emoții mari, se pregătește intens pentru c urmează, însă marele vis este totuși altul.

„Planul cel mai mare e o școala, cea mai bună din zonă, un salon cochet specializat pe gene și desigur cât mai mulți discipoli care să ducă pasiunea mea mai departe. Îmi iubesc munca mai mult decât orice, iubesc oamenii și frumusețea lor este pasiunea mea. Ador să văd fericirea și încrederea din ochii fetelor după ce se văd în oglindă, iar cuvintele lor de mulțumire sunt totul pentru mine”, recunoaște Oksana.

Este fericită cu tot ce face și știe acum sigur: „O femeie frumoasă devine o femeie hotărâtă şi sigură pe ea. O femeie frumoasă nu are temeri, nu are frică de nimic. Ea, cea care iese din salonul Leylei, e pe atât de periculoasă pe cât e de frumoasă… Da, mâinile Leylei puteau să facă asta” (Tandem, de Corina Bezdîga), citează din operă artista beauty.

oxana 5

„Avem mereu nevoie de ceva, mereu ne punem întrebări dacă ne lipsește ceva și dacă tot ce facem e pentru binele nostru. Realitatea este că pentru fericire nu trebuie decât să fii iubită și să iubești, să iubești viața, soarele de dimineața, cafeaua savurată în liniște sau adusă la pat, munca, oamenii care ne înconjoară, micile tabieturi și EL, cel care mereu știe să ne citească fericirea în ochi”, ne-a declarat în final Oksana Badan.

Foto: Oksana BeautySculptor