Meghan Markle și Prințul Harry au devenit pentru prima oară părinți în luna mai 2019, când fosta actriță l-a adus pe lume pe micuțul Archie. Acum, familia lor superbă se mărește și Ducesa este însărcinată pentru a doua oară!

„Putem confirma că Archie va fi un frate mai mare. Ducele și Ducesa de Sussex sunt extrem de fericiți pentru că așteaptă al doilea copil.”, a dezvăluit un reprezentant al cuplului. Aparent, Ducesa de Sussex va naște la finalul primăverii.

Deși Meghan Markle și Prințul Harry au renunțat la îndatoririle regale, ei încă fac parte din Familia Regală, așa că lumea se întreabă ce titlul va avea bebelușul. Răspunsul? Este complicat, dar foarte posibil ca viitorul copil să nu primească vreun titlul, la fel ca micuțul Archie.

Când Archie s-a născut, Meghan Markle și Prințul Harry puteau să îi ofere titlul de „Conte de Dumbarton”, ce îi aparține tatălui său, dar acest lucru nu a fost posibil, am aflat mai târziu din interviul lor cu Oprah.

Este puțin probabil ca bebelușa sa fie Prințesă, căci regulile din acest moment nu permit așa ceva. Pentru ca viitorul copil, dar și Archie, să primească aceste titluri, Regina Elisabeta ar trebui să elibereze o scrisoare de brevet.

Acest lucru se datorează unei vechi reguli ce limitează aceste titluri la copiii Monarhului, cum ar fi Prințul Charles, copiii fiilor Monarhului, adică Prințul Harry și Prințul William și fiul cel mare al fiului cel mare al Prințului de Wales, adică Prințul George.

Regina Elisabeta făcea o astfel de scrisoare pentru ca strănepoata ei, Charlotte, să primească titlul de Prințesă în 2013 și ar putea să facă același lucru și pentru bebelușul Prințului Harry, deși este puțin probabil, căci el și soția sa nu și-au exprimat niciodată interesul pentru așa ceva.

Mai mult, cei doi vor folosi numele de familie Mountbatten-Windsor pentru copiii lor, iar, atunci când Prințul Charles va deveni Rege, Archie și bebelușul care este pe drum vor putea alege să opteze pentru titlul de Prinț sau Prințesă.

Recent, Meghan a fost surprinsă pe stradă cu Archie în brațe. Aceasta era îmbrăcată casual. Burtica ducesei este tot mai vizibilă, în curând aceasta va deveni și mamă de fetiță.

Foto: pagesix.com

Distribuie articolul: