O fetiță de numai 18 luni din Minnesota suferă de o boală foarte rară care îi provoacă iritații, bube mici și urticarie de fiecare dată când pielea ei intră în contact cu apa. „Îi plăcea mult baia și o făcea des, dar acum țipă când trebuie să o spălăm”, a spus mama fetiței. 

Potrivit people alergia severă la apă a fetei a ajuns la punctul în care chiar și o baie de 15 secunde va provoca erupții cutanate, urticarie și vezicule care o lasă într-o durere chinuitoare.

În octombrie, Ivy Angerman a fost diagnosticată cu o afecțiune rară, în care urticaria (erupție cutanată, constituită din papule izolate, însoțită de prurit) se dezvoltă rapid după ce pielea vine în contact cu apa, indiferent de temperatură. Fetița simte o durere puternică, asemănătoare cu arsurile de gradul al III-lea când face baie. Reacția poate dura de la 15 minute la o oră, iar singurele medicamente care o pot ajuta sunt antihistaminicele, la care fata începe deja să dezvolte imunitate, iar în curând nu o vor mai ajuta.

„Este ceva la care încă nu ne putem obișnui. Îmi este foarte greu, pur și simplu mi se rupe inima”, spune mama lui Ivy, Brittany Angerman. 

Când Ivy plânge, fața ei se umflă și se înroșește din cauza propriilor lacrimi. Chiar și transpirația ei provoacă o reacție. Ea nu se mai poate juca în zăpadă și chiar și câteva picături de ploaie pot duce la un focar. Brittany se teme să-i spună lui Ivy că nu poate să înoate în piscină sau să se bucure de stropitoare împreună cu cei doi frați ai săi vara aceasta.

„Am încercat multe lucruri care să-i ușureze durerea, dar nimic nu funcționează. Totul devine din ce în ce mai rău”, spune mama fetiței. 

Brittany și-ar dori să poată evita cu totul baia, deoarece să-și privească fiica în durere este o „tortură”, spune ea. Ivy primește acum o baie de două ori pe săptămână, cu excepția cazului în care se murdărește din cauza stării de afară. I-au limitat activitățile în aer liber pentru a evita timpul suplimentar de baie.

Brittany spune că fiica ei este de obicei un „copil fericit” și a fost întotdeauna „fetița lui tati”. În urmă cu doar șase luni, Brittany și soțul ei Daniel, în vârstă de 31 de ani, au observat că ea izbucnește în erupții cutanate în timpul băii. Au eliminat fiecare produs de baie pe care îl aveau, i-au schimbat detergentul de rufe și i-au schimbat dieta. Cuplul a mers chiar la hoteluri și casele altor membri ai familiei pentru a vedea dacă apa de la ei fac diferența. Dar nimic nu a ajutat. Un medic alergolog le-a spus în cele din urmă diagnosticul șocant. 

„O iubim până la moarte și vom face tot ce este nevoie, dar ne este și foarte frică de viitorul ei”, spune Brittany. 

Deocamdată, are o reacție doar atunci când are contact direct cu apa, dar Brittany este speriată că ar putea deveni alergică pe plan intern. „Mă întreb dacă într-o zi gâtul ei va începe să se umfle când va bea apă”, spune ea. 

Singurul lucru cu care mama sa o poate ajuta e să o țină departe de apă cât mai mult timp posibil. „Nu știm dacă va merge la grădiniță sau ce slujbă va putea avea în viitor”.

Sursa: people.com

Distribuie articolul: