După trei decenii de activitate pe scenă, Andrei a câștigat titlul de ‘Cea mai bună voce din România’. Această recunoaștere nu a venit însă ușor sau peste noapte, ci prin eforturi susținute și muncă asiduă. Într-un interviu recent pentru revista viva.ro soția lui Cătălin Măruță a împărtășit dificultățile întâmpinate în cariera sa muzicală și cum a reușit să păstreze un zâmbet pe buze, recunoscând că de-a lungul timpului a experimentat epuizarea fizică, având nevoie de asistență medicală pentru a reveni pe picioare.

Orice drum ai alege, vei avea momente mai bune și momente mai grele. Fie că ești sportiv, antreprenor sau artist, cred că urcușurile și coborâșurile sunt un parcurs firesc și trebuie să înveți din fiecare pas pe care îl faci înainte, fără să uiți care este obiectivul tău, visul tău. Eu sunt o fire optimistă și totodată o luptătoare. Niciodată nu m-am gândit să renunț, să nu fac muzică nu a fost o opțiune pentru mine. Am avut mereu în jurul meu oameni care m-au ajutat în momentele în care poate îmi pierdeam speranța sau oboseala mă copleșea, oameni care au știut să îmi aducă aminte de ce fac asta și că totul se va rezolva până la urmă. Mă refer la familia mea, ei sunt „stâncile mele, datorită lor totul pare ușor!

Întrebată despre greutățile întâlnite în drum spre succes, Andra spune:

Cele mai grele momente pentru mine au fost cele de epuizare fizică. Repetiții lungi, intense, cu interpretare și coregrafie, nopți nedormite din diverse motive: uneori unul dintre copii este răcit, alteori sunt prea emoționată ca să pot închide ochii… Nu doar o dată am avut nevoie de ajutor medical pentru a-mi reveni rapid, pentru a urca pe scenă. Nu sunt mândră de aceste episoade, pentru că încerc să am grijă de mine, să le dau un exemplu și copiilor mei: nimic nu merită atât efort încât să îți pui sănătatea în pericol. Se întâmplă uneori și mă bucur că am reușit să mă adun și să mă refac. Sunt ocazii în care îmi readuc aminte că cel mai important este să fii sănătos, că orice altceva se poate rezolva.

 

Distribuie articolul: