500 de combinezoane le ajung pentru două zile. În costumele de protecție li se ridică febra și e aproape imposibil să meargă în ele la toaletă. Administrația se gândea chiar să recurgă la scutece, pentru ca medicii să poată petrece mai mult timp alături de bolnavi. E vorba de doctorii de la Institutul de Medicină Urgentă, spital strategic COVID-19, unde sunt tratate cazurile grave. Jurnaliștii de la Oameni și Kilometri au petrecut 24 de ore de gardă la IMU, în ziua de 11 aprilie.

„Ne gândeam deja și la scutece, ca să fim mai mult timp acolo”

În video puteți urmări cum discută la telefon medicii cu părinții lor, cât durează o gardă, cum sunt echipați medicii și cum are loc procedura de dezinfecție după contactul cu bolnavii.

Amintim că până în prezent, 866 de lucrători medicali s-au infectat cu noul coronavirus.

Din numărul total de lucrători medicali afectați, peste 60% sunt cei care muncesc la spitale. Aproape 27% sunt medici și lucrători medicali de la urgență, iar în jur de 9% – cei din asistență medicală prespitalicească.