Astăzi au fost aprobate decizii noi. Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) s-a întrunit în ședință. Astfel, în urma evaluării situației epidemiologice actuale au fost aprobate decizii noi, ținând cont de o scădere ușoară, în ultima săptămână, a numărul cazurilor de Covid-19 la nivel național. 

Membrii CNESP au decis că, începând cu 16 februarie curent, se va reveni la măsurile de protecție diferențiate, în funcție de pragul de alertă din fiecare localitate, stabilit în baza ratei de incidență, fiind abrogată Hotărârea din 20 ianuarie prin care au fost stabilite măsuri valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, nu va mai fi aplicabilă regula generală privind prezentarea Certificatului Covid-19 la intrarea în spațiile comerciale sau de deservire, acesta urmând a fi necesar – în funcție de pragul de alertă – numai pentru accesarea anumitor locații specifice precum unitățile de alimentație publică, cele care găzduiesc evenimente private sau sportive, instituții de cultură sau reuniuni științifice. 

Se va menține însă măsura adoptată la 20 ianuarie 2022 care permite accesul în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament a însoțitorilor copiilor de până la 14 ani și îngrijitorilor persoanelor cu dizabilități accentuate și severe.

În pragurile de alertă verde și galben va fi permisă revenirea la regimul obișnuit de lucru, în vreme ce măsurile privind munca de la distanță, respectiv programul diferențiat, se mențin în pragurile portocaliu și roșu.

Sursa: unimedia.info

Distribuie articolul: