Protocolul Clinic Național „Infecția cu coronavirus de tip nou” a fost actualizat conform noilor date disponibile care se referă la conduita optimă a pacienților pozitivi la COVID-19. 

Astfel, a fost completat capitolul epidemiologie cu date privind ultima variantă clasificată ca și tulpină de îngrijorare – Omicron. La definiția de caz „suspect de COVID-19” au fost actualizate criteriile clinice  precum debut acut de febră și tuse sau debut acut a trei sau mai multe simptome: febră, tuse, slăbiciune, oboseală generală, ​​cefalee, mialgie, durere în gât, rinoree, dispnee, anorexie, greață, vomă, diaree, stare mentală alterată.

Actualizări au fost realizate și pentru aplicarea carantinei.  Mai exact, durata carantinei a fost redusă de la 14 zile la 10 zile. Prin urmare, persoana nevaccinată care a avut contact direct cu o persoană pozitivă la COVID-19 va fi plasată în carantină pentru o perioadă de zece zile. În această perioadă,  starea de sănătate va fi monitorizată, iar regimul de carantină poate fi întrerupt după a 5-a zi dacă persoana nu prezintă simptome și cu condiția că se va efectua un test PCR COVID-19 sau un test rapid antigen cu un rezultat negativ.

Excepție de la această regulă o vor face persoanele vaccinate, care nu vor fi plasate în carantină, dar se va monitoriza starea lor de sănătate și se vor respecta măsurile pentru a preveni răspândirea virusului, precum purtarea măștii, distanța fizică, igiena mâinilor. 

Totodată, persoanele care au fost îmbolnăvite în ultimele 90 de zile și nu au semne clinice nu vor fi plasate în carantină. Actualizări similare privind durata perioadei de carantină se aplică și în cazul elevilor sau studenților din clasa sau grupa unde s-a confirmat un caz de COVID-19.

Conform Protocolului Clinic Național „Infecția cu coronavirus de tip nou” , persoanele aflate în carantină trebuie să realizeze termometria de trei ori pe zi și să informeze zilnic, prin telefon, medicul de familie despre rezultatele acesteia.

În același timp, protocolul actualizat prevede următoarele criterii de excludere din tratament la domiciliu și revenire în câmpul de muncă sau instituții de învățământ. Astfel, pacienții care au avut COVID-19 vor reveni la muncă sau în cadrul instituțiilor de învățământ fără efectuarea testului de control potrivit următoarelor condiții: 

  • Pacienții asimptomatici nevaccinați (copiii și adulții, inclusiv gravidele) vor reveni peste șapte zile de la rezultatul pozitiv al testului pentru SARS CoV-2;
  • Pacienții asimptomatici vaccinați (copiii și adulții, inclusiv gravidele) vor reveni peste cinci zile de la rezultatul pozitiv al testului la SARS CoV-2;
  • Pacienții simptomatici nevaccinați (copiii și adulții, inclusiv gravidele) cu forme ușoare și moderate vor reveni peste zece zile de la debutul semnelor clinice și nu mai devreme de 24 de ore de la ultimul simptom;
  • Pacienții simptomatici vaccinați  (copiii și adulții, inclusiv gravidele) cu forme ușoare și moderate vor reveni peste șapte zile de la debutul semnelor clinice și nu mai devreme de 24 de ore de la ultimul simptom și doar după decizia medicului de familie în funcție de recuperarea clinică;
  • Pacienții (copii, adulții, inclusiv gravidele) cu forme moderate sau forme severe vor reveni după externarea din spital și potrivit deciziei medicului de familie în funcție de recuperarea clinică;

Aici găsești protocolul „Infecția cu coronavirus de tip nou”

 

 

Distribuie articolul: