Nicki Minaj este însărcinată. Vedeta va deveni mamă pentru prima oară! Tatăl copilului este nimeni altul decât interpretul Kenneth Petty, cu care Nicki este într-o relație de mai mult timp.

Recent, Nicki a distribuit pe pagina sa de Instagram mai multe fotografii în care apare cu burtica de gravidă la vedere. Fotografiile au strâns în timp record aproape un milion de aprecieri, internauții au felicitat-o și i-au urat sarcină ușoară.

Totuși nu cunoaștem astfel de detalii precum termenul sarcinii sau sexul copilului, Niki încă preferă să le țină în secret, dar judecând după fotografiile postate, vedeta ar urma să nască în lunile ce se apropie.

Amintim că Nicki Minaj și Kenneth Petty s-au căsătorit în toamna lui 2019, în luna octombrie. Despre faptul că cei doi ar fi împreună s-a aflat încă în anul 2018, veste care nu i-a bucurat deloc pe fanii lui Minaj. Peth ar fi fost în trecut acuzat de violul unei adolescente în vârstă de 16 ani, pentru care a stat după gratii timp de 4 ani. Pe lângă acest termen, iubitul lui Nicki a mai fost privat de libertate pentru un termen de 7 ani din cauza săvârșirii unui omor. Se pare că Nicki adoră „băieții răi”!

Sursa foto: Instagram