Ecaterina Bezusenco este un om al artei, iubește muzica și se dedică cu tot sufletul. În 1974 a absolvit Colegiul de iluminare culturală „Elena Sârbu” din Soroca, specialitatea dirijor coral de unde a și prins izul pedagogiei muzicale. Deși satul său de baștină este Cotul Morii, raionul Hâncești, mai bine de 40 de ani a prins rădăcinile în satul Tudora, de pe malul râului Nistrului unde, împreună cu soțul au organizat un colectiv de amatori ai muzicii și folclorului moldovenesc. Muzica fiindu-i alinarea și bucuria încă din copilărie.

Cine v-a insuflat dragostea pentru muzică?

„Vine din familie, îmi aduc aminte de timpurile când nici nu ajungeam la colțul mesei și tata cânta, cânta mereu, la orice sărbătoare și întâlnire. Primul cântec pe care mi-l amintesc și care mi se asociază cu copilăria este „Vaporul Titanic” și era lung, cu multe strofe, dar era frumos pentru noi, copiii. Din cauza că tatăl a făcut armata la români, știa multe cântece militărești. (începe să fredoneze) „Luptători de frunte suntem noi/ Și viță de eroi, de eroi”. Iar alt cântec pe care l-am preluat și chiar l-am pus pe note a fost cântecul „Mărgărintă” (cu ochii închiși a început să-l fredoneze) „Mărgărintă fată cântătoare/ Mărgărintă dă-mi o sărutare,/ Mărgărintă zău mă prăpadesc/ Mereu te strâng și mor de frig/ Nu pot să mă-ncălzesc”, a îngânat doamna Bezusenco.

Ce instrument vă ajută să vă exprimați cel mai bine?

„40 de ani am cântat la acordeon și nu pentru că l-am ales eu, ci pentru că a trebuit să îl învăț la colegiu. Dar nu-mi pare rău, acordeonul e instrumentul la care poți interpreta orice tip de muzică, începând de la cea clasică și până la cea folclorică, este mâna mea dreaptă. Cânt și la pian, dar acordeonul are un loc aparte în inimă”, a spus profesoara.

La colegiul ați ales specialitatea dirijor de cor, ce v-a determinat să mergeți pe această cale?

„Eu am mers la colegiu după clasa a 10-a, iar pe bază de 10 clase era numai dirijor de cor, restul specialităților erau pe bază de 8 clase. Acolo am studiat corul, respectiv am făcut și solfegiu, și instrument, și pedagogie, și canto. Îmi plăcea ceea ce făceam, îmi plăcea să văd rezultate la finele muncii. Anume faptul că puteam să îi învăț pe alții să iubească muzica atât de mult, cum o iubesc și eu”, a declarat Ecaterina Bezusenco.

Cum este să fomați voci de la o vârstă atât de fragedă?

„Lecțiile de canto se fac individual cu fiecare elev. Pe parcursul anilor devenim prieteni. Pentru a învața un copilaș să cânte trebuie să îi știi punctele forte și cele vulnerabile, pentru ca acesta să se isprăvească cu succes. Trecem prin mai multe perioade, la început vocea îi este instabilă, greu de pus pe note, în adolescență vocea se schimbă și la fel trebuie să îi găsești cântecul potrivit. Dar e frumos când realizezi că ai contibuit la creșterea unui nou muzician, pe viitor poate un artist de talie națională”, a menționat ea.

Mulți renunță la pasiunile artistice din cauza că sunt descurajați, precum sintagmei „cu arta mori de foame”. Ce părere aveți despre acest lucru?

„Cu soțul ne-am dăruit toată viața muzicii și nu am socotit niciodată banii. Deoarece ne plăcea frumosul, ne plăceau tradițiile din sat, dar timpurile ne permiteau.  Astăzi este o altă situație. Tinerii muzicieni sunt obligați să mai facă ceva pe lângă muzică, pentru că oarecum este un venit instabil, de asta e de dorit ca să mai activeze într-un alt domeniu”, a remarcat profesoara.

În 1976 ați fondat colectivul folcloric „Datina”, de unde a venit această idee, care a fost sursa de inspirație?

„E simplu, tot ce ne-am dorit cu soțul a fost să reînviem folclorul autentic din sat. Primii participanți au fost profesorii, ca și noi. Împreună cu ei am mers pe la bătrâni și am colectat cântece vechi care nu erau înregistrate sau scrise, ci erau transmise din gură în gură. Am dorit să creăm ceva frumos, după cum zice numele colectivului „Datina”, noi am revenit la datini”, a explicat doamna.

Ce dificultăți ați întâlnit pe parcursul activității colectivului?

„(A răsuflat adânc și a dat ochii peste cap) E greu și mult de spus. S-au întâmplat de toate. Am fost acuzați, fiind numiți venetici, a fost multă invidie, era destul de greu să mergem în deplasări peste hotarele țării, pentru că vă dați seama că nu-i atât de ușor să organizezi douăzeci și ceva de oameni. Dar s-a trecut și aș spune că toate greutățile poate și s-au meritat, pentru că prin muncă și răbdare am devenit un colectiv de succes”, a spus artista.

Care este cea mai mare realizare a colectivului?

„În primul rând, am reușit să căpătăm titlul de „Ansamblul Model”, pentru noi este o mare realizare. În anul 1993 am avut o filmare la Moldova 1, mai întâi am fost în studioul televiziunii unde am făcut înscrierea cântecelor, apoi a venit o echipă de la televiziune și am filmat pe malul Nistrului. S-a realizat o emisiune care pentru noi a rămas cea mai de preț amintire”, spune Ecaterina Bezusenco.

Există sintagma „cartea de căpătâi” , iar în cazul dumneavoastră, care ar fi „cântecul de căpătâi”?

„Chiar dacă nu sunt originară din Tudora, iubesc acest sat de pe malul Nistrului cu tot sufletul. Iată cântecul „De la Nistru mai la vale” dacă m-ai fi trezit și noaptea, eu aș putea să-l cânt.  Altul este „Cât îi Tudora de mare” care l-am învățat de la bătrâni pe când abia se forma colectivul. Îmi place linia melodică a acestor cântece și mă regăsesc în cuvinte” a concluzionat Ecaterina Bezusenco.

Autor: Roxana Onici, stagiară

Sursa foto: Arhiva personală