Colegele din Clubul „MăiestrIA în acțiune” îi spun „traducătoarea IEI”, încercând să prindă fiecare dintre ele această „meserie”. Nadia Mînzu este pe bune traducător-interpret și tot pe bune coase IE mai mereu: în pauze la muncă, acasă, în vacanțe… Nadia și-a amintit povestea primei sale ii, îmbrăcate la 1 septembrie, când a mers în clasa I și ne-a dezvăluit cum au evoluat cunoștințele și pasiunea sa pentru tradițiile acestui neam.

Vino cu cea mai frumoasă IE pe care o ai să celebrăm împreună Ziua IEI la Chișinău!

Nadia, spune-mi te rog mult ce amintiri din copilărie ai legate de ie și ce IE ții minte că ai purtat prima dată? 

Copilăria mea a fost cu un picior în URSS și alt picior ferm într-o conjunctură diferită, nouă, necunoscută. La grădiniță aveam portretul lui Lenin pe peretele din grupă, iar când am mers în 1990 în clasa întâi deja admiram pe pereții sălii de clasă imagini cu Ștefan cel Mare, Ion Creangă și Eminescu. Deși în clasele primare am purtat toți 4 ani aceeași uniformă sovietică maro cu șorț alb sau negru, țin minte și acum că la careul de la 1 septembrie în clasa întâi, ca prin minune, m-am văzut gătită în IE – o ie adevărată! Ajunsese ca prin minune din România la noi de la niște prieteni ai tatălui. Cu IA au pătruns în casa noastră cărți și abecedare românești, cu dedicații lăsate pe primele pagini. S-au deschis hotarele, s-au apropiat popoarele, s-au legat prietenii. Din păcate acea primă IE s-a pierdut în ani, a fost împrumutată, și-a urmat calea din mână în mână, și nu o mai am.

Când ai înțeles IA cu adevărat, mă refer la semnificația și valoarea ei ca piesă a acestui neam?

Inițial înțelegeam ia doar ca pe o bluza de vară. Propuneri cât de cât ok la toate capitolele pe piață nu prea erau. Vizitam deseori Muzeul Etnografic (MNEIN) din Chișinău împreună cu tata când eram mică – standurile cu piesele vestimentare expuse îmi păreau prea dintr-o altă realitate, vechi și prăfuite.

Peste ani, fiind pasionată de lucrul de mână, croșetat, brodat goblen, am ajuns prin 2014 în mai multe grupuri în rețelele sociale, până când cineva din prietenele din România m-a adăugat în grupul Semne Cusute în Acțiune. Paradoxal, dar acolo le-am cunoscute pe fetele moldovence cu care ne-a legat IA, în grupul virtual. Atunci am înțeles că nu știu nimic și în fața mea s-a deschis cortina într-o lume ce m-a lăsat iremediabil îndrăgostită de cămașa românească veritabilă, autentică, acea Blouse Roumaine slăvită de Matisse.

Atunci am început să înțeleg diferențele dintre cămășile aparținând zonelor diferite ale României, atunci am înțeles cât de diverse sunt opțiunile de croi și compoziție, cât de profundă poate fi semnificația simbolurilor așternute pe pânză. Cel mai uimitor lucru pe care l-am înțeles este că până la urmă nimic nu e alb-negru și nimic nu ne aparține exclusiv: cămașa încrețită la gât și cămașa dreapta în T sunt atât de arhaice ca și idee, atât de răspândite pe teritoriul altor țări și chiar continente… La fel și simbolurile antice care au ajuns la noi din culturi străvechi, le găsim pe teritorii aparent foarte diferite ca și cultură, tradiție. Dar modul în care aceste elemente universale sunt combinate la nivel de detaliu, face ca o cămașa să fie românească, ucraineană, finlandeză, turcă, indiană, etc.

Când ai început să coși ie și cum te-ai decis să pornești acest lucru foarte și foarte anevoios?

În 2014 am și început să cos, după ce am avut revelația cămășii românești autentice. Prima cămașă cusută de mine a fost acea cămașă – școală care acum îmi servește un reper pentru a-mi vedea evoluția în timp. Am progresat de atunci: acum ea îmi pare una simplă, naivă, dar cu pretenție de ceva nemaipomenit. Tare mândră am fost când am finalizat-o. Au urmat altele, deja cusute cu materiale mai bune, cu tehnici mai complexe, într-un mod deja conștient și cu mult mai multă responsabilitate. Ultimele 3 cămăși cusute de mine sunt replici a unor cămăși de muzeu. Provocarea fiind în descifrarea modelului și a tehnicilor cămășii vechi doar în bază de fotografii. Descifrarea tehnicilor a fost o adevărată aventură, un labirint.

Cu ce te lauzi la moment?

La moment constat cu mândrie aprecierea pentru lucrările mele, care sunt relativ puține la număr. O cămașă replică a unei cămăși expuse la MNEIN Chișinău a participat la prima ediție a expoziției MăiestrIA și s-a învrednicit de premiul Simpatia Publicului. O altă cămașă, replică a unui model vechi din depozitul MNEIN, una deosebită, cusută pe pânză țesută manual și cu altițele țesute la război de către o meșteriță din România, a fost un omagiu adus de către mine Centenarului Marii Uniri. Această cămașă urmează a fi în curând expusă în cadrul celei de-a treia ediții MăiestrIA, care anul acesta va fi vernisată la Complexul Muzeal ASTRA din Dumbrava Sibiului.

Totuși cea mai mare realizare a mea până la acest moment este participarea în cadrul proiectului IAAIEVEA, proiect în care am fost onorată să fiu invitată de către Ioana Corduneanu (Semne cusute în acțiune). În cadrul acestui proiect mi-am văzut „aievea” cămașa oltenească pe care am cusut-o pornind de la un izvod din patrimoniul Muzeului Țăranului Român. Această cămașă, alături de altele câteva zeci de cămăși cusute de doamnele din România și din Moldova, a fost expusă în luna martie la Tokyo, adică a ajuns acolo unde eu nu am visat să pot ajunge.

La moment lucrez la o altă cămașă oltenească nisipită, cusută la pas mărunt și ritmat cu fir de mătase de vierme pe pânză de in fin. Deși încă mai am mult de lucrat la ea, deja o iubesc.

Cum reușești cu traducerile, cu un job full-time, cu familia, dar și cu IA?

E bine să poți să menții echilibru în toate. Viața este un caleidoscop în care sunt intercalate activitatea profesională, viața familială, viața socială, creativitatea etc. Cumva am reușit să găsesc locul și timpul potrivit pentru toate. Profesia mea mă avantajează în acest sens. Activând în calitate de traducător și interpret de conferință, nu am avut niciodată șefi, program strict, rutină, plictiseală, burn-out. Am mereu diversitate de subiecte, domenii, oameni și locuri – este un lux în zilele noastre! Port onorată IA în cadrul evenimentelor la care traduc, cos IE în cabina de traducere simultană în timpul acelor 30 de minute când al doilea traducător preia ștafeta. Așa îmi odihnesc mintea, așa îmi mențin zen-ul. Familia mă susține, soțul și copiii apreciază ceea ce cos – iau cămașa în devenire în vacanțele noastre. IA îmi este mereu alături.

Cum transmiți această îndeletnicire și ce viitor crezi că are ea pentru neamul nostru?

Frumosul și autenticul au întotdeauna un viitor. Falsitatea și pofta de a simplifica durează doar până în momentul când valoarea adevărată iese în lumină. Eu fac atât cât pot: cos cămăși noi, reconstitui cămăși vechi, mă documentez, învăț, descifrez modele, prind tehnici vechi, transmit cunoștințele mele altor doritori. Susțin ideea de IE – slow fashion. În epoca actuală, a producției risipitoare, în serie a îmbrăcămintei care în câteva luni nu mai e în vogă, ne rămâne cămașa românească care este mereu actuală și frumoasă, mereu adevărată.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: