Deja al cincilea an consecutiv, Misiunea Socială „Diaconia” le-a așteptat pe mamele cu pici la Târgul Darurilor de Crăciun cu jucării de brad hand made, confecționate în cadrul campaniei „De la Mame pentru Mame”. La fel cum au făcut-o în fiecare an, organizatorii evenimentului au avut grijă ca fiecare jucărie confecționată să poată dărui unui copil șansa de a rămâne în brațele mamei sale.

Zeci de mămici s-au adunat, sâmbătă seară, pentru a celebra curajul într-un mod cu totul aparte: prin creație hand-made. Mamele au confecționat Pomi de Crăciun, jucării și bijuterii hand-made. Prezentatoarea evenimentului a fost și ea mămică. Vorbim despre vedeta de televiziune Lilia Ojovan, care este mereu aproape de cauzele sociale și mereu aproape de mamele aflate în impas.

Și în 2015, campania are drept scop colectarea de fonduri pentru susținerea părinților aflați în dificultate.

La acest eveniment, putem să promovăm cauza femeilor care au avut curajul să-și păstreze copiii în brațele lor, au avut curajul să înfrunte greutățile vieții”, mărturisește Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”.

Deși pare să fi fost un eveniment organizat dar pentru mame, evenimentul a adunat și destui tătici care s-au implicat în procesul de confecționare a obiectelor handmade.

Cu banii adunați în cadrul campaniei, Misiunea Socială „Diaconia” își asumă susținerea cuplurilor mamă-copil și copiilor din familiile aflate în situație de criză, asistați în cadrul programului „În brațele mamei”.

„Dragi participante și participanți, vă mulțumim că ați fost parte a evenimentului „De la Mame pentru Mame”. A fost o seară în care ne-am revăzut și ne-am făcut noi prieteni ai Diaconiei. Am simțit căldura fiecăruia și predispunerea de a face un bine. Toate jucăriile confecționate astăzi vor fi vândute în cadrul unei serii de târguri despre care vă vom anunța pe parcurs, iar banii vor merge spre susținerea familiilor în situații de criză. 317 copii vor fi mai fericiți datorită implicării Dvs.!

Și, pe lângă faptul că a fost un eveniment de suflet, a fost poate și cel mai neașteptat în surprize. Așa e și în viață- se întâmplă să ai senzația că e întuneric, dar de fapt, prin căldură, înțelegere și solidaritate reușim să trecem cu brio peste toate cumpenele.

Misiunea Socială Diaconia mulțumește fiecăruia și vă invităm să rămâneți aproape de noi. Împreună putem face lucruri mari!”, au mărturisit organizatorii, după evenimentul de sâmbătă seară.

Sursa: Jurnal TV