Interpretul basarabean Dima Trofim va deveni tată de fetiță. Iubita lui, alături de care trăiește o poveste de dragoste discretă, de mai bine de un an, îi va dărui primul copil. Bebelușul va veni pe lume în luna septembrie a acestui an. Artistul a făcut primele declarații în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune din România.

„Nu mi-a fost ușor să spun pentru că emoțiile mă copleșeau. Pierdeam cuvintele. Este un copil dorit. Ne-am gândit la treaba asta și l-am făcut. E cu Doamne ajută. Mai avem încă jumătate de parcurs. Am anunțat-o pe mămica. I-am spus rapid prin telefon, după care față în față. Toată familia a fost super fericită”, a spus Dima Trofim, la Antena Stars.

„Mi-au lăcrimat ochii. În momentul în care m-a anunțat, mi-a trântit trei teste de sarcină pozitive. A fost un moment de block, dar chiar mi-am dorit un copil. Un an și un pic a trecut de când suntem într-o relație. Pe 26, 27 septembrie se va naște. Este fetiță”, a mai adăugat artistul.

Citește și: Natalia Barbu este însărcinată! „Surpriza și minunea universului” (Foto)