Alina Pascari, o tânără mamă de 27 de ani, a trecut prin trei nașteri, dintre care una a fost gemelară. Din păcate, doi dintre copiii ei au murit la doar o săptămână după naștere. În decurs de doi ani, Alina și-a pierdut doi dintre copilași și ulterior, un medic i-a spus că nu este compatibilă cu soțul ei pentru a avea băieței. „Să-ți iei copilul mort din spital, în sicriu, nici celui mai mare dușman nu-i doresc așa soartă”, a mărturisit ea într-un monolog emoționant. Alina a povestit cum a reușit să facă față tragediilor și ce surprize i-a mai pregătit viața ulterior, scrie UNIMEDIA.

Suntem în familie trei copii, doi frați și eu, sora mai mică, evident că am fost alintată din partea lor. Mama cu tata este un exemplu pentru mine, ei mereu au muncit pentru a ne oferi ceea ce e mai bun. Din păcate, Italia a furat-o pe mama ani buni, tot vreau să o conving să revină, dar până ce nu-mi reușește. Este în Italia, dar oricum avem o legătură puternică. Tatăl este un erou pentru mine, el este susținerea mea, mereu mă ajută, începând de la copilași până la un simplu sunet, mereu e lângă mine. Mama a plecat când aveam 14 ani, m-a afectat foarte mult emoțional, dar aici m-a ajutat bunica, care m-a susținut, m-a învățat să gătesc”, povestește Alina.

Când aveam 15 ani, m-am cunoscut cu actualul meu soț, Denis, bărbatul vieții mele. El e prietenul fratelui meu mai mare, venind la noi în vizită, ne-am văzut, ne-am plăcut și de atunci s-a format o conexiune între noi. Mai bine de 10 ani suntem împreună, dintre care niciodată nu ne-am despărțit, de atunci simțeam că e bărbatul meu. Mulți prieteni îmi spun că el seamănă cu tatăl meu, e grijuliu, responsabil, când avem o problemă, știu că soțul meu o să rezolve, el o să găsească ieșirea din situație. Fratele meu a fost șocat când a aflat că eu și prietenul lui suntem într-o relație. Tatăl a fost împotrivă, de la bun început, acum cred că înțeleg motivul, este o diferență de vârstă între noi, dar atunci eram furioasă. Eu aveam 15 ani, soțul 23, atunci părea mare pentru mine. De aici e și ideea că tata era contra, mereu îmi spunea, sau înveți sau te măriți. Cu timpul a văzut atitudinea soțului meu față de mine și a acceptat.

La 19 ani am venit la studii, aici am hotărât să locuim împreună cu soțul, am închiriat un apartament. În anul 2, într-o zi, m-a telefonat și mi-a spus că mă așteaptă la gară să plecăm ambii la țară. Împreună cu prietena am venit la gară, el m-a telefonat și m-a rugat să trec drumul. Am trecut drumul, unde mă aștepta cu un buchet de flori, șampanie și prieteni. M-a cerut în căsătorie. Peste un an, la aceeași dată am jucat nunta. Peste două luni am aflat că sunt însărcinată. A fost un shok pentru mine, dar și o bucurie, mai ales pentru soț. Peste câteva luni am procurat și un apartament”, mărturisește femeia.

Când am aflat că vom avea un băiețel, la pachet au venit și problemele cardiologice. Ni s-a recomandat să mergem în Ucraina, pentru o consultație, am mers în Kiev la un cardiolog, care mi-a spus că nu este ceva fatal, este o problemă care se rezolvă în timp. În ziua când puiul nostru trebuia să ajungă pe lume, am mers la un spital de stat, unde am avut o naștere complicată. Am început să nasc natural, după care copilul a fost tras cu vacuum. Copilul a fost conectat la aparat de respirație. Și acum țin minte primul lui plâns. La acel moment, aveam o impresie că se uită cu atâta durere, dar nu-l puteam ajuta cu nimic. Nu înțelegeam de ce se întâmplă totul cu noi, de ce eu? Când l-am văzut, nu m-am așteptat ca el să fie conectat la atâtea aparate, mânuțe strânse, într-un bol, cumva îmi pierdeam mersul, îmi pierdeam respirația. Medicii îmi spuneau că starea lui este stabilă, totul o să fie bine”, spune Alina.

Tânăra povestește că, după o săptămână de la naștere a vaccinat micuțul și atunci i s-a părut că aceasta a fost cauza decesului. „Cum am pus vaccinul, starea lui s-a agravat, a devenit ca o legumă. Medicii îmi spuneau că e normal. Situați s-a agravat, medicii m-au întrebat dacă vreau să-l botez și atunci am decis să fac acest lucru. Credeam că dacă îl botez, starea lui se va îmbunătăți, dar a doua zi a decedat. În momentul decesului eram cu soțul afară, m-a telefonat medicul și mi-a zis să mă apropii. Inima mea parcă a simțit, îl țineam în brațe și el era rece. Medicii mi-au permis să-mi iau rămas bun, l-am luat în brațe, acest sentiment de piele rece…În acel moment, soțul și tatăl meu m-au susținut cel mai mult. Să mergi acasă, unde ai tot pregătit, cu mâinile goale, nu cu flori și cu copilul, e ceva de nedescris.

Să-ți iei copilul mort din spital, în sicriu, nici celui mai mare dușman nu-i doresc așa soartă. Când l-am văzut atât de mic, fără suflare, fără reacție, era o durere de nedescris. Deci l-a 22 de ani mi-am îngropat propriul copil. Această durere ne-a afectat pe toți, am rezistat doar de dragul părinților. Urlam și mă întrebat de ce eu, mă rugam Domnului să-mi dea un indiciu. Am avut momente când credeam că cedez.

Peste o lună, când am mers la spital după rezultatele morfologice, doamna mi-a spus că medicul care trebuia să-mi descifreze analiza nu este. Ne-au purtat stânga dreapta, dar așa și nu am mai aflat cauza decesului”.

A urmat un an de tratamente, analize costisitoare, ca fix peste un an de la deces să aflu că sunt însărcinată. Fericirea nu a avut margini. La prima ecografie am aflat că am gemeni. Mă gândeam că Domnul mi-a luat un copil, dar mi-a dat doi. Într-o zi, când eram singură, mi s-a început nașterea. Fiind din Transnistria și locuind în acea regiune, ni s-a comunicat că ambulanța nu poate să ne deservescă. Singurică, mi-am luat valiza și am venit la hotar cu Moldova ca ambulanța să mă ia. Aveam 30 de săptămâni. Fiind deja în ambulanță, era pandemie, mi s-a măsurat febra și era ridicată. La internare m-au întrebat dacă cunosc cât cântăresc gemenii și le-am spus că în jur de 1,5 kg. Doamna a înțeles că 500 gr și mi-a comunicat că după naștere copii pot să moară. Am rămas nedumerită, de ce să moară? Atunci și-a cerut scuze și a spus că a înțeles greșit ce i-am spus”, își aduce aminte femeia.

„Am născut un băiat și o fetiță, de 1,5 kg și, respectiv, 1,3 kg. La fel au fost duși în reanimare”

„Peste o zi după internare, am trecut un aparat, iar la medici nu le plăcea ritmul cardiac la bebeluși. De urgență am mers la cezariană. Am născut un băiat și o fetiță, de 1,5 kg și, respectiv, 1,3 kg. La fel au fost duși în reanimare. Trece o săptămână și starea băiatului se agravează. Aveam sentimente opuse, fetița mergea bine, iar băiețelul era rău. Nu știam ce să fac, cum să reacționez. Am refuzat vaccinul, dar simptomele la deces au fost ca și la primul copil, reiese că nu a fost din cauza acestuia.

Când am comunicat familiei că băiatul se simte rău, parcă am trecut prin starea de un an în urmă. Aveam o piatră pe suflet și nu puteam respira. Lacrimile nu se opreau. După o săptămână, la fel ca și în cazul primului băiețel, starea lui s-a agravat. Mi se spunea că este ceva normal. Nu le-am comunicat că am mai născut în acel spital, iar primul copil a decedat. Într-un moment dat, a intrat în salon un medic, și, foarte arogant, m-a întrebat de ce am ascuns acest lucru. Atunci pentru prima dată ni sa spus că eu și soțul nu suntem compatibili la băieți. Ni s-a recomandat să dăm o analiză genetică”, povestește Alina.

Ce au arătat rezultatele analizelor și ce surprize i-a mai pregătit soarta Alinei, aflați în interviu. 

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: