Maria Cebotari a fost prezentă pe marile scene de operă de la Berlin, Salzburg și Viena. Marea soprană româncă Maria Cebotari originară din Basarabia a primit în anul 1943 titlul „Steaua României” în grad de comandor, după ce în anul 1934 i se conferise la doar 24 ani titlul de „Kammersängerin” (cel mai înalt titlu onorific în arta dramatică din spațiul germanic) fiind și cea mai tânără artistă căreia i s-a acordat această distincție.

Mozart, Wolfgang Amadeus, Răpirea din Serai. Reprezentație la Festivalul de la Salzburg, Teatrul de Stat (18.08.1945), regia Herbert Waniek. Scenă din actul III: În prim plan Maria Cebotari este ‘Konstanze’ și Julius Patzak, ‘Belmonte’.

„Niciodată şi în nicio împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, româncă!” De reținut că numele ei adevărat al celebrei soprane românce este Ciubotaru, conform certificatului ei de naștere! Marele dirijor de origine aromână Herbert von Karajan, în timpul unui interviu BBC la zeci de ani după moartea ei, a spus că „a fost cea mai mare Madame Butterfly, cea mai bună soprană pe care am dirijat-o vreodată, mai bună chiar decât Maria Callas”.

Richard Strauss care a compus special pentru ea opera„Salomeea” a descris-o drept” cea mai bună polivalentă de pe scena europeană și nu întârzie niciodată și nu anulează niciodată”. Beniamino Gigli și-a amintit de Maria Cebotari ca fiind una dintre cele mai grozave voci feminine pe care le-a auzit vreodată. Ea avea o voce extrem de versatilă, iar repertoriul ei acoperea roluri coloratură, soubrette, lirice și dramatice; de exemplu, a cântat atât Contesa Almaviva, cât și Susanna în ”Le nozze di Figaro”, Violetta în „La Traviata” și ”Salome” în același sezon. S-a concentrat pe patru compozitori – Mozart, Richard Strauss, Verdi, Puccini.

Festivalul de la Salzburg (28.07.1948). Reședința: Sărbătoarea de deschidere în Sala Carabinieri. Wilma Lipp, Emmy Loose, Walter Ludwig și Maria Cebotari.

Considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre celei mai mari soprane din toate timpurile, Maria Cebotari s-a născut la Chişinau la 10 februarie 1910 într-un cartier din apropierea Bisericii Sfânta Vineri, al cincilea dintre cei doisprezece copii ai familiei Ion și Elena Ciobotaru. În corul acestei biserici a început să cânte la vârsta de patru ani. La vârsta de 10 ani era remarcată în corul Catedralei dirijat de cunoscutul animator al vieţii publice, protoiereul Mihail Berezovschi mare militant pentru Unirea Basarabiei cu România de la 27 Martie 1918. Tatăl ei care era profesor, a fost un mare iubitor al muzicii. Un frate al Mariei, căruia cunoscuţii îi prevesteau o carieră muzicală de renume, moare la numai 12 ani, de o boală netratată la timp. Sora ei Paşa, avea de asemenea o voce de invidiat. Maria Cebotari a studiat la Şcoala Normală de Fete ”Florica Niţă” şi la Capela Metropolitană din Chişinău, condusă de Mihail Berezovschi, după care este admisă la Conservatorul „Unirea” din Chişinău în anul 1924 la numai 14 ani având ca profesori pe Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu şi Anastasia Dicescu (canto), Mihail Berezovschi (armonie), Clara Fainstein (pian) şi Grigore Gâdei (teorie).

Festivalul de la Salzburg. Mare recepție la Castelul Kleßheim (23.07.1938); de la stânga: Gaupresseleiter Pogatschnigg, Martha Rohs, Esther Rethy Director muzical Böhm și Maria Cebotari

Talentul său extraordinar a fost descoperit de Alexander Virubov, regizor și actor principal al Teatrului Artistic din Moscova având centrul la Praga. Acesta aflându-se în anul 1926 în Chişinău cu o trupă de teatru într-o reprezentație cu  „Living Corpse” al lui Tolstoi, rămâne fascinat de vocea şi frumuseţea Mariei, îndragostindu-se pe loc de ea. Artista este angajată astfel în trupa lui de teatru din Moscova de actorul rus, contele Alexander Viburov. Împreună cu teatrul rus dă reprezentaţii şi la Bucureşti, după care pleacă apoi în turneu cu trupa prin capitalele Europei să joace pe marile scene de acolo. Cunoaşte viaţa boema din Paris în anul 1928, printre artişti şi literaţi, în celebrele saloane franceze. În această perioadă, Virubov o cere în căsătorie. Urmează un schimb de scrisori cu părinţii, pentru că era încă minoră, în care aceştia nu-şi dau acordul pentru căsătorie, rugând-o imperios să se întoarcă acasă, ameninţând chiar că vor contacta poliţia franceză. Discuţiile se termină prin moartea tatălui ei. Îl urmează pe Virubov la Berlin, unde acesta fusese invitat de UFA și spera să primească un rol într-un film. În filmul mut ”Troika” ea a apărut pentru prima dată în anul 1929 sub numele de scenă Cebotari. Maria simţindu-se fără protecţia puternică a unui bărbat, decide să se căsătorească în cele din urmă cu Virubov în anul 1930. În Berlin era celebru în aceea vreme profesorul de muzică Oskar Daniel în anul 1929. Însă nu oricine reuşea să fie primit la curs. Virubov, artist recunoscut la Berlin, aranjează ca talentata Maria să ia lecţii de la Oskar Daniel, pe o perioadă de trei luni. Și-a reluat pregătirea vocală la Berlin și a studiat la Hochschule für Musik Berlin. Însă, în viaţa privată, soprana a avut mai puţin noroc. După terminarea filmărilor pentru studiorile UFA Berlin, bărbatu ei rus Virubov, nu mai găseşte alte roluri şi își ocupă timpul cu jocurile de noroc, unde irosește toți banii câştigaţi de Maria. Pentru a putea susţine o probă în faţa Directorului Operei de Stat din Dresda, dirijorul Fritz Busch, tânăra învaţă, într-un timp scurt limba germană, dovedind şi în această privinţa un talent deosebit. Busch, cu o intuiţie fantastică, îşi dă seama de talentul Mariei şi îi oferă pe loc un contract. În 1930 a fost angajată de Opera de Stat din Dresda, nu vorbea încă limba germană, dar i s-a oferit un loc de muncă cu o taxă de pregătire în speranța de a forma pe viitor un membru valoros al ansamblului. La început, ea a fost folosită în principal în coruri de operă și mici roluri solo.

La numai 21 de ani, Maria Cebotari, debutează cu rolul Mimi din „La Bohème”, de Giacomo Puccini, după o pregatire asiduă de câteva luni. Spectacolul a fost un succes enorm şi se părea că piesa era scrisă special pentru ea. Cu rolul ei ca Mimi în „La Bohème” de Puccini în 1931, Cebotari a devenit celebră aproape peste noapte. Personajul Mimi se bucură de tinereţe, de începutul fericit al vieţii, se îndrăgosteşte de Rodolfo, apoi plânge şi suferă aflând că este grav bolnavă de plămâni şi îşi dă seama că îi trebuie un protector bogat pentru a reuşi să învingă moartea. Scena morţii smulge lacrimi spectatorilor, dar şi ropote de aplauze, fiind chemată de nenumarate ori pe scenă, pentru a primi ovaţiile din partea celor prezenţi în sală. Ascensiunea ei a fost fulgeratoare. Celebrul compozitor şi dirijor Bruno Walter vine special pentru ea la Opera din Dresda şi după o reprezentaţie îi oferă un contract pe trei ani pentru renumitul Festival de Opera de la Salzburg În faţa succesului, cu “La Bohème”, Opera din Berlin i-a oferit un contract permanent, însă ea a refuzat, rămânând fidelă Operei din Dresda, până în 1943. Cu toate acestea a cântat, ocazional, şi la Opera din Berlin, unde a entuziasmat publicul prin rolurile din „La Bohème” sau „Madame Butterfly”. În același an 1931 Bruno Walter a angajat-o pentru Festivalul de la Salzburg.

Ăn producția sa din ”Orfeu și Eurydice” de Gluck, cântăreața Operei de Stat din Dresda trebuia să cânte „Eros”. „Salzburger Volksblatt” a fost impresionată de ”soprana drăguță, nu foarte înaltă, dar atent pregătită”. Spectacolul a fost difuzat și la radio. În anul următor, Festspiele a ales-o din nou pe Cebotari pentru acest rol, pe care ”Salzburger Wacht” a lăudat-o că ”a renunțat la nervozitatea care i-a făcut ca vocea să pâlpâie puțin neliniștită în anul precedent”. Din anul 1931 până în 1933, ea a făcut parte și din ”trioul de băieți” din ”Flautul fermecat”, așa că spre deosebire de Anna Bahr-Mildenburg și Hans Pfitzner, a continuat să cânte la Salzburg la scurt timp după ce interdicția de o mie de mărci a intrat în vigoare. Cu toate acestea, ”Flautul fermecat” din 1933 a fost ultima ei apariție acolo până la „Anschluss”/anexarea Austriei. Chiar și un angajament de festival în ”Die Meistersinger von Nürnberg”, în regia lui Arturo Toscanini, care fusese anunțat pentru 1937, nu s-a materializat. Compozitorul Richard Strauss avea o predilecţie în a o cere pe Maria Cebotari pentru rolurile din operele sale. Astfel, Strauss i-a încredinţat Mariei rolul principal din opera „Femeia tăcută” („Die schweigsame Frau”) la premiera ce a avut loc la Opera din Dresda, în anul 1935. Pentru spectatori era un deliciu şi un eveniment capital să o vadă şi să o audă cântând pe Maria Cebotari, devenind astfel cunoscută pe scenele din întreaga Europă: Riga, Praga, Amsterdam, Londra, Bruxelles, Paris, Stockholm, Viena, Basel. Printre rolurile interpretate se mai numără: Zerline în “Don Juan” (Mozart), Tatiana în „Eugen Onegin” (Ceaikowski), Gilda în „Rigoletto” (Verdi), Constanţa în “Răpirea din Serai” (Mozart). Tensiunile dintre Austria și Germania nazistă au limitat oportunitățile de performanță ale Mariei Cebotari. În primul rând însă, cântăreața a trebuit să-și coordoneze angajamentele în Germania. Se pare că Opera de Stat din Berlin intenționa să o „braconeze” pe artista în acensiune de la opera din Dresda, dar în cele din urmă contractul ei din Dresda a fost prelungit pe cinci ani și inițial i s-a permis să ofere spectacole pentru oaspeți la scară mai mare pentru Opera de Stat din Berlin înainte de a primi un contract permanent acolo în anul 1935.

Reprezentație la Festivalul de la Salzburg, Teatrul de Stat (18.08.1945), regia Herbert Waniek. Scenă din actul III: În prim plan Maria Cebotari este ‘Konstanze’ și Julius Patzak, ‘Belmonte’.

Angajarea Mariei Cebotari pentru Opera de Stat din Berlin a fost importantă „pentru reputația Berlinului ca metropolă culturală”, Ministerul Propagandei s-a arătat într-o notă ca un admirator: „Succes senzațional ca Salome sub conducerea lui Krauss la Opera de Stat din Berlin. Actriță neobișnuit de talentată și instinctivă”. Aparițiile în Austria erau acum supuse aprobării. De exemplu, angajamentul ei față de Opera de Stat din Viena pentru „Requiem” de Verdi, ca parte a unei sărbători memoriale Dollfuss, a eșuat în 1934. În același an, la vârsta de 24 de ani, Maria Cebotari a primit titlul de Kammersängerin la Berlin, ”un premiu pe care nici înainte, nici după ea nu a fost acordat vreodată unui artist atât de tânăr”. Istoricul Johannes Hofinger interpretează acordarea titlului ca pe o „recompensă” de către regimul nazist pentru că nu a jucat în Austria. Cu toate acestea, ea a continuat să ofere spectacole pentru invitați nu numai la Londra, Paris, Zurich, Milano și Roma – ziarele au numit-o „cântăreața de cameră zburătoare” din cauza folosirii avioanelor pentru a-și susține spectacolele, ci și la Viena. Pe 21 mai 1936 a debutat la Opera de Stat din Viena, ca invitată a cântat Eurydice în „Orfeu” de Gluck sub bagheta lui Bruno Walter. „Tânăra artistă, cufundată în poezie (…) aduce cu ea magia naturii ei, vocea argintie, zveltă, muzicalitatea aproape mistică”, a spus cu entuziasm recenzorul din „Die Stunde”/„Ora”. Opera de Stat din Viena a solicitat la Reichstheaterkammer permisiunea pentru spectacol/Gastspiel prin biroul ”Bühnenzettel”/Bilet de scenă, iar aceasta a fost acordată. Birourile externe ale ”Bühnenzettel” au schimbat și taxa din moneda locală în Reichsmarks. Maria Cebotari a locuit la ”Hotel Imperial” în timpul șederii sale la Viena și a folosit timpul pentru o altă reprezentație, a cântat ca soprană în simfonia a VIII-a la comemorarea lui Gustav Mahler organizată de Konzerthausgesellschaft cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea compozitorului, dirijor Bruno Walter. În special, ultima reprezentație nu a primit aprobarea președintelui Reichstheaterkammer, acesta a trimis o scrisoare Mariei Cebotari în mai 1936 în care se plângea că ”nicio aprobare” nu a fost obținută pentru spectacole și că „participarea la un sărbătoarea Gustav Mahler în Viena sub conducerea lui Bruno Walter (…) e menită să pună la îndoială fiabilitatea ta (…)”.

Reichstheaterkammer nu vede consecințe, dar ar trebui să o expulzeze pe Cebotari „în cazul unei recidive (…) din cauza lipsei de încredere față de ea din partea Reichstheaterkammer”, ceea ce ar duce la pierderea oportunității de a-și exercita profesia. Cântăreața s-a apărat de acuzații la adresa ei și i-a trimis Reichskulturwalter-ului Hans Hinkel scrisoarea de autorizare de la biroul din Viena a „certificatului de scenă”, contractul cu sala de concert și o scrisoare de la Gauleiterul Vienei Alfred Frauenfeld. În cele din urmă, se spune că episodul a dus totuși la interzicerea pe temen scurt a participării ei la Festivalul de la Salzburg din anul 1937, unde ar fi trebuit să apară în „Die Meistersinger” și „Die Zauberflöte”. Maria Cebotari era membră a departamentului de teatru al Reichstheaterkammer, în care fusese preluată de la organizația integrată predecesoare, „Cooperativa Germană a Membrilor Scenelor”. În 1935 s-a alăturat și „Camaraderia Artiștilor Germani” – prin intermediul Comisarului de Stat Hans Hinkel, la acea vreme director general al Camerei de Cultură a Reichului – care, spre deosebire de calitatea de membru în cameră, nu era o condiție prealabilă pentru exercitarea profesiei, dar poate să fie văzută ca o declarație politică. Cu toate acestea, Maria Cebotari nu a devenit niciodată membru al NSDAP sau a uneia dintre filialele acestuia. Din anul 1937, ea a fost de asemenea, membru al Camerei de Film a Reichului, deoarece afacerile cinematografice au devenit din ce în ce mai mult centrul muncii ei. În ceea ce privește angajamentele sale în film, sfaturile și evaluarea lui Hinkel par să fi fost importante pentru ea; de exemplu, ea i-a trimis schițele de film prezentate de Teka-Film. S-ar putea să fi avut loc și întâlniri personale cu managerul Camerei de Cultură a Reichului. La primul festival de la Salzburg după „Anschluss”, Maria Cebotari a fost invitată la primirea „elitei” culturale și politice la deschiderea festivalului „german” de la Palatul Kleßheim și a interpretat contesa în „Nunta lui Figaro” și rolul Zerlinei din ”Don Giovanni” sub bagheta lui Karl Böhm.

Montarea a fost de Bruno Walter, scenografia de Oskar Strnad, ambii nu au mai putut lucra în Austria după „anexare”. La Festivalul din anul 1939, Maria Cebotari Cebotari a apărut din nou în „Don Giovanni”, de data aceasta dirijat de Clemens Krauss, în rolul Zerlina și în rolul Konstanze în „Răpirea din Serai”. „Salzburger Landeszeitung” i-a publicat un „portret de artist”. După începutul războiului, ea nu a mai jucat la Salzburg, ci a avut apariții la București și Roma. Ea a refuzat un angajament la ”Metropolitan Opera” din New York în anul 1940, deoarece cel de-al doilea soț al ei, Gustav Diessl cu care se căsătorise în 1938, nu avea voie să o însoțească. În anul 1941, primul lor fiu Peter s-a născut la Berlin. Mai presus de toate însă, Maria Cebotari s-a dedicat din ce în ce mai mult filmului, deseori împreună cu Diessl, care s-a născut la Viena și a fost trecut pe lista actorilor „dăruiți de Dumnezeu” indispensabili producției de film. Cebotari a apărut în nu mai puțin de 24 de filme din 1935 până în 1942 și ”a devenit una dintre cele mai bine plătite actrițe din industria cinematografică germană de atunci. u cu chipul acesteia.

 

Sursa: pagina de facebook Daniel Siegfriedsohn – Arhive istorice

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: