Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei organizează la data de 13 octombrie, evenimentul de caritate „Maratonul Copiilor”. Evenimentul este la cea de a cincea ediție și are drept scop cultivarea solidarității în rândul copiilor.

În competiţie se pot înscrie copiii cu vârsta 6-10 ani. Aceștia sunt invitați să alerge pentru o cauză nobilă, iar părinții lor, numiți în mod simbolic „sponsori”, sunt cei care convertesc distanța alergată în bani.

În acest an, în cadrul Maratonului, participanții se vor prinde în Cursa Bunătăţii pentru a ajuta copiii din familii nevoiaşe asistaţi în Centrul comunitar din s. Roşu, Cahul. Din păcate, din cauza migraţiei şi sărăciei, aceşti copii sunt lipsiţi de anumite bucurii ale copilăriei şi de cele mai multe ori sunt nevoiţi să abandoneze şcoala.

În acest Centru de zi, 25 de copii sunt ajutaţi să îşi pregătească temele pentru acasă, sunt implicaţi în activităţi creative şi sportive, primesc un prânz cald şi învaţă să fie mai buni prin implicarea în voluntariat.

Din 2002, sute de copii din familii social vulnerabile au primit aici grijă părintească şi şansa de a trăi o copilărie fericită.

„Abandonul şcolar în localităţile rurale este tot mai des întâlnit din cauza migrației și a sărăciei, iar unica şansă de a ajuta aceşti copii să aibă un viitor frumos, este şcolarizarea. În acest an, ne-am propus să îi ajutăm în acest demers pe copiii din Centrul comunitar din s. Roșu, Cahul. Printr-un efort comun suntem capabili să salvăm destinele copiilor aflați la grea încercare. Așteptăm pe mic și mare la cursa bunătăţii”, a spus Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”.

În afară de cursa propriu-zisă, copiii vor avea parte de: ateliere de joc, program artistic, daruri, tombolă, animatori etc.

Participanții sunt îndemnați să alerge pentru cauza maratonului, iar părinții acestora vor transforma fiecare metru alergat într-o donație simbolică (1m = 25 de bani).

Diaconia atenționează că suma reprezintă o donație benevolă. Important este gestul de bunătate.

 

În anul 2017, 700 de copii s-au înscris în Cursa Bunătății pentru a ajuta adolescentele orfane şi din familii nevoiaşe asistate în proiectul „Spre Independență” al Diaconiei. Datorită resurselor donate de către copii și părinții prezenți la eveniment, am asigurat cheltuielile de transport și materialele necesare pentru instruirea tuturor fetelor asistate în proiectul ,,Spre Independență”.

 Parteneri media generali: Mama.md

Parteneri media: Radio Chișinău, Civic Fest Moldova, Suntpărinte.md, PlanetaMami.com, Unica.md, Odoraş.md, Radio Studentus, Mama Plus, Ea. Md, Agora.

Distribuie articolul: