Cântăreața Janna Friske nu mai este printre noi deja din 2015. A murit la 40 de ani, după o lungă luptă cu cancerul la creier. Moartea artistei a stârnit conflict între părinții și soțul ei, Dmitri Shepelev.

Tatăl Jannei, Vladimir, în cadrul unei ediții a unei emisiuni din Rusia, a vorbit despre conflictul cu Shepelev. Lucru cunoscut este faptul că Dmitrii nu permite familiei Jannei să își vadă nepotul în vârstă de 4 ani. Mama cântăreței, Olga Kopylova, la fel, este indignată că nu l-a mai văzut pe băiat de atâta timp, mai ales că în primii doi ani de viața, ea a fost cea care, în mare parte, a crescut copilul.

 

Tot pentru un cunoscut ziar din Rusia, un reprezentant al familiei Friske a declarat că Olga, mama Jannei, s-a întâlnit recent cu Platon. Au petrecut timpul împreună pe un loc de joacă pentru copii lângă unul din centrele comerciale. Potrivit bunicii lui Platon, băiatul nu o recunoștea și se comporta înstrăinat.

„Când bunica s-a apropiat de nepot, acesta s-a uitat la ea indiferent și nu a spus nici un cuvânt de salut. Se pare că nu a înțeles cine s-a apropiat de el. Când aceasta a vrut să-i dea în dar o jucărie, nepotul ei s-a întors și nu l-a luat. Era clar că nu și-a recunoscut bunica”, a spus reprezentantul familiei.

Rudele Jannei îl suspectează pe Dmitri că îl instigă pe fiul său Platon împotriva propriei familiei.

„E posibil ca Shepelev să șteargă definitiv familia Jannei din viața fiului său. Vom scrie o cerere autorităților competente ca să mărească numărul de întâlniri cu copilul, altfel, drepturile băiatului și ale rudelor sale vor fi încălcate”, a afirmat avocatul familiei cântăreței decedate.

 

 

Distribuie articolul: