Povestea lui Maxim, un tânăr dependent de droguri care, în ultimile opt luni ș-a schimbat viziunea asupra vieții și își dorește să-i ajute și pe alții să o facă. Totul despre cum l-a ajutat terapia prin prietenie.

Mă numesc Maxim, am 26 de ani și sunt dependent de droguri. Am recunoscut asta demult. Parcursul meu până să ajung narcoman* a fost îndelungat. Eu am început a consuma droguri de la 10 ani. Asta deși am avut și am o familie bună, care mă iubește foarte mult și mă susține. Ei m-au educat ca la carte, dar eu am ales calea greșită și un mediu nociv.

În rezultat, din cazul neascultării mele, am ajuns să consum tot ce era interzis. Era în trend să fumezi, eu fumam, iar când au început alții să consume alcool, și eu am făcut la fel. Eram mereu cel mai mic și luam exemplu de la băieții mult mai mari.

Cel mai rău era faptul că am căzut pradă drogurilor. Îmi plăcea mult această stare de euforie, libertatea pe care mi-o dădea consumul. În clasa a 7-8-a, eu deja aveam o listă de preparate care le consumam în timpul orelor la școală, în timpul liber și chiar când părinții erau acasă; ei niciodată nu înțelegeau că eu sunt sub influența drogurilor, fiindcă știam să mă ascund.

M-am ascuns de părinți până în anul 2016, când ei au aflat. Pentru ei, a fost șocant. Aveam iubită la acel moment, ea își dădea seama de această problemă, dar nu a putut face nimic și ne-am despărțit. După asta, eu am înrăutățit situația, pe cât era posibil; încercam să fug de mine, să fug de problemă, dar n-am putut și în final am venit aici”, mărturisește tânărul.

Maxim este rezident al comunității terapeutice „Inițiativa Pozitivă” de peste opt luni, deși credea că va sta aici mult mai puțin timp: „Credeam că mă voi descurca în trei luni cu dependența mea. S-a dovedit a fi puțin timp, pentru că trei luni este abia inițierea, când persoana își schimbă obiceiurile, modul de comportament, refuză ceea ce-l ducea la obișnuința de a consuma droguri”.

Maxim recunoaște că încă nu se consideră pregătit pentru a părăsi comunitatea terapeutică și de a reveni acasă: „Eu am reușit să depășesc dependența, dar nu sunt gata de oraș. Când am ieșit după poartă, mi-am dat seama că nu știu ce să fac.”

Un sat din Anenii Noi găzduiește din vara anului 2005 o comunitate terapeutică, care are acum 16 rezidenți. Costurile pentru reabilitare sunt suportate de beneficiari și, la necesitate, de partenerii de dezvoltare care susțin comunitatea.

Eu iubesc foarte mult singurătatea, mereu am fost de sine stătător. Eu întotdeauna îmi găteam singur, îmi spălam rufele, nu aveam nevoie nici de prieteni, nici de cunoscuți. Însă, aici trebuie să locuiești în familie, într-un colectiv mare, cu care m-am adaptat foarte greu.

Încercam să-mi creez propriul teren, care aici nu există. Spuneam că acesta e locul meu: voi nu intrați aici vă rog, iar eu nu intru la voi. Asta este incorect. Aici nu există teritoriul propriu și acesta este sensul programului, că trebuie să te deprinzi că tu ești parte din societate”, mai povestește acesta.

Maxim a trecut prin toate etapele adaptării, de la refuz la acceptare:

„Trebuie să te învingi pe tine. Dacă începi să înțelegi că tu nu mai poți consuma și tu nu trebuie să faci asta, această etapă e mai ușor de depășit. Acum eu înțeleg că eu nu trebuie să fumez, să beau, eu trebuie să fiu un exemplu pentru oamenii care abia au început programul de reabilitare, eu trebuie să-i inspir, să-i motivez.

Este o problemă complexă. A durat ceva timp până când am acceptat ceea ce mi se spune, când am început să am încredere în oameni și în specialiști, m-am deschis față de psiholog, ceea ce a fost dificil.

Treptat, au început să se nască relații de prietenie, oricât de straniu nu ar suna, la reabilitare să te împrietenești. Eu sunt foarte fericit că i-am cunoscut. Ei la fel luptă cu o problemă, fiecare are istoria sa unică.

Eu am înțeles că aici comunitatea chiar mă ajută și nu trebuie să refuzi acest ajutor, așa cum de asta depinde viața nu doar a mea, dar a întregii familii, a părinților”, spune Maxim.

„Criza este un fenomen obișnuit în viața oricărui om. Dacă un om se confruntă cu anumite probleme, noi încercăm să-l ascultăm și să-l ajutăm, să înțelegem în ce constă perioada sa de criză interioară sau exterioară. Dacă nu ne reușește să-l ajutăm cu eforturile proprii, chemăm diverși specialiști: asistentul social, juristul, psihologul”, relatează Vladimir Dodon, coordonatorul comunității terapeutice din Anenii Noi.

„În fiecare zi, la Centru este o nouă viață; totul depinde de ce activitate ai tu astăzi, poți fi de serviciu, pur și simplu să te odihnești, pe cineva să ajuți, e un complex de activități care le facem zilnic.

Începem cu dejunul, meditarea, care este foarte importantă aici. În fiecare zi dedicăm minim o oră pentru ca să ne motivăm unul pe altul, să îi consiliem pe rezidenții noi, să-i susținem, să ne destăinuim despre ceva plăcut, să creăm dispoziție bună la urma urmei, deoarece asta contează pentru reabilitare.

Apoi, urmează terapia prin lucru, care era pentru mine dificilă: cum eu, manager, să lucrez în curte sau să curăț după prepelițe?

Și așa am început a face ceea ce nu-mi plăcea cândva, și anume tot ceea ce este legat de animale, eu fiind din oraș. Nu suportam animalele înainte și aici am început să iubesc procesul de îngrijire a lor. E ca un medicament pe care îl prescrie medicul”, mai dezvăluie el.

La comunitatea terapeutică a fost pusă de curând pe roate o afacere socială, datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană. Astfel, pe lângă spațiile pentru cazare, alimentație și activități în cort, în aer liber, este o mini-fermă de prepelițe și găini, un grajd pentru vaci și o cocină pentru purcei. Mai este un spațiu pentru a depozita furajele și liniile de ambalare a produselor lactate, din carne și a ouălor de prepeliță.

„Avem doar produse calitative, niciodată nu am procurat conservanți, adaosuri de gust. Prepelițele noastre sunt hrănite din porumb, grâu fără adaosuri chimice. Ca totul să fie calitativ și gustos, respectăm câteva reguli pe care le urmăm zilnic. De câteva ori pe zi facem curățenie, în toate sălile este curat. Cât de absurd nu ar suna, la vaci chiar și podeaua este spălată. Asta ne stimulează și disciplinează”, relatează Maxim.

Pandemia a crescut solicitările de produse, spune Vladimir Dodon, coordonatorul comunității terapeutice: „Toți clienții noștri sunt partenerii noștri, prietenii, cunoștințele, pe care-i asigurăm cu produsele noastre. Facem livrare de produse acasă. Toată lumea stătea la începutul pandemiei acasă, nu ieșea, stătea în izolare și noi, respectând toate regulile de siguranță, le livram acasă produsele”

După toate acestea, fiecare zi se încheie cu un tabiet, „cercul sincerității”.

„A trecut o zi și fiecare om a trăit diverse sentimente pozitive, negative, poate au fost unele conflicte și fiecare spune cum a trecut ziua, poate să mulțumească cuiva, să-și ceară scuze. Este timpul în care omul poate spune tot ce s-a acumulat pe parcurs, și de bine și de rău, iar împreună analizăm. Este un instrument foarte bun pentru înțelege frământările interioare prin care trece un om”, ne spune Vladimir Dodon.

Acum, la peste opt luni de când casa sa este comunitatea terapeutică de la Anenii Noi, Maxim își imaginează un alt viitor:

„…Viitorul, m-am gândit la asta foarte mult. Vreau să ajut oamenii, să ajut pe cei care sunt ca și mine. Înainte credeam că o să mă întorc la job-ul precedent, acasă, în zona mea de confort. Acum eu am înțeles că asta e o etapă veche din viața mea. Eu sunt un narcoman care nu mai consumă droguri. Asta nu e o rușine”

Mini-ferma din Anenii Noi a fost dezvoltată grație implicării personale a membrilor echipei „Inițiativa Pozitivă”, sprijinului oferit dezinteresat de oamenii de bună-credință și foștii rezidenți, dar și partenerilor de dezvoltare, precum PNUD Moldova, DVV International Moldova, din fondurile Guvernului Germaniei, Pompidou Group al Consiliului Europei, GIZ Moldova.

„Inițiativa Pozitivă” este unul din partenerii strategici ai PNUD în procesul de advocacy pentru înlăturarea barierelor legale care limitează respectarea și protecția drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV și tuberculoză și a populației-cheie vulnerabile la HIV (persoanele care utilizează droguri injectabile, lucrătorii/lucrătoarele sexului comercial, bărbați care fac sex cu bărbați, persoanele deținute).

PNUD Moldova pledează pentru asigurarea unui cadru legal în conformitate cu standardele privind drepturile omului, care promovează accesul echitabil la serviciile de prevenire, tratament, îngrijire și suport pentru consumatorii de droguri.

Text: Laura Bohanțova, PNUD Moldova

Foto: Ion Buga

* Această formulare nu este recomandată de ONU; reprezintă o reproducere fidelă a ceea ce a spus Maxim.