Ludmila Caraman și-a legat soarta de fotbal de când era copil. Lovea cu piciorul tot ce avea o formă rotundă, dar nu conștientiza că acesta este talentul ei ascuns. Vine dintr-o familie în care tatăl i-a transmis această pasiune ereditar, iar ulterior, Ludmila și-a unit sufletul cu o persoană care îndrăgește acest sport la fel de mult. Practică fotbalul de 21 de ani, e fost căpitan al Naționalei feminine de fotbal, multiplă campioană națională și deținătoare a Cupei Moldovei. Cum nu s-a lăsat de fotbal și ce sfaturi are pentru fetele care preferă acest gen de sport, aflăm de la Ludmila Caraman.

A fost desemnată cea mai bună jucătoare în fotbalul feminin în anii 2010 și 2017. În anul 2019 a devenit cea mai bună marcatoare a campionatului național și cel mai bun atacant, iar în 2020 a luat premiul pentru cea mai bună mijlocașă. Chiar dacă are studii universitare la UTM, specialitatea: economie și management în construcții și are un job la o bancă din Moldova, nu poate renunța la acest sport care îi dă viață. Evoluează și acum în echipa din Anenii-Noi – „Agarista”.

„În copilarie, nu mă gândeam la faptul că voi îndrăgi acest sport și să fiu sinceră nici nu țin minte ce visam să devin. Probabil profesor. La orele de educația fizică loveam toate mingile cu piciorul, cele de baschet, volei, tenis, etc., în așa mod le deterioram pe toate și profesorul îmi punea note rele pentru asta, dar dat fiind faptul că eu participam la toate competițiile regionale, profesorul a înțeles că această metoda nu este o ieșire din situație. Într-o zi el mi-a făcut cunoștință cu o fată care învăță la noi în școală și juca fotbal feminin profesional în echipa „Constructorul”, ea și m-a adus la primul meu antrenor, cel din copilărie, Colesnicenco Vladimir Andreevici și cred că anume el a fost cel care a cultivat în mine iubirea pentru fotbal”, povestește Ludmila.

Din mulțimea de sporturi, ea a ales…

„În familia mea tatăl și fratele meu jucau fotbal și până în ziua de azi joacă. Când abia am început a juca fotbal ieșeam toți trei în curte, făceam propria echipă și jucam noi împotrivă la alte echipe din curte, au fost vremuri grozave, dar acum din păcate nu mai este acel „fotbal de curte” de cândva.

Înainte să încep a juca fotbal, am încercat o mulțime de tipuri de sporturi: karate, înot, atletica ușoară, orientarea sportivă, etc., iar familia mea mereu m-a susținut în deciziile mele. Atunci când m-am accidentat pentru prima dată la fotbal, mama mi-a interzis să mai practic acest tip de sport și a spus că mă va trimite să dansez în ansamblul „Joc”. Îmi aduc aminte cum plângeam și îl rugam pe tata să o convingă pe mama să-mi permită să joc fotbal în continuare și a reușit.

Referitor la soțul meu – el la fel joacă fotbal și în toate mă susține și înțelege. Copilul meu a început să se antreneze într-o echipă de fotbal, dar se vede că fotbalul nu l-a impresionat și a refuzat să meargă la antrenament, iar noi nu l-am forțat, aceasta este alegerea lui și noi o respectăm”, povestește fosta campioană.

Pasiunea la care nu poate renunța

„La noi în țară fotbalul feminin este la nivel de amator și nu poate fi ca un job din care câștigi bani. Fotbalul este pasiunea mea preferată la care nu pot să renunț. Sunt chiar nevoită deseori să îmi cer voie de la muncă doar pentru a ajunge la jocuri sau să merg în cantonamente cu naționala, evident că acest fapt îmi afectează în mod firesc și salariul.

Prima dată când am fost chemată în echipa națională aveam 16 ani, atunci am jucat tot meciul împotriva  Iugoslaviei și am simțit cele mai unice emoții. Jucam în echipă cu vedete precum: Lena Țurcan, Olga Tanscaea, Angela Toma, Lilia Grizo, Lena Cara, Viorica Grajdean, etc. Toate ele sunt legenda fotbalului feminin”, povestește Ludmila Caraman.

Sacrificiile unei jucătoare de top

„Nu pot spune că am sacrificat ceva pentru a juca bine fotbal, simplu îmi place foarte mult acest sport. M-am antrenat și lucrat asupra mea foarte mult, mereu încercam să frecventez toate antrenamentele atât cele pentru echipa de seniori cât și pentru juniori, mereu lucram și depuneam tot efortul pentru că înțelegeam că doar în așa mod voi obține rezultate. Mai mult de atât, eu reușeam să învăț bine, să mă antrenez și chiar uneori să lucrez (acestea au fost circumstanțele vieții)”, declară intervievata.

Lipsurile fotbalului feminin de la noi

Acum avem o generație complet diferită, alt tineret, care nu este interesat de sport dar interesat de rețele de socializare și tehnologii. Pentru a juca bine în fotbal trebuie foarte mult să te antrenezi, dar foarte multe echipe feminine de fotbal nu au condițiile necesare pentru a se antrena în fiecare zi. În cele din urmă noi ne mândrim cu faptul că ne permitem să ne antrenăm de maximum trei ori pe săptămână, care evident nu este suficient deloc, din cauza asta când avem meciuri cu Spania, unde fotbalul feminin este dezvoltat la nivel profesional, noi pierdem.

„Probabil, cea mai mare problemă este că mulți cred că locul femeii este la bucătărie  să prepare borș și să împletească șosete, dar sunt foarte multe fete care joacă mult mai bine decât băieții.”

Solidaritate sportivă

„Foarte mulți băieți care joacă fotbal ne respectă. Anterior, adesea jucam meciuri amicale împotriva băieților, pentru a ne îmbunătăți starea fizică. Oricum ei sunt mai rapizi în viteză, dar și în gândirea pe teren. Deși, sunt și băieți care cred că fotbalul nu este un sport pentru femei”, spune Ludmila.

„Calitatea de bază care trebuie să o aibă orice fotbalist pe teren este dorința, fără ea nimic nu îți va reuși. De asemenea un rol important în au calitățile tehnice: viziunea pe teren, amplasarea tactică în teren, viteza și rezistența. Iar, fotbalul la rândul lui îmbunătățește calitățile fizice: învață cum să ne comportăm și să jucăm în echipă, crește rezistența la stres, îmbunătățește coordonarea și foarte important  întărește caracterul.”

„Nu pot spune că am vreun idol în lumea fotbalului. Înainte admiram modalitatea de joc a lui Zinedine Zidane, iar acum, în fotbalul feminin, se admiră foarte mult jocurile fotbalistei Danielle van de Donk, jucătoarea echipei naționale feminine a Olandei. Jucând fotbal însă, am înțeles că dacă este dorință, atunci poți atinge foarte multe obiective”, a mai spus Ludmila Caraman.

Cel mai greu moment…

„Cel mai neplăcut moment din fotbal a avut loc recent, pe 23 februarie, când am jucat cu naționala împotriva Azerbajanului la ei acasă. Din echipa noastră o fată a fost testată pozitiv COVID și din cauza asta ea a rămas acolo, complet singură într-o țară străină, într-un spital… nu cel mai bun. Din punct de vedere psihologic a fost strașnic, practic toată lumea a lăsat-o singură. Iată după așa întâmplări dispare dorința să joci pentru naționala, din păcate”, a mărturisit cu regret sportiva.

Cel mai amuzant moment…

„Au existat foarte multe întâmplări amuzante în întreaga mea carieră, dar îmi amintesc cum am participat la Liga Campionilor în Macedonia. Am mers la joc și… înainte să ieșim pe teren să ne încălzim, am observat că am uitat doi jucători de bază în hotel. Chiar dacă să ajungi de la hotel până la stadion erau undeva 50 de km, fetele au reușit să ajungă înainte de meci cu un taxi, deci totul s-a încheiat cu bine”, își amintește sportiva.

„Aș sfătui fetele să nu se teamă să joace fotbal, este un sport interesant, care dezvoltă foarte multe calități într-o persoană. Nu trebuie să asculte de persoanele care spun că fetele nu pot juca fotbal. Ba din contra – noi putem și chiar foarte bine.”

Autor: Micaela Nemîchin, stagiară