O tragedie recentă, pe un teren de fotbal din comuna Ciorescu, a provocat multe discuții. Un meci obișnuit s-a transformat într-o adevărată dramă, după ce un tânăr jucător, în vârstă de doar 23 de ani, a decedat în mai puțin de o oră de la semnalarea problemelor de sănătate.

„Era începutul la a doua repriză. El a jucat vreo 20 de minute și, la un moment dat, a cerut schimbare de la antrenor. Și, în moment ce a ajuns pe linia de OUT, s-a lăsat ușor într-un picior și ulterior s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, ne-a spus coechipierul și maratonistul Ștefan Gîncu transmite tv8.md. 

Atunci când tânărul a cerut să fie înlocuit în meci, cei din jur nu s-au prins cât de grav este totul.

„(…) Am văzut că s-a apropiat mai multă lume din staff, din echipă. Atunci am înțeles că ceva s-a întâmplat, dar nu eram sigur că e vorba de inimă”.

Medicul care monitoriza jocul și-a dat seama de gravitatea situației. Acesta a fost primul care a început să-i acorde ajutor medical profesionist. În ciuda manevrelor de resuscitare, care au durat aproape o oră, inima lui Constantin s-a oprit pentru totdeauna.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în jurul orei 21:41. Cea mai apropiată echipă a salvării a ajuns la fața locului în nouă minute. Imediat, echipa de medici de la Cricova a inițiat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrale. Concomitent a fost alocată echipa de asistență medicală urgentă specializată, care a sosit la locul solicitării la ora 22:02, împreună au continuat măsurile de reanimare. În cele din urmă, la ora 22:31, medicii au constatat decesul pacientului.

Citiți întregul articol aici. 

 

Distribuie articolul: