Lionel Messi, 30 de ani, şi Antonella Roccuzzo, 29 de ani, se căsătoresc azi la Rosario, oraşul natal al internaţionalului argentinian, cu Shakira şi copiii săi, Thiago şi Mateo, printre invitaţii care vor fi martori la schimbul de jurăminte, înainte de o petrecere fastuoasă însufleţită de ritmuri cumbia, scrie Digi Sport.

Presa din Argentina scrie că în locul cadourilor de nuntă, Messi le-a transmis celor aproape 300 de invitați să facă donații către „Fundaţia Leo Messi”, care se ocupă cu evenimente caritabile, dar în special cu ajutorarea copiilor din zonele defavorizate.

În pofida unui zbor cu avionul de 14 ore din Barcelona (Spania), practic toţi coechipierii Barçei vor face deplasarea, printre care Neymar, Luis Suarez, Javier Mascherano, Samuel Umtiti, Jeremy Mathieu sau Lucas Digne.

Chiar şi personalul implicat în club, de la maseuri la preparatori fizici sau responsabili cu logistica, au fost invitaţi la nuntă de cel care a câştigat cinci Baloane de Aur. În schimb, el nu i-a invitat pe membrii conducerii FC Barcelona, nici pe fostul anternor Pep Guardiola, sau pe cel care îşi încheie contractul Luis Enrique, sau pe fostul selecţioner al naţionalei argentiniene, legendarul Diego Maradona.

Măsurile de securitate au fost întărite în împrejurimi şi 300 de poliţişti au fost postaţi de-a lungul celor 21 de km care duc la aeroport. Municipalitatea a reamenajat spaţiile şi i-a îndepărtat pe vânzătorii ambulanţi şi pe spălătorii de parbrize ocazionali.

antonella-roccuzzo-et-lionel-messi-2013Lista invitaţilor cuprinde 260 de nume, iar 157 de jurnalişti vor acoperi evenimentul.

Rochia miresei, creaţie a stilistei catalane Rosa Clara, care a realizat-o şi pe cea a Reginei Spaniei sau a actriţei Eva Longoria, este aşteptată cu nerăbdare să fie văzută. Realizată la Barcelona, rochia a fost trimisă cu avionul şi livrată la Rosario, fiind escortată de doi agenţi de securitate. Secretul a fost bine menţinut.

De la întoarcerea lor în Argentina, la 19 iunie, Antonella şi Lionel sunt izolaţi în proprietate lor din Arroyo Seco, în apropiere de Rosario. Cei doi s-au cunoscut în 1996 şi trăiesc împreună de zece ani.

Sursa: Agora.md

Distribuie articolul: