Astăzi, aflăm o nouă poveste a unui reprezentante a diasporei Republicii Moldova. Povestea Larisei Gindak începe acum 12 ani, când s-a stabilit cu traiul în Israel.

Larisa a absolvit facultatea de Economie a Universității de Stat din Moldova, în anul 2008. În același an se căsătorește cu „un bărbat excepțional, cu bune maniere, galant și cu simțul umorului”.

 Sergiu, soțul protagonistei noastre, este din Alexăndreni, Bălți. În anul 1995 au emigrat în Israel și s-au stabilit în nordul țării. Sergiu a făcut școala în Israel, a făcut și armata (e obligatoriu să slujești în Israel, atât pentru bărbați cât și pentru femei, bărbații fac armata 3 ani iar femeile 2 ani), după care a mai făcut un an armata pe contract. Provine dintr-o familie cu 11 copii, el fiind al treilea copil. Câțiva ani a lucrat în funcție de manager de la un hotel din Eilat (sudul Israelului).

După nuntă, tinerii însurăței au început imediat procesul de depunere a actelor  pentru o eventuală migrare în Israel, pentru că soțul deja locuia în Israel din anul 1995. Dificultățile de a ajunge în Israel nu au întârziat să apară. Care este povestea cuplului și cum e traiul în Israel, aflăm împreună.

 

Daniela Gorincioi: De ce ați decis să plecați din țară?

Larisa Gindak: Mi-am urmat soțul, dragostea noastră nu vede impedimente, am plecat în Israel la el, cu gândul ca peste ceva timp ne v-om stabili în alta țară cu traiul.

DG: De ce autoritățile israelitene credeau că aveți o căsnicie fictivă? Cum a fost procesul de întregire a familiei în Israel?

LG: Practic, autoritățile Israeliene erau sigure că e o căsnicie fictivă pentru ca pe atunci era un fenomen destul de răspândit în ceea ce privește căsniciile cu cetățeni internaționali, veneau multe femei din țările fostei uniuni sovietice, primeau actele și apoi divorțau, scopul acelor femei era sa fugă de sărăcia țărilor în care se aflau și metoda data li se părea cea mai ușoară. În principiu, tot procesul de a-ți aduce a doua jumătate în Israel trebuie să dureze între 3-6 luni.

Ceea ce privește integrarea mea în Israel, mie nu mi-a fost dificil sa mă integrez aici din punct de vedere cultural, unica dificultate era clima; era prea cald, la sudul Israelului se înregistrau temperaturi foarte înalte între 45-50 grade Celsius, inițial nu aveam suficient oxigen sa respir. Limba am învățat-o între timp, primii ani vorbeam  peste tot în engleza sau rusa ( pentru ca Eilatul e un oraș turistic, practic toți vorbeau engleza).

În momentul în care au început problemele cu actele, mai exact cu MAI al Israelului, cei de acolo aveau dubii referitor la căsătoria noastră. Era impresia că căsnicia noastră e fictivă. Timp de aproape doi ani, am fost nevoiți să stăm separat, soțul în Israel și eu în Moldova. În tot acest timp ne-am văzut de aproximativ patru ori, el fiind cel care venea în Moldova. Timp de aproape doi ani noi am făcut tot posibilul să demonstrăm că căsnicia noastră nu este fictivă și că dorim să fim împreună. Am angajat un avocat care s-a ocupat cu tot procesul nostru și care într-un final m-a adus în Israel. Cei de la MAI, totuși, nu ne credeau o familie adevărată și încă timp de aproape 6 ani, anual trebuia să demonstrăm că suntem împreună și că căsnicia noastră e reală. Cetățenia statului Israel am primit-o fiind însărcinată cu al treilea copil, iar angajata de la MAI, care în toți acești ani ni-a pus „bețe în roate” pentru a primi cetățenia într-un final a fost convinsă de faptul ca suntem o familie integră și iubitoare. Încă și-a cerut scuza pentru tot ce a făcut.

DG: Ce meserii practicați în Israel?

LG: Eu sunt antreprenoare. Am creat brandul Lesyél, am creat formule unice în lume și la moment creăm produse profesionale pentru îngrijirea părului.

Soțul, de asemenea, este antreprenor. Din anul 2013, el se ocupă cu transportarea obiectelor, îndeosebi cu transportare obiectelor de o mare greutate, safeuri de la jumate de tonă în sus, echipament pentru antrenamente și eforturi fizice, uzine întregi, etc.

Totodată, în anul 2017, când eram însărcinată cu al treilea copil, mi-am propus să fac un curs de fotograf și în scurt timp am găsit cel mai bun curs pe atunci din țară. Învățam de două ori pe săptămână, a câte 4-5 ore, făceam naveta din orașul meu spre Tel-Aviv și de fiecare dată prindeam toate ambuteiajele. Drumul spre lecții îmi lua o oră și jumate într-o direcție, înapoi veneam noaptea și era mult mai rapid, 25 de minute și eram acasă, însă nimic nu mă oprea sa îmi ating scopul: nici căldura insuportabila de afară, nici condiționerul defectat din mașină și nici toxicoza.  Cursul l-am absolvit cu brio la o universitate din Tel-Aviv, iar diploma am primit-o deja fiind cu cel mic în brațe.

Îmi plăcea să lucrez ca fotograf, simțeam ca sufletul meu înflorește cu fiecare proiect realizat. Timp de doi ani am participat la diverse proiecte și am organizat propriile mele proiecte foto, lucrările mele au fost publicate în diverse reviste și situri, cariera mea de fotograf era în ascensiune. Și asta până într-o zi, când am avut un atac de panică greu de tot.

De la acel atac de panică, am încetat să mai iau în mână aparatul de fotografiat, am încetat  sa mai organizez proiecte pentru mine și pentru alți fotografi. Am crezut că dacă iau o pauză, o să înțeleg ce mi se întâmplă, deoarece pe atunci nu știam că trec printr-un atac de panica.

DG: Da, e adevărat. Un stres puternic ne poate afecta sănătatea, inclusiv viața profesională. De ce crezi că ai avut acest atac de panică? Ai mers la un medic?

LG: Mi-a luat ceva timp până am apelat la un medic. Am încercat să îmi înțeleg starea, să văd ce mi se întâmplă; ca mai apoi să înțeleg că am de a face cu atacuri de panica. Am citit multă literatură de specialitate, am meditat, am petrecut timp singură cu mine, ca să înțeleg schimbările prin care trec și doar după ce am realizat ce mi se întâmplă, am apelat la un medic. Medicul mi-am confirmat faptul că mă confruntam cu atacuri de panică și mi-a prescris niște medicamente, care, de fapt, erau niște antidepresive.

Eu, însă, am decis să încerc să mă confrunt singură cu aceste atacuri de panică, și știți ce? Mi-a reușit. Nu am luat nici o pastilă antidepresivă. Pentru mine e foarte important să continui să gândesc limpede și rapid, iar acele pastile aveau scopul să calmeze.

Aici vreau să sfătui pe cei care se confruntă cu atacurile de panică; dacă simțiți că vă iese totul de sub control, nu ezitați să apelați la un specialist și ulterior să luați medicamentele prescrise de medici. Nu toți pot face față atacurilor de panică, totuși e o maladie nouă a secolului nostru.

DG: Cum v-ați descurcat în timpul pandemiei? Cum a fost viața voastră în Israel în context pandemic?

LG: În timpul pandemiei m-am gândit să nu stau în zadar și am făcut un curs de alungire al părului. Însă nu am apucat să lucrez în domeniu pentru că într-o buna zi m-a vizitat Muza, care m-a ajutat sa concep gama mea de produse pentru par.

În timpul cursului de alungire a părului, eu am depistat unele probleme cu scalpul femeilor; probleme despre care femeile habar nu aveau, iar soluția mi-a venit la pachet cu unele idei revoluționare. În scurt timp, am găsit un chimist și l-am angajat, aveam nevoie de acel chimist pentru a realiza formulele ideale a produselor inventate de mine. Chimistului, cu experiență de 25 de ani în domeniu, i-a plăcut ideea și a fost de acord să lucrăm împreună.

Era o muncă titanică, care te consumă și te înaripează. Mă ținea trează nopți întregi pentru ca voiam să creez ceva unic și calitativ, să creez acel produs cu care nu o sa îmi fie rușine sa ies pe piața, acel produs care ar rezolva multe probleme cu scalpul.

Și l-am creat. La moment, prima mea idee de la care a început brandul Lesyel e pe ultima sută de metri de a fi lansat pe piața din Israel și piața internațională.

Între timp, am lucrat la formule unice pentru șampon terapeutic și masca terapeutică pentru păr, produse care conțin vitamine, minerale, uleiuri de argan și in.

Din momentul conceperii ideii și până în momentul când produsele au apărut pe rafturile saloanelor au trecut doi ani. Doi ani în care eu jonglam între creșterea brandului, creșterea și educarea copiilor, casa și probleme cu sănătatea.

În acești doi ani m-am apucat un pic mai serios de sănătatea mea, pentru ca deja ajunsesem în punctul când nu puteam neglija semnalele pe care mi le dădea corpul meu.

Am mers pe la cei mai buni specialiști din Israel și într-un final mi-am primit diagnosticul.

Eu sufeream și continui să sufăr de o anomalie genetică care se numește FMF, în cazul meu boala se manifesta prin dureri acute de abdomen, dureri care mă transformau în legumă.

Medicilor din Israel li-a luat 10 ani pentru a înțelege ce se întâmplă cu mine, pentru toți era mereu neclara stare mea atunci când ajungeam la spital cu dureri insuportabile, maximum cu ce mă puteau ajuta medicii era sa îmi administreze morfium.

Și pentru ca eu mi-am primit diagnosticul atunci când eram în plina dezvoltare a brandului meu, nu am avut timp nici pana în prezent să analizez vestea dată de medici, să analizez că acum trebuie să iau pastile de două ori pe zi, zilnic și până la sfârșitul vieții.

DG: Cum este sistemul medical din Israel?

LG: Sistemul medical în Israel este bun, sunt unele lacune care ar putea îmbunătățite. Însă per ansamblu e ok.

Dacă este vorba de ceva serios, cum ar fi probleme cardiace, cancer, sau alte probleme de acest gen, aici găsiți cei mai buni specialiști din lume, dar dacă e ceva mai puțin important atunci am putea aștepta rândul la medici câte jumate de an. În cazul când e vorba de o urgență, cetățenii Israelului primesc ajutor medical instant. De exemplu, luna trecută am primit un apel de la școala băiatului meu și am fost rugată să-l iau acasă pentru că se simțea rău, îl durea burta și vomita. L-am luat în câteva minute de la școală și am mers direct la medic, fără a fi nevoie să sun ori să stau în rând. Copilul a primit ajutor medical în maximum 15 minute din momentul când am primit acel apel de la școală.

DG: Ai menționat că ai trei copii. Povestește cum este sistemul de învățământul din Israel.

LG: Sistemul de învățământ în Israel e divers, pe această temă aș putea vorbi mult.

Curriculum școlar în Israel, diferă de la o școală la alta. Directorii școlilor, de obicei, își dau interesul pentru a obține cât mai multe cursuri extra-curriculare. De exemplu, copiii mei pot beneficia de ore suplimentare, în care ei învață arta fotografiei, arta de a dresa caninii, volei, muzica. Apropos, totul enumerat de mine, copiii mei învață.

Copiii învață 6 zile pe săptămână, clasele I-II, învață până la ora 12:45. Cu timpul, copiii au mai multe ore pe zi. Spre exemplu, băiatul meu, cel mai mare, acum e în clasa a VI-a; învață zilnic până la ora 14:15, iar de două ori pe săptămână, are ore până la ora 16:00.

Cei de la grădiniță, la fel învață, șase zile pe săptămână, până la ora 14:00, cu opțiunea de a prelungi ziua de învățământ până la ora 17:00, contra unei sume de bani, achitate lunar.

Taxele pentru școală se achita o dată pe an; pentru fiecare copil achităm în jur de 300$ pe an. Nu avem alte cheltuieli suplimentare, pentru fondul școlii, tapete, draperii etc.

DG: Cum e să dezvolți o afacere în Israel, în condițiile în care ești migrant?

LG: Greu. Indiferent de statutul tău în Israel, e greu să dezvolți o afacere aici. Birocrația te sufocă, la fel și taxele (TVA e 17%). Aici, la fel, e foarte dezvoltat «cumătrismul»  și lucrurile ți se dau mai ușor atunci când ai la cine apela în ceea ce privește actele sau alte necesități. Eu nu am parte de astfel de relații și chiar dacă aș fi avut, nu cred ca ași fi apelat la ele.

De aproape un an aștept aprobarea unei formule pentru un produs de al meu. Este necesar să ai abilități supranaturale în ceea ce privește răbdarea.

 

DG: Ce știu locuitorii Israelului despre Moldova? Totodată, o să am rugămintea să ne spui cum promovați voi cultura noastră.

LG: Israelienii nu fac mare diferența între moldoveni, ruși sau ucraineni.

Despre Moldova nu prea știu multe cu excepția că de acolo vine forță de muncă.

Cu orice ocazie și cu mândrie spun că sunt din Moldova și că româna e limba mea maternă. Primind această informație, majoritatea rămân impresionați, deoarece ei au impresia că sunt rusoaică, pentru că pentru israelieni toate doamnele cu piele deschisa și blonde sunt din Rusia.

În discuțiile mele cu vecinii, profesorii/educatorii copiilor, eu le povestesc pe scurt despre Moldova, despre situația politică, despre cum și unde e situată geografic iar la școală, o dată pe an se sărbătorește ziua mâncării tradiționale a părinților elevilor. Până la pandemie am reușit să aducem la școală brânzoaice (așa a preferat copilul meu) cu dulceață de zmeură. Anume aceste brânzoaice au impresionat directoarea școlii. Ulterior, am aflat că dumneaei e din România și la ea în familie brânzoaicele erau mereu prezente. Anul ăsta o să ducem sarmale sau mămăligă cu pește și brânză de oi.

DG: Ce exemple poate lua Moldova de la Israel?

LG: Ohhhh… Aici ași putea vorbi ore întregi și nu doar la faptul ca Moldova ar putea lua exemplu de la Israel ci și întreaga lume.

Empatia. Israelienii sunt foarte săritori la nevoie. Durerea unuia poate fi durerea întregii țări. Israelienii nu te vor lăsa niciodată la nevoie. Spre exemplu, atunci când e război (iar războiul e cam o dată la doi ani), toți cetățenii Israelului vor fi un tot întreg în rugăciune și în ajutor fizic și material. Soldaților li se vor duce la baze tot de ce au ei nevoie, începând de la ciorapi și terminând cu ceva gustos.

Moldova poate prelua de la Israel «cultul copilului» și anume, în Israel nu sunt copii străini, toți copiii Israelului sunt ai mei și copiii mei sunt a Israelului. Orice matur va vorbi cu un copil și acel copil va simți egalitate, maturul îi va răspunde la întrebări, atât timp cât acel copil are nevoie. Practic, toate cafenelele și restaurantele din Israel sunt adaptate pentru familii cu copii, aici sunt foarte mulți copii și ei sunt iubiți si protejați la maximum de către stat și de către familiile lor.

Moldova poate prelua exemplu de la Israel din diverse domenii, începând cu economia; și anume cum să faci din pustiu o țară prosperă în aproximativ 74 de ani.

Moldova poate prelua exemplu de la Israel în domeniul medical. Și aici mă refer la practica medicală, pentru că se petrece un fenomen foarte interesant acum. Studenții Israelului își fac studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chișinău. Se întorc în Israel și aici devin profesioniști în domeniu. Deci, undeva sunt niște scăpări între studiile în domeniul medicină în Moldova și momentul devenirii medic în Moldova (nu generalizez însă. E cunoscut că avem deficit de medici buni în Moldova).

Moldova poate lua exemplu și în domeniul agriculturii. Clima în Israelul permite să avem roadă de două ori pe ani deși este un deficit de apă și anume preluând exemplul sistemului de irigare de aici. Astfel, nu va mai arde roada vara din cauza secetei pe dealurile Moldovei.

Iar cel mai important ce poate prelua Moldova de la Israel este dragostea enorma de viață. Nu-i nimic mai presus în Israel decât viața umană.

DG: Mai sunt șanse ca diaspora să se întoarcă acasă, așa cum asigură partidul de guvernământ din Moldova?

LG: Să speram că se va întoarce acasă diaspora, deși pe zi ce trece șansele sunt tot mai mici și mai mici, îndeosebi pentru tineret.

Generația tânără crește fără limite geografice, cu spirit liber, care caută oportunitate de a crește și de a se dezvolta, iar în Moldova sunt dificultăți cu posibilitățile. Totuși, haideți să fim optimiști și să credem că mai devreme sau mai târziu, diaspora va reveni acasă.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: