Transylvanian Grand Prix a devenit cea mai importantă competiție de dans sportiv din România. Evenimentul se desfășoară între 4 și 6 noiembrie, la Sala Transilvania. Peste 1500 de sportivi din peste 42 de țări vin la Sibiu, la începutul lunii noiembrie, pentru cea mai importantă competiție de dans sportiv din România, Transylvanian Grand Prix, relatează novatv.ro.

Concursul va avea loc în primul weekend al lunii noiembrie, între 4 și 6, în Sala Transilvania, pe o suprafață de competiție de 24 x 16 metri. Openul de dans sportiv ce va avea loc la Sibiu va fi structurat pe categorii de vârstă, plecând de la 6 ani până la Seniori I (peste 35 ani), care vor performa în cele trei zile de concurs. Prima zi este dedicată sportivilor care practică dansul sportiv ca hobby și celor ce corespund categoriilor de experiență E și D.

A doua și a treia zi sunt dedicate calificărilor tuturor participanților de la World Open, Campionate Mondiale și Campionatul European, împreună cu finalele celor mai așteptate competiții din eveniment, care se vor desfășura în ultima parte a competiției de la Sibiu. Pe lângă sportivii veniți aici din toată lumea, Transylvanian Grand Prix aduce peste 60 de arbitri și oficiali internaționali și peste 50 de arbitri și oficiali români, alături de președintele Federației Române de Dans Sportiv, Vasile Gliga, care este vicepreședintele Federației Mondiale de Dans Sportiv, pe departamentul Marketing, mai informează presa română.