Cleopatra Stratan sărbătorește astăzi o zi specială – ziua ei de naștere. Frumoasa basarabeancă, astăzi, 6 Octombrie, împlinește 19 ani. Timpul a trecut foarte repede, parcă ieri era fetița care a lansat prima piesă și primul videoclip la doar trei ani. Acum însă, deja este soție.


Cleopatra are o carieră de succes, s-a căsătorit cu bărbatul pe care-l iubește și s-a mutat la București, acum se axează pe cariera sa. Anul trecut de ziua ei de naștere a primit unul dintre cele mai frumoase cadouri, inelul și cererea în căsătorie. Anul acesta însă, soțul Cleopatrei, Edward Sanda, a surprins-o cu un mesaj emoționant. A scris acele cuvintele, la care visează fiecare femeie.


Azi e despre tine. Tu! Cea care mi-a dat inima peste cap din prima zi, în care mi-a și furat-o. Acum e doar a ta și mi-a spus că te iubește la infinit. Să ai parte de ceea ce-ți dorești și să atragi doar lucruri și momente frumoase, așa ca sufletul tău unic și curat! „Te iubesc” e prea puțin să-ți spun, în comparație cu ceea ce simt pentru tine! Happy Birthday”, a scris Edward.

Fanii sunt foarte curioși de planurile de viitor pe care le au cei doi îndrăgostiți. Ei totuși au povestit câte ceva. Vor să ajungă să aibă și un copil, dar nu se grăbesc prea tare momentan. Își doresc să mai copilărească, să se mai distreze, să mai profite la maximum unul de altul. Și doar apoi, să apară și o a treia persoană în familia lor frumoasă.

Citește și:
Edward Sanda a povestit despre viața de familie lângă Cleopatra Stratan. S-a schimbat relația după nuntă?

La mulți ani din partea echipei ea.md!

Foto: instagram/cleopatra

Distribuie articolul: