Este dascălul care adoră provocările, își „încinge elevii la discuții aprinse” și e mereu gata de noi schimbări. Kristina Cernei este profesoara implicată și adorată de discipoli, de mai bine de 18 ani. Nu-și dorea să profeseze pedagogia, deși studia engleza, pentru că știa din familia cu ce se mănâncă pâine de profesor. Dar practica pedagogică a fost decisivă. Cum o ajută tehnologiile, ce le lipsește elevilor de astăzi ca să utilizeze corect gadgeturile și unde se naște adevăratul spirit critic, aflăm din interviul #ProfesoriCOOL cu Kristina Cernei, profesoară de engleză și educație pentru media la IPLT „Onisifor Ghibu”.

„Eu mă vedeam jurnalistă…

Mă vedeam în cizme de cauciuc prin pământ mlăștinos cum făceam interviuri sau descriam urgiile naturii. Dar, părinții mei au văzut ce calități aveam înainte de a mă cunoaște eu. Fiind extrem de competitivă, am vrut să devin cea mai bună, și mi-am dat toată silință la facultatea de limbi străine la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Fiind studentă rebelă, consideram că pedagog nu voi fi, dar cunoscând limba engleză aș putea îmbrățișa oricare profesie. Și a venit practica activă, și am înțeles că altceva decât pedagog eu nu vreau să fiu. Elevii aveau încredere în mine. Am văzut cum după prima lecție, pentru care mă pregătisem cu fișe, jocuri, activități interactive, elevii mei însușiseră tot! Atunci am înțeles că vreau să fiu cea care motivează copiii să îndrăgească învățatul.

Nu am avut cele mai frumoase experiențe la școală…

Am prins predarea sovietică, comunistă, apoi perioada de tranziție. A fost traumatizant pentru că noi elevii eram considerați proști, pentru că eram tineri. Copilul este îndreptățit de orice emoție și părere. Copilul este în creștere, dar el are opinii. Noi profesorii îi putem ghida, dar nu respinge. Cultura noastră până azi nu e prea focusată pe tineri. Tinerii puternici au voce, dar cei care sunt mai introverți, oare ei nu tot aduc valoare? Eu consider fiecare elev din clasă o individualitate. Fiecare are dreptul să fie auzit. Sunt mulți care cer o prea mare audiență, dar și ei trebuiesc ghidați părintește și profesionist spre o creștere sănătoasă. Azi respect eu tânărul, mâine tânărul va respecta bătrânul din mine.

Știam că pot și trebuie să fiu altfel…

Cel mai greu mi-a fost să înțeleg că de fapt eu vreau și trebuie să predau altfel. Fiind absolventă, văzusem unele stiluri de predare pe care am încercat să le abordez și eu, dar nu mă regăseam. Am avut ocazia, în 2002, să particip la cursurile organizate în incinta UPS „Ion Creangă”, de o vorbitoare nativă din SUA. Ea a reușit să mă convingă că pedagogia este vocație și nu profesie. Și trebuie să faci ce ai în inimă. Eu mă plângeam ei că studenții mei sunt pasivi. Se plictisesc. Și ea m-a ghidat să îmi găsesc creativitatea mea pedagogică. Mi-a dăruit atunci o plăcuță de lemn pe care este scris motto-ul ce îl urmez și azi: „You can change the world, one child at a time”- Poți schimba lumea, copil după copil. Având încrederea lui Jane, am înțeles că de fapt îmi era greu pentru că nu eram eu, cea adevărată.

Îi provoc pe elevi să gândească complex și critic

Bucuria cea mai mare este când elevii mei, pe care neprofesionist, îi numesc „copiii mei”, vin după un sfat la mine, sau doar la simple discuții. La ore noi învățam, nu prea avem timp să ne cunoaștem sufletele, deși curriculum include acest aspect, totuși fiind engleza limbă străină, inclusiv că e lecție, nu te poți aștepta la discuții de suflet. Dar după ore, sau în pauze, elevii mei vin și ador să îi provoc. Eu pun întrebări sau comentez ceva, cu care știu că ei nu sunt de acord. În discuții apar argumente, se dezvoltă spiritul critic, se schimbă păreri, se nasc dispute. Le ador. Nu cred că opiniile mele trebuiesc ascultate cu sfințenie – mie îmi place să discut cu elevii, să îi provoc să gândească complex și critic. Eu respect elevul/eleva pentru creativitatea lui/ei, și vreau să crească nu doar în urma procesului instructiv, dar și în urma colaborării prietenoase cu profesorul. Toți elevii mei, absolvenții și cei de azi, știu că pot veni oricând la mine, și cu drag vom râde și ne vom certa prietenește pe orice teme.

Gadgeturile sunt de neînlocuit

Eu sunt pentru învățare continuă și adaptare. Telefoanele le foloseam pentru jocuri la ore, apoi am hotărât să le strâng, chiar înainte de pandemie, pentru că elevii nu erau instruiți cu privire la siguranța online. Acum deja urmează instruirea digitală a elevilor și părinților, pentru că în perioada de pandemie eu am învățat multe și am selectat instrumentele necesare studierii limbii engleze în mod sincron și asincron mai ușor un pic. Gadgeturile sunt de neînlocuit. Nu îmi imaginez viața fără calculator, tableta sau telefon, de ce aș cere copiilor să nu le folosească? Provocarea este să interesez copiii să învețe cu ajutorul gadgeturilor, să găsească alte căi menținere a relațiilor de prietenie, pentru că pandemia ne-a învățat că viața nu va mai fi cum a fost, ci un nou normal este azi, un normal cu participare virtuală.

Pandemia ne-a surprins pe toți, dar pentru mine nu s-au schimbat multe

Eu am lucrat mereu cu tehnologiile, am tabla interactivă în clasă, și tot ce făceam la ore, era prin lucrul la tabla, vizualizare, audio, scriere etc. Mi-a lipsit comunicarea. Deși am folosit conferințele, totuși când elevul trebuia să dea unmute, răspunsul deja nu era unul rapid și chiar negândit. Era prea regizat totul. Îmi lipsește umorul din clasă. Glumele elevilor, pe care le ghidez să fie amuzante, dar nicidecum pe seama cuiva. Îmi lipsesc îmbrățișările elevilor… Lecțiile la distanță doar asta nu au: socializarea, emoțiile. Din punct de vedere instructiv educativ, lecțiile clasice pot fi înlocuite cu predarea la distanță, dar ceea ce ne face pe noi oameni, din punct de vedere al sentimentelor și emoțiilor, online nu vom reuși niciodată.

Elevii mei sunt foarte direcți…

Sunt pentru relații prietenești și respectuoase cu elevii. Eu sunt profesoara, dar nu sunt superioară lor. Elevii mei știu și pot să mă contrazică doar dacă au argumente suficiente. Nu accept capriciile drept păreri, dar părerile sunt acceptate dacă sunt argumentate și motivate. Elevii mei sunt în permanență schimbare, deci sunt și eu. Datorită lor eu învăț zilnic mai mult. Eu citesc mai mult ca să pot argumenta sau contra argumenta unele din opinii. Elevii mă provoacă la creștere intelectuală, ore poate fi un alt detaliu mai important?

 

În zece ani… sper doar cifra să se schimbe

Deși sunt conștientă de toate. Asta doare de azi, de aceea prețuiesc fiecare moment. Eu sunt conștientă că va fi ziua când o altă tânăra profesoară le va capta atenția elevilor, dar eu voi rămâne fidelă personalității copilului, voi încuraja creșterea fiecăruia, voi dezvolta valorile general umane. Sunt o persoană curioasă – deci voi explora și cunoaște mai multe în domeniul pedagogiei, dar cred că cel mai important este că, investind azi în copii, voi fi apreciată sau de ce nu, blamată în zece ani, dar sigur prefer prima variantă!”, a recunoscut în final Kristina Cernei.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: