Karina este un designer din Chișinău care tocmai a absolvit Facultatea de Arte și Design, dar deja a reușit să se remarce pe piața fashion de la noi, prin viziunea deosebită și chiar inovativă. Tânăra a impresionat cu o colecție inedită de ținute pentru bărbați, în cadrul Festivalului IA Mania din acest an.

Karina a fost fascinată de artă încă din copilărie, atunci când crea hăinuțe pentru păpuși. La 15 ani repara și reinventa hainele sale sau cele ale prietenilor. Când a venit timpul să decidă ce facultate va urma, aceasta a ales Dreptul, dar în scurt timp a înțeles că ceea ce-și dorește cel mai mult în viață, este să-și urmeze visul, să creeze prin design vestimentar. Încă în primul an de facultate aceasta vânduse două idei de design, unei companii nonguvernamentale, ca ulterior, pentru a susține teza de licență, a creat „Legendarii”, o colecție inedită care avea să-i aducă zece pe linie, locul doi la un concurs de design internațional și trofeul „MândrIA”. Iar ăsta e doar începutul.

Iată ce a dezvăluit despre cum „s-a născut” colecția „Legendarii”: „Am lucrat la acest concept din luna octombrie, pornind de la faptul că doream să prezint bărbatul într-o ținută diferită de cea, cu care s-a obișnuit deja să vadă lumea. Și-apoi, îmi plac provocările, iar vestimentația masculină este mult mai greu de realizat.”.

Au urmat multe schițe, multe căutări și multă muncă. Tânăra s-a inspirat din stilul Dandy, un croi deosebit și mereu în vogă, dar a adăugat elemente regăsite în portul tradițional. „Am pus accentul pe personalitatea lui Ștefan cel Mare pentru este o personalitate legendară, iar detaliile sunt o expresie a personalității lui și merită să fie introduse în vestimentația noastră.”.

Karina este mândră că toate piesele vestimentare au fost create manual, iar cămășile au fost inspirate din IA tradițională bărbătească: „Pe mânecă am brodat denumirea colecției – Legendarii, care persistă pe toate articolele, fie prin chipul lui Ștefan cel Mare, ori prin broderie.”.

Designerul este un pic dezamăgită că a trebuit să procure stofe din afara țării, deoarece i-a fost dificil să găsească la noi, pânză calitativă la un preț accesibil.

Tânăra s-a pregătit intens pentru festivalul IA Mania, recunoscând că a avut multe nopți nedormite, făcând modificări și pe ultima sută de metri.

„Am știut că colecția mea e bună, dar sincer, nu am crezut ca eu voi fi cea care va lua premiul mare, pe care îl voi investi în dezvoltarea personală. Îmi pare bine că conceptul a fost primit bine. Mi-a plăcut că oamenii au aplaudat când colecția a intrat și ieșit din scenă.

Klumea  face o treabă excepțională pentru care le sunt extrem de recunoscătoare. Am rămas profund emoționată de spiritul național, unde „ pe o bucată de plai” s-au adunat mulți oameni frumoși și creativi. Acest lucru mă motivează să continui, să devin mai bună.”.

Noi îi urăm succes în toate pornirile!

Distribuie articolul: