Recent cântăreața americană Katy Perry, în vârstă de 34 de ani, a fost acuzată de hărțuire sexuală. Acuzațiile vin din partea prezentatoarei TV, Tina Kandelaki și a lui Josh Kloss, un model care a apărut într-un videoclip al artistei.

Un nou caz de hărțuire sexuală a apărut în presă și o vizează pe cântăreața americană.

Tina Kandelaki, o prezentatoare TV, a declarat pentru o publicație din Rusia, Starhit, că s-a simțit inconfortabil din cauza comportamentului pe care Katy Perry l-a avut față de ea: „Am fost invitată odată la o petrecere privată cu Katy Perry, unde ea băuse puțin și m-a tratat precum un obiect pentru a-și manifesta pasiunea. Am încercat să mă opun, dar Katy a găsit imediat o nouă victimă pentru săruturi, îmbrățișări și dansuri lascive”.
Prezentatoarea TV nu a precizat data la care ar fi avut loc incidentul și consideră că nu este singura victimă a lui Katy.

Aceasta nu este singura acuzație care i se aduce lui Katy Perry. Un model care a apărut în videoclipul ei, „Teenage Dream’, în anul 2010, a ținut să spună că a avut parte de o experiență destul de stânjenitoare. Mai precis, la puțin timp după ce Katy s-a despărțit de Russel Brand în 2012, ea și Josh Kloss s-au întâlnit la o petrecere organizată de designerul Johny Wujek, unde Katy l-a pus să își dea pantalonii și lenjeria intimă jos. „M-am întors să îi prezint un prieten cu care venisem, iar ea mi-a tras pantalonii și lenjeria intimă cât de mult a putut. Vă puteți imagina cât de rușinat am fost de situația asta? ‘, a declarat Josh Kloss.

Declarațiile lui Josh Kloss au fost făcute chiar pe contul său de Instagram, unde atât urmăritorii lui, cât și ai lui Katy Perry au putut citi ce a avut el de spus. Curios este faptul că majoritatea i-au luat apărarea lui Katy, în timp ce Josh a fost acuzat că este frustrat și că se simte respins de aceasta. „Nu este adevărat. Katy nu ar face niciodată asta. Cu toții știm că ești obsedat de ea încă de când ați filmat videoclipul împreună. Deja îți imaginai atunci un viitor cu ea. Concentrează-te pe propria persoană’, a spus Johny Wujeck.

Modelul susține că a acceptat comportamentul lui Katy Perry din motive financiare, având nevoie de 650 de dolari, bani pe care trebuia să-i încaseze în urma rolului din videoclipul pe care l-a filmat, dar și pentru a-i proteja imaginea: „Am spus asta acum deoarece trăim într-o societate în care doar bărbații sunt considerați perverși. Dar și femeile care fac abuz de putere sunt periculoase.’

Pentru unii oameni, comportamentul lui Katy nu este o surpriză deoarece ea s-a mai confruntat cu astfel de acuzații în trecut. În martie 2017, a fost surprinsă în timp ce îi atingea posteriorul lui Shawn Mendes la gala iHeartRadio Music Awards, iar în 2018, a sărutat forțat un participant la American Idol, chiar în timpul reprezentației sale.

Și femeile pot iniția un act de violență domestică și hărțuire sexuală și la fel de bine și bărbații pot fi victimele femeilor, oricât de greu ni s-ar părea de crezut. Iar în acest caz, femeile trebuie trase la răspundere. Din păcate, în astfel de cazuri, bărbații nu sunt crezuți și se aduc în discuție motive precum gelozia, frustrarea sau respingerea de către femei.

Ceea ce este nevoie cu adevărat este să scoatem la lumină toate cazurile de hărțuire sexuală, fie că sunt implicate vedete sau nu, fie că agresorul este femeie sau bărbat.

SURSA

Distribuie articolul: