Apariţiile de acest fel ale cuplurilor regale sunt din ce în ce mai rare pe timp de pandemie. Duci de Cambridge au vizitat, ieri, mai multe mici afaceri ale comunităţii musulmane din Londra, ba chiar au ajutat la coacerea unor produse de patiserie.

Kate şi William au locuit în reşedinţa lor de la ţară, Anmer Hall, pe timpul pandemiei, dar este posibil ca, zilele acestea, să se fi relocat în apartamentul lor din Palatul Kensington. Cuplul regal n-a mai apărut împreună la un eveniment oficial din luna iulie, iar ieri, de ziua Prinţului Harry, ambii au părut foarte relaxaţi şi binedispuşi.

Kate a arătat extraordinar în rochia ei roşie cu print floral, în valoare de 550 lire sterline, creaţie Beulah London. Ca de obicei, rochia ducesei are un model clasic, unul pe care Kate dej l-a îndrăgit.

La această rochie maxi, ducesa a adăugat o pereche de pantofi cu toc într-o nuanţă plăcută de maro, părul fiind coafat lejer şi lăsat liber, ca de obicei.

La rândul lui, William a fost foarte elegant în sacoul lui bleu completat pe pantaloni închişi la culoare, prinţul bucurându-se să ajute şi el în bucătăria unei patiserii vizitate în acea zi, alături de soţia sa.

Sursa foto: dailymail.co.uk