„Jurnalul pandemiei” de Goncalo M. Tavares, în traducere din portugheză de Simina Popa, a apărut la Editura Cartier este o carte cu totul neobișnuită. Ea relatează experiența a trei luni din pandemia care ne-a prins pe toți pe picior greșit, de la individ la state întregi, ca entități.

Modul în care a evoluat și ne-a acoperit pandemia, ca un adevărat țunami, este surprins într-un mod inedit în cartea autorului portughez. Formulată ca un jurnal, pentru că asta și a fost, de fapt, ea pune cititorul în fața unui amalgam de evenimente (reale, atent consemnate) și imagini abstracte, născute din percepția emoțională, senzorială, spirituală chiar a celor ce se întâmplă.

Felul în care se împletesc în carte emoțiile primare trezite în oameni de o amenințare invizibilă, dar letală, modul în care ne-am adaptat ca indivizi și societate la noile reguli, la distanța socială, la izolare, toate se suprapun cu stop-cadre de o cruditate șocantă, idei suspendate în iureșul mintal creat de panică și neputință, resemnare și inevitabil. Metaforele sunt palpabile, imposibil de ignorat, iar limbajul liric găsește rezonanță în oricine. Au fost atinse multe aspecte dificil de digerat ale noii realități – de la felul în care reacționau cei mai vulnerabili la cum gestionau situația cei ce dețineau puterea, de la frica de boală, moarte la speranța născută acolo unde nu ne așteptam, de la conceptul de a proteja izolându-te la dorința apăsătoare de a atinge semenii, de a comunica cu cei dragi.

Iată cum prezintă însuși autorul istoria conceperii acestei cărți fenomenale:

„În martie 2020, tulburat la vederea imaginilor din Italia, m-am simțit, precum multă lume, bombardat de un bombardier inexistent. Atenția mea era captată cu totul de știri și pandemie. Aș fi putut ori să rămân buimac, dând ture în jurul mesei, cu câinii mei, ori să-mi îndrept toată energia către ce se întâmpla.

În acele săptămâni, atenția către orice altceva a fost suspendată și a apărut o încordare care nu s-a mai risipit. În fața acelei tragedii și acelei intensități, scrisul trebuia să fie prezent. Să facă un pas în față, când o întâmplare puternică era în desfășurare.

Jurnalul pandemiei a fost, așadar, o pură necesitate. Am început să scriu în fiecare zi pentru ziarul portughez Expresso, acompaniind ce se întâmpla cu senzația că mă aflu în fața unei situații unice și teribile.

Acest prim șoc, din 2020, nu se compară cu cel simțit în 2021, în care reacția generală a fost mai mlăștinoasă și mai greu de definit. Primul impact are o putere irepetabilă. Faptul de a scrie și a publica în aceeași zi m-a obligat să simt întâmplările pe viu, de aceea, toate variațiile personale sunt și ele prezente. Am început să mă simt din ce în ce mai extenuat de-a lungul scrierii jurnalului și l-am încheiat pentru că, fizic, eram la pământ.

Singura posibilitate de a capta electricitatea, pe jumătate diabolică, a acelei perioade era să scriu în Jurnal. Însemnările au viteza minții mele din acele zile. Dacă aș vrea să scriu acum vreo amintire din acele nouăzeci de zile, aș face-o la o temperatură diferită, cu siguranță.

A fost o experiență unică în traiectoria mea. Pentru prima oară, am acompaniat în direct realitatea. Gândirea și creația au devenit electrice, confruntate cu zilele electrice.

Unii oameni au găsit o companie în însemnările mele, în tentativa mea de a diagnostica, pe jumătate speriat, realitatea zilelor, iar asta mă bucură, dar jurnalul a fost, înainte de toate, o reacție individuală la acele timpuri dure. Sunt mândru că am avut această putere timp de nouăzeci de zile și de rezultatul ei.

Am scris fiecare text din Jurnalul pandemiei ca și cum ar fi fost ultimul, nu în sensul că mă gândeam că voi muri sau că se va sfârși lumea, desigur, ci în sensul că mi-am alocat toată energia zilei în text – fără să-mi păstrez rezerve pentru ziua următoare: totul se petrece acum.
Apoi, mă trezeam ziua următoare și reluam din aceeași poziție: totul se petrece acum.”

Este ușor de citit această carte? Nu, necesită atenție și implicare emoțională – un ritm adecvat pentru a percepe subtilitățile. Dar scriind această recenzie pentru „Jurnalul pandemiei” de Goncalo M. Tavares am realizat că aș recomanda-o ferm celor ce iubesc lecturile inedite. Merită fiecare minut dedicat citirii ei!

Distribuie articolul: