Mama mea.

Cei care o cunosc, știu că nu este nevoie de prea mult timp ca să începi să o iubești. Este cea mai bună mamă, profesoară, fiică, soră, soție și soacră.

Am locuit 18 ani sub același acoperiș și de multe ori eram doar noi două.
Noi două și problemele noastre.
Acest om m-a învățat atât de multe, atât de multe.
Uneori tăcerea și o singură privire era îndeajuns pentru a înțelege ceea ce simțim.

Pentru tine, mama:

„Am mii de motive să te iubesc, mamă. Dar unele vreau să ți le reamintesc.

Te iubesc, pentru că nu ți-a fost frică să mă naști în pofida tuturor circumstanțelor

Te iubesc, pentru că am moștenit omenia și bunătatea sufletului tău

Te iubesc, pentru că m-ai învățat să iubesc oamenii simpli și cei care au muncit foarte mult pentru a obține ceea ce vor

Te iubesc, pentru că ai avut răbdare să rabzi toate ușile închise în adolescență

Îți mulțumesc … pentru Olea și Oleg

Te iubesc, pentru că ai crezut în mine chiar și atunci când nici eu nu credeam că voi reuși

Te iubesc, pentru că mi-ai dat voie să visez „că voi fi medic” și ai crezut că voi reuși… chiar dacă nu am reușit

Îți mulțumesc … pentru anii grei din viața noastră care m-au făcut să apreciez oamenii și nicidecum buzunarele lor

Îți mulțumesc… pentru frica de a te pierde… așa am înțeles cât de important este să prețuiesc fiecare clipă petrecută alături de oamenii care îi iubesc

Te iubesc, pentru că nu m-ai judecat în momentele când am deviat de pe drumul corect (tu știi despre ce e vorba) și m-ai lăsat să trec prin asta … să lupt cu mine

Te iubesc, pentru că mereu ai fost sinceră cu noi

Te iubesc, pentru că ai încredere în mine

Te iubesc, pentru că m-ai învățat că indiferent de cum ar proceda un om cu mine… el nu merită să îl urăsc și nici să mă răzbun

Te iubesc, pentru că ai educat în mine un om căruia falșii și fățarnicii nu îi sunt pe plac

Te iubesc, pentru că m-ai învățat să le zic în față oamenilor ce cred despre ei

Te iubesc, pentru că mereu m-ai învățat să iert oamenii. Chiar dacă este o misiune atât de grea… să știi că uneori îmi reușește

Te iubesc, pentru că m-ai învățat să iubesc și să înțeleg că nimic nu este mai important decât dragostea sinceră și adevărată. Cât de siropos și banal nu ar suna asta

*
Îți mulțumesc mamă pentru că anume TU ești mama mea”.

Scris de Ana Sîrbu.

Distribuie articolul: