Arta lucrurilor făcute manual delectează mereu privirile, dar mai puțin mâinile meșterilor neobosiți să creeze mereu. Vă facem cunoștință astăzi cu Irina Elnitzkaya, care face broderii pe pânză de sac, iar ulterior acestea devin adevărate capodopere care se transformă în poșete, rucsacuri sau articole vestimentare. Timp de 2 ani Irina se regăsește în acest domeniu, iar după cum susține ea, această pasiune a luat naștere grație unui mare vis.

Irina, cum a apărut pasiunea pentru lucrurile handmade?

Ai să râzi, dar totul a pornit dintr-un vis. De mult timp sunt pasionată de lucrurile manuale și am visat cum brodez pe o pânză de sac. A doua zi dimineața m-am trezit și am mers să îmi procur toate materialele necesare și astfel a început pasiunea mea.

Care a fost prima ta creație realizată?

Am început cu niște motive foarte simple. Prima mea lucrare a fost un brâu alb-negru. După toate aceste încercări am început să creez ceva mai complicat, cum ar fi portretele. Pregătesc o colecție din aceste lucrări pentru un concurs ce va avea loc în 2018, la Festivalul IA Mania.

Care sunt provocările unei asemenea îndeletniciri?

Consider că cea mai mare provocare este lucrul cu portretele. Sunt meșteri care cumpără diverse schițe gata făcute, după care se conduc. Pentru mine, acest lucru îmi pare prea ușor, de aceea mi-am propus ca tot aceleași portrete să le fac după o altă metodă. Metoda după care mă conduc este de a număra fiecare pătrățel de pânză pe care lucrez. Este o muncă foarte complicată, însă mie îmi aduce enormă plăcere și mă liniștește.

Cine sunt oamenii care  te susțin și te încurajează în ceea ce faci?

În primul rând mama mea. Ea de la bun început m-a susținut în toate, pentru ce îi mulțumesc foarte mult. De asemenea, mă susține și băiețelul meu. Chiar recent el mi-a zis: mama să-mi dai și mie să brodez ceva. La care eu i-am zis că bărbații nu brodează, trebuie să îți urmez visul tău (el fiind fotbalist). În cele din urmă, nu s-a lăsat bătut și totuși a încercat să brodeze câte ceva. A început cu niște elemente foarte simple, cum ar fi o căsuță.

Cam cât timp îți ia să realizezi o lucrare?

Totul depinde de lucrarea pe care o brodez, de complexitatea acesteia. Sunt lucrări pe care le realizez în câteva săptămâni, altele într-o lună, altele în două. Chiar am o lucrare acasă la care muncesc deja timp de doi ani, pentru că este chiar foarte complicată. Aceasta reprezintă doi îndrăgostiți.

Există materiale pe care le găsești greu pe piață? De unde le achiziționezi, online sau din magazinele specializate?

Eu prefer să cumpăr materialele cu care lucrez în magazinele specializate. Dacă e să vorbim despre ață, găsesc de toate modelele, culorile și de orice grosime am nevoie. E puțin mai complicat cu pânza de sac, căci o găsesc mai greu și există pânză doar de un singur tip.

 

Ce sfaturi le-ai oferi celor ce sunt la început de cale în lumea handmade?

Aș vrea să le spun să își urmeze neapărat visurile. Pentru că de la bun început aceasta se naște dintr-o idee, doar mai apoi devine ceva realizabil prin multă muncă și stăruință. La fel, este foarte important să creadă în ei înșiși, în puterile lor și că vor putea să obțină, cu siguranță, rezultatul mult dorit. Munca și scopurile propuse îi vor ajuta neapărat. Principalul lucru este să nu se lase bătuți, în deosebi la început de cale, dacă le place ceea ce fac și se regăsesc în acest domeniu.

 Autor: Nicoleta Balacci, stagiară