Irena Sendler sau Irena Krzyżanowska s-a născut în ziua de 15 februarie 1910, în familia doctorului Stanislaw Krzyzanowski, în capitala poleneză Varşovia. După moartea doctorului, comunitatea evreiască din Varşovia s-a oferit să-i plătească tinerei Irena toate studiile, dar urmând principiile tatalui ei, s-a opus sistematic tendinţelor sociale anti-evreieşti prezente încă dinainte de Război, motiv pentru care a şi fost suspendată din Universitatea din Varşovia timp de trei ani de zile, menționează historia.ro.

În vremea ocupaţiei germane a Poloniei, Irena Sendler a trăit în Varşovia. Cu mult dinainte de anul 1939, când germanii au invadat Polonia, ea începuse să ii ajute pe evrei. Susţinută de alte câteva persoane de încredere, a creat mai bine de 3.000 de acte false pentru a salva de la holocaust mai multe familii. Ajutorarea evreilor era o faptă extrem de grava și pedepsită cu moartea.

Ca angajată a Sectorului Naţional de Asistenţă Socială, Irena deţinea un permis special în baza căruia putea să intre legal in ghetoul din Varsovia (locul unde erau concentraţi toţi evreii), spre a depista eventualele cazuri de tifos şi fiind de etnie germană, ea a primit şi permisiunea să lucreze in lagarul de concentrare, ca si croitoreasca sau femeie de servici. Sistematic si pe ascuns, a scos din ghetou între anii 1939 şi 1945 aproximativ 2.500 de copii evrei, ascunzandu-i în cutii, valize şi in geamantane. Odata scoşi din ghetou, copiilor li se întocmeau acte false şi erau plasați in diverse familii sau ascunși în mănăstiri și orfelinate. 

În anul 1943, Irena a fost prinsă de nazişti şi torturată vreme indelungată pentru a spune locaţiile copiilor evrei. Refuzând orice modalitate de comunicare, Irena a fost condamnată la moarte. In drum spre locul de execuţie, câţiva aliaţi din mișcarea Zegota au reusit să îi mituiasca pe militarii nazişti care o însoţeau pe Irena. Cei ce urmau să o execute au lasat-o intr-o pădure, în stare de inconştienţă, având mainile și picioarele rupte, cu convingerea că nu avea sanse prea mari să supravieţuiască. Buletinul oficial de știri anunţa moartea Irenei Sendler dar cei care au reușit să-i mituiască pe soldaţii naziști au luat-o pe Irena din pădure și au adăpostit-o până când și-a revenit de pe urma torturii.

În anul 2003, papa Ioan Paul al II-lea i-a trimis Irenei Sendler o scrisoare personală, apreciindu-i eforturile făcute în vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial iar în data de 10 octombrie 2003, Sendler a fost onorată cu „Ordinul Vulturului Alb”, cea mai înaltă decoraţie civila poloneză şi cu Premiul Jan Karski, „Pentru Curaj şi Inima”, dăruit de Centrul Cultural Polonez din Washington. In 2007, la vârsta de 97 de ani, a fost onorată de Senatul Poloniei şi a fost nominalizată la premiile Nobel pentru Pace.

Irena Sendler a murit în Varșovia, în ziua de 12 mai 2008, declarând lumii: „Fiecare copil salvat cu ajutorul meu este o implinire a rostului meu pe Pamant, nu un titlu de glorie.”

Sursa: Historia.ro

Distribuie articolul: