Valentina Ciobanu este psiholog sistemic, dar practică și tehnica catatim-imaginativă Simboldrama. Prima facultate a Valentinei este cea de Drept, este magistru în Drept, însă psihologia este domeniul în care se regăsește. A făcut studii, respectiv și master în domeniul Psihologie, dar și Foarmare în Terapie Sistemică certificată de Asociația de Consiliere și Terapie a Familiei din România.

În interviul de astăzi, am abordat subiectul geloziei în cuplu. Ce este gelozia de cuplu și care sunt cauzele ei?

Daniela Gorincioi: De ce este gelozia într-un cuplu?
Valentina Ciobanu: Hai să începem de la aceea că gelozia este o emoție mai complexă. În spatele ei se ascunde una sau mai multe frici. În mod prioritar, ar fi teama de abandon sau cea de a fi respins/ă, ar mai fi umilința și, desigur, furia. În cuplu, gelozia apare la unul dintre parteneri sau la ambii, atunci când se simte o amenințare că relația ar putea degrada sau s-ar putea destrăma, amenințare care ar veni de la o treia persoană.
DG: Gelozia este o afecțiune psihică ori nu?
VC: Gelozia poate fi adaptivă, adică normală, atâta timp cât ea va avea unele efecte pozitive asupra cuplului sau a partenerilor, în parte, dar poate fi și anormală, adică patologică. Manualul de diagnostic al tulburărilor mentale include gelozia în cadrul tulburării delirante, atunci când „tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soţul sau soţia sau amanta / amantul este
infidel(ă). La această convingere se ajunge prin interpretări incorecte, susţinute cu mici fărâme de probe care sunt colectate şi utilizate spre a justifica delirul”.
Clasificatorul tulburărilor mentale și de comportament, ICD-10, include noțiunea de gelozie fraternă și un îndrumar de diagnostic. Plus la toate, să luăm în calcul că  gelozia este considerată în primele trei locuri ale motivelor pentru comiterea infracțiunilor intenționate(vătămări corporale, schilodiri, omoruri.)

DG: Care sunt cauzele geloziei la un om?
VC: În funcție de tipul de gelozie manifestat, cauzele vor fi diferite. De exemplu: cauzele geloziei romantice vor fi un șir de trăiri și acțiuni care se formează în urma unor amenințări percepute la adresa stimei de sine sau chiar la durabilitatea relației romantice în care se află partenerii; cauzele geloziei platonice vor surveni atunci când se va percepe frica de a pierde un prieten/ă sau că ultimul se va alătura unei terțe persoane mai mult; cauzele geloziei în familie sunt concurența între frați sau manifestarea comportamentului inegal de către părinți vis a vis de copii. Și în fine, gelozia patologică poate surveni și fără motiv, mai ales atunci când vorbim de afecțiuni psihice precum ar fi schizofrenia sau tulburările
paranoidale.
DG: Gelozia poate fi și o inhibiție? Ori ar fi cauzat și de un fapt din copilărie?
VC: Vorbim de gelozie ca și inhibiție atunci când copilul de mic a fost impus să se simtă incapabil, când i s-au creat complexe din nimic și când a fost lăsat să crească cu o stimă și iubire de sine foarte slabe. Atunci adultul va tinde mereu să se compare cu alții, să se simtă inferior și mereu va avea bănuiala că partenera/ul nu-l iubește suficient și tinde să aibă alte relații amoroase.
DG: Cum se manifestă gelozia toxică?
VC: Gelozia toxică include în sine și manipularea emoțională. Putem spune cu certitudine că gelozia toxică ar putea chiar să se manifeste fără motiv, iar aici deja intrăm pe tărâmul geloziei patologice. Partenerul gelos va folosi mereu cuvinte precum „Dacă tu nu… atunci…”, adică fraze manipulatoare care nu au justificare, dar care te fac să te simți vinovat pentru partener. Partenerul gelos ar putea chiar apela la amenințări cu suicid.

DG: Cum se manifestă gelozia benefică pentru cuplu?
VC: Gelozia normală este utilă în cuplu, pentru că ea ne dă semnale că este timpul să întreprindem ceva ca să nu ajungem la destrămarea relației. Sigmund Freud, părintele psihanalizei, afirma că gelozia este o trăire firească, la fel ca și doliul. Deci ea trebuie trăită. Esther Perel, psihoterapeută de cupluri și autoarea unor bestseller-uri, afirma că „Gelozia este intrinsecă iubirii”, de aceea este o emoție firească, și nu una negativă. Ne dăm seama că gelozia e normală sau benefică pentru cuplu, atâta timp cât nu ne face să ne simțim constrânși de partener, nu ne încalcă libertatea de acțiune și exprimare și nu ne scade din intensitatea sentimentelor față de partener. În restul cazurilor în care nu mă simt confortabil, este vorba despre o gelozie toxică sau patologică.