Scriitorul Marius Albert Neguț a debutat în anul 2016, la editura brașoveană Libris, cu romanul „Îngeri rătăciți” – distins în anul 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”. A continuat cu „Inocența păcatului”, după care a publicat „Din altă viață – Jurnal de copil”, roman urmat, în 2019, de „Din altă viață – C. V. de golan”. În 2020, la editura Polirom, a publicat romanul „Cerberus”. În același an, la editura Creator, „Din altă viață – Teleleu”. În 2021, la editura Univers, a apărut romanul de dragoste „1877: Portretul unei iubiri desăvârșite”. În același an, Marius Albert Neguț a publicat volumul 4 „Din altă viață”, numit „Servesc patria”.

Daniela Gorincioi: Îngeri rătăciți e romanul tău de debut. Unul interesant, cu multe personaje, care face referință la București. Ți-a fost greu sau, din contră, ușor, să creionezi un astfel de volum?

Marius Albert Neguț: Într-adevăr, Îngeri rătăciți este un roman bine închegat, relativ stufos, care are o multitudine de personaje și a cărui acțiune se petrece în capitala României. Evident, faptul că locuiesc în București a reprezentat un avantaj, însă nu într-o atât de mare măsură pe cât s-ar putea crede, deoarece romanul despre care discutăm descrie cititorului o latură mai degrabă misterioasă a orașului și anume subteranul acestuia, format din rețeaua metroului, a canalizării, a tunelurilor secrete construite de Ceaușescu, precum și a altor galerii de acest gen durate în trecutul tumultos al patriei de diverși boieri, ori domnitori. Prin urmare, la scrierea Îngerilor domiciliul meu a contat mai puțin, fiind ajutat de experiența de viață și de tenacitatea cu care m-am documentat.

DG: Romanul Îngeri rătăciți a fost bine primit de public. A fost și premiat. Ce reacție ați avut în acel moment?

MAN: Nu am scris romanul Îngeri rătăciți pentru a-l publica, ci pentru a-l tipări pe cont propriu și a-l așeza în biblioteca familiei, cu gândul că fiicele mele, la un moment dat, îl vor citi și, astfel, vor cunoaște trecutul nu foarte îndepărtat al țării noastre… Finalizând romanul, am socotit că nu doar fetele mele trebuie să afle, spre exemplu, despre orfelinatele din comunism, privațiunile de tot felul, stagiul militar obligatoriu, Revoluția Română (idealurile tinerilor ce au înfăptuit-o și modul în care acestea au fost pervertite), mineriade, aurolaci ș. a. m. d. Prin urmare, am expediat manuscrisul unei edituri și acesta a fost acceptat spre publicare. Ca să-ți răspund la întrebare, premiul cu care romanul a fost distins m-a bucurat nespus, reprezentând pentru mine atât o confirmare cât și o încurajare de a continua.

DG: Impresiile pozitive au fost cumva un motiv să scrieți mai departe?

MAN: Cu siguranță. În general, artiștii (pentru că și scriitorii sunt artiști, nu?) sunt firi sensibile care au nevoie de încurajări, prin urmare impresiile postate pe bloguri, Facebook, Instagram ori Goodreads au contat enorm. Până la urmă, dincolo de alte motive intime, de ce scriem, dacă nu pentru a încânta cititorii?

DG: Din romanele citite, Inocența păcatului, al doilea roman scris de dvs., e romanul meu preferat. În el, printre altele, este vorba despre o adolescentă abuzată de tatăl ei. Ce v-a făcut să abordați un astfel de subiect?

MAN: Prin intermediul romanelor scrise încerc să determin cititorul să privească dincolo de aparențe. Fiecare personaj pe care l-am creat, indiferent că este bun sau rău, a fost împins în punctul în care se afla în viață. Caracterul lui este produsul întâmplărilor trăite, al oamenilor pe care i-a întâlnit, al educației primite, al societății în ansamblul ei… În Inocența păcatului, Amalia (eroina principală) este o drogată, Mihai este un alcoolic, iar Peti un pușcăriaș… Cum au ajuns, însă, astfel, cititorul poate afla citind povestea și poate, la final, conștientizând că în spatele unui năpăstuit al sorții există mai mereu o poveste tristă, va descoperi compasiunea și se va deprinde să o aplice și în viața reală.

DG: Romanul Cerberus are un subiect la fel de sensibil. Ce vă motivează să scrieți romane pe teme sociale, atât de consumante, din punct de vedere psihic?

MAN: Cerberus reprezintă temerea cea mai profundă a unui părinte, aceea că vlăstarului său i s-ar putea întâmpla ceva rău. Aici abordez problema traficului de persoane, mai precis al tinerelor corupte prin metoda Loverboy, tinere care ajung să se prostitueze (din dragoste) prin lumea întreagă. Sunt tată de fete, deci îți imaginezi cât de greu mi-a fost să scriu acest roman… Am reușit totuși să-l termin sub imboldul dorinței de a trage un semnal de alarmă și, de ce nu, de a devoala – cu scopul de a preveni – modul în care infractorii reușesc să profite de naivitatea unor copile.

DG: Ați publicat romanul „1877: portretul unei iubiri desăvârșite”, în care prezentați o poveste de dragoste autohtonă, care se desfășoară pe fundalul Războiului de Independență din anul menționat. Cât de ușor/greu îi este unui scriitor să se documenteze în ceea ce privește faptele istorice?

MAN: De fiecare dată când am nevoie de documentare, având la îndemână internetul, mă copleșește admirația (pe care cred că o datorăm cu toții) față de scriitorilor din generațiile trecute, cei care, spre deosebire de noi, se documentau scotocind bibliotecile și arhivele, citind tomuri întregi, uneori doar pentru a construi cu acuratețe o singură frază. Prin urmare, aș fi ingrat să consider munca mea de documentare una grea, din moment ce ea este cu mult mai ușoară decât cea a înaintașilor mei. Acestea fiind spuse, mă șochează autorii care, deși au la dispoziție surse atât de facile, aleg să publice lucrări nedocumentate sau insuficient documentate.

DG: Să vorbim un pic despre seria Din altă viață. Personal, am citit primele 2 romane. Amuzante, interesante și frumos creionate. Pe alocuri, m-am simțit și eu un personaj din carte. Primele două romane citite din seria menționată, pe lângă faptul că reflectă copilăria noastră, a acelor timpuri, mai menționează și o realitate dură a unei realități post-decembriste. În ceea ce privește descrierile din volumul 2, CV de golan, consider că nu este mare diferență între situația de atunci din România și cea din Republica Moldova. Anii ´90 au fost dificili și aici, în Moldova, indiferent dacă vorbim de mediul rural sau urban.

MAN: Am scris seria „Din altă viață” voind a descrie copiilor de azi o altfel de copilărie, într-adevăr, marcată de lipsuri de tot felul, dar atât de bogată din punct de vedere al experiențelor dobândite prin joacă și al prieteniilor trainice pe care – cred eu – doar interacțiunile directe le pot lega. Cum primul volum a prins la public, m-am gândit să continui și să dezvolt o serie memorialistică în care, cu sinceritate, îmi recunosc anumite greșeli/păcate, cu speranța că astfel îi voi ajuta pe alții în a evita comiterea unor erori inerente anumitor vârste. Acum această serie numără patru volume (Jurnal de copil, C.V. de golan, Teleleu și Servesc patria), volume care nu întâmplător sunt numite „Din altă viață”, deoarece cred cu tărie că perioada 1980 – 2000 este irepetabilă.

DG: În acest moment scrieți ceva? Ori documentați vreun subiect?

MAN: Da… Scriu un roman care se numește „Răstigniți pe crucea timpului”, roman tribut adus bunicilor mei, care au fost prizonieri de război în Siberia sovietică. Nu îți ascund că volumul de muncă este enorm… Citesc zilnic despre Al Doilea Război Mondial, despre pogromul din Iași, masacrele de la Odesa, de la Fântâna Albă ș. a. m. d. Documentarea este foarte dificilă, nu atât din cauza volumului de informații, cât din cauza conținutului deranjant al acestora. De asemenea, consider că subiectul trebuie tratat cu maximă seriozitate, prin urmare nu voi trimite acest roman editurilor decât în momentul în care voi fi sigur de valoarea lui.

DG: Scriitorii români contemporani sunt apreciați? Se poate de trăit din scris? Ori combinați scrisul cu alt job?

MAN: Consider că în România 95% dintre scriitori nu pot trăi din scris. Abia dacă se poate trăi din tradus, corectat sau redactat… Piața de carte – mult prea mică pentru mulțimea autorilor – pur și simplu nu permite acest lucru. Mai toți scriitorii combină scrisul cu o altă slujbă, fapt care, evident, are consecințe negative asupra calității și cantității scrierilor publicate.

DG: Veți scrie în continuare?

MAN: Sincer, nu știu… Cred că voi scrie, dar mai puțin, deoarece, în ultimii ani, concentrându-mă exclusiv pe creație, am neglijat restul activităților aducătoare de venit, fapt care mi-a scăzut considerabil nivelul de trai.

DG: Pe final, să vorbim un pic și despre vacanțe, dacă tot e vară. Mergeți în vacanță?

MAN: Trăiesc cu speranța că da… Însă, indiferent dacă eu o voi face sau nu, profit de moment pentru a ura cititorilor vacanțe și lecturi minunate.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: