Ne place să le admirăm realizările, dar cel mai mult ne dorim să aflăm ce-și doresc artiștii de la Moș Crăciun, de la Anul ce vine. Interpreta de muzică populară Viorica Lupu trage linia acestui an și numără realizările frumoase, spre bucuria admiratorilor săi. Am aflat ce-și dorește artista de la Moș Crăciun și cui încredințează unele obiective pentru anul ce vine.

Reușitele din 201

„2018 a fost un an superb și plin de realizări frumoase. Sunt mândră de tot ce am reușit să fac în acest an, iar reușitele mă fac să îmi trasez obiective și mai mari pentru 2019. Am reușit să lansez două piese alături de Orchestra „Lăutarii”. Am participat la numeroase spectacole frumoase atât la noi cât și în România, și am avut o plăcere enormă să cânt pentru diaspora noastră. Am reușit să dezvolt colecția noastră și să o arătăm lumii în proiectele foto legate de colecția etnografică personală. Mai avem, la acest capitol, surprize frumoase și în 2019”. ne dezvăluie Viorica Lupu.

Cine are grijă de nereușite

„Nu mă stresez dacă ceva nu reușesc să fac exact așa cum am plănuit. Sunt credincioasă și știu că Dumnezeu are grijă de mine, iar dacă ceva se întâmplă puțin altfel știu că asta nu e întâmplător și încerc să văd ce am de învățat. Nu mă fixez niciodată pe probleme ci mai mult pe bucuriile reușitelor. Îmi place să văd partea plină a paharului și să merg înainte cu capul sus, orice ar fi”. mai spune artista.

Iată vine Moș Crăciun„Vine Moșul și la mine, sigur că da. În familia noastră toți suntem moși unii pentru alții și toți suntem copii în suflet, care se bucură de orice cadou, mai mic sau mai mare. De fapt, nu așteptăm lucruri materiale sau palpabile de la Moș Crăciun pentru că, am înțeles că cel mai de preț cadou este bucuria de a ne avea unii pe alții”, ne mai destăinuie Viorica.

Planurile pentru anul ce vine

„În anul care vine îmi doresc să realizez multe. Unele obiective sunt deja fixate cu litere mari și așteaptă să fie înfăptuite. Altele le las pe mâna destinului. Îmi place să las o portiță deschisă pentru necunoscut – asta îmi dă adrenalina și bucuria necesară pentru a trăi cu intensitate orice moment”, mai spune Viorica Lupu pentru EA.md.