Veste îmbucurătoare de la Jocurile Olimpice. Înotătoarea Tatiana Salcuțan s-a calificat în semifinale!

Înotătoarea Tatiana Salcuțan s-a calificat în semifinale la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Asta după ce a înregistrat timpul 2:09.98 la proba 200 metri spate, ceea ce reprezintă un nou record al Moldovei. Este prima semifinală pentru un înotător moldovean la Jocurile Olimpice după o pauză de 25 de ani.

„Mă bucur că am obținut cel mai bun timp al meu la proba mea preferată de 200 metri spate. Voi face tot posibilul să mă calific în finală”, a declarat Tatiana Salcuțan. Semifinala va avea loc mâine, de la ora 05:35.

Tatiana Salcuțan are un palmares de invidiat la vârsta de 20 de ani. Este medaliată cu argint la FOTE în 2015, premiantă la CE de tineret în 2017 și 2018, două medalii de bronz la Cupa Mondială în 2018, aur la JO de tineret în 2018 și locul 10 la Mondialul în 2019, unde a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Distribuie articolul: