Zilele acestea mai mulți artiști, influenceri și bloggeri au postat mesaje care susțin comunitatea LGBT din Moldova. Adică oamenii nu au spus nimic ce ar promova anumite chestii legate de orientare sexuală, identitate de gen, sau altele de care se teme ca de dracu’ societatea noastră. Mesajele emise au fost de susținere, încurajare la viață, drepturi respectate și egalitate în toate sferele sociale ale vieții.

Și s-a pornit! Valul de hate s-a înălțat asupra vocilor internetului moldav ca un țunami. Habotnicii, pseud – creștinii, mamele și tații ce trăiesc în lumea lor perfectă unde lesne se pot cataloga și eticheta oamenii care nu corespund idealurilor lor s-au năpustit cu mesaje gen „Rușine!”, „O să ardeți în iad!”, „Râsurilor!”, „Vine sfârșitul lumii!”, și alte blesteme, de te durea capul să citești…

Hai să vă spun ceva. Persoanele LGBT trăiesc și există pe pământ din Antichitate. Acest lucru nu se molipsește, cu acest lucru te naști. Nu ne putem ascunde de acest adevăr, chiar dacă tare ne-ar plăcea să ne prefacem că acești oameni nu există. Atunci cine e de vină că oamenii se nasc așa? Întrebare pentru cei ce se consideră creștini: Dumnezeu oare creează defecte de fabrică? Sau poate defectele-s în noi, cei care ne considerăm în drept să ne osândim atât de ușor aproapele?

O să vă spun de ce am hotărât să scriu acest articol. Nu am urmărit scopul să deschid cuiva ochii, să îmi bat gura degeaba demonstrând că o persoană LGBT are tot atâta drept să respire același aer cu noi, ăștia perfecții. Scopul meu este Felis. Acel copil ce s-a numit cândva Felis, a trăit în Moldova și a murit răpus de cruzimea, imoralitatea și indiferența noastră, ca societate.

Pe scurt, Felis a fost o fată, mai bine spus, s-a identificat drept fată, ce a încercat să își păstreze un loc sub soare printre copiii de vârsta ei, dar a ajuns să se sinucidă. A vrut să fie acceptată de colegi, copiii care, în schimbul atitudinii prietenoase și binevoitoare, au tratat-o așa cum au fost învățați acasă: cu violență fizică, umilire publică și bullying sever. Copiii. Iată ce mă doare cel mai mult.

Marea majoritate a părinților pe care îi cunosc eu, fie nu au discutat niciodată tema persoanelor LGBT, fie au discutat-o, dar în așa mod că mai bine nu o făceau. De ce? De frică. Ne temem să recunoaștem că acești oameni trăiesc printre noi, ne temem că ne vor otrăvi aerul, că ne vor molipsi copiii, avem sute de frici din cauza simplului fapt că nu suntem informați.

Noi nu știm că scopul campaniilor de susținere LGBT nu este promovarea a anumite valori, norme comportamentale, ideologii – nimănui nu-i trebuie să vă transforme copilul în gay. E imposibil s-o facă, deoarece copilul vostru s-a născut deja cu o identitate de gen și cu o orientare sexuală (da, acestea-s lucruri diferite). Dar s-a deranjat măcar cineva dintre cei ce aruncă cu pietre în oameni să se informeze? Nu.

Noi nu știm că oamenii comunității LGBT nu au nevoie de iubirea și prietenia noastră, ei au nevoie să nu fie urâți, discriminați, puși la zid și izolați. Nu știm, că nu ne interesează. Nu vrem să ne uităm că în lumea civilizată oamenii trăiesc liberi și fericiți, fără ca cineva să îi judece și să le arate care le este locul. Pe noi asta nu ne interesează. Noi trăim în sărăcie, mizerie, rapăn, dar ne preocupă orientarea sexuală a președintei… Apoi, dragii mei, dacă nu ne deschidem la minte, așa și vom trăi, pe altă planetă decât restul lumii.

Eu cu copilul meu am vorbit și continui să vorbesc la subiectul dat. Îmi este foarte important să știe că, în cazul în care va întâlni, la școală, la fotbal sau chiar pe stradă un copil diferit de el, trebuie să se comporte la fel de frumos și prietenos cum se comportă cu gașca lui de prieteni. M-ar distruge să știu că fiul meu a agresat sau a umilit un om din motiv că acela este gay, de altă rasă, de altă religie sau pentru că are vreo dizabilitate fizică sau psihică. Asta ar însemna că am eșuat ca mamă.

Oare ce părinte trebuie să fii dacă îți înveți copilul că se poate să îți bați joc de cineva? Și nu numai că se poate, dar ești dator s-o faci, căci el sau ea este diferit de tine și „nu-i normal”. Să fii persoană LGBT „nu-i normal”, iar să bați, să fugărești și să urinezi peste corpul bătut al unui copil (căci asta i s-a întâmplat lui Felis), este „normal”. Iată lumea în care trăim! Iată generațiile pe care le creștem. Iată școlile în care merg copiii noștri. Vă place?

Distribuie articolul: