sursă foto: playtech.ro

Aducem în scenă încă un personaj, sau mai bine zis personaje specifice folclorului românesc. Cine știe, poate vei merge cu prietenele la o petrecere unde va fi necesar să vă costumați în creaturi diabolice?

Ielele sunt personaje ale mitologiei românești străvechi, despre aceste fete frumoase, dar rele se vorbește în credința populară de sute de ani. Sunt descrise ca niște fete sau femei tinere, foarte sclipitoare, ce trăiesc în păduri. Se înfățișează dezbrăcate sau în veșminte vaporoase, semitransparente, cântă și dansează în poienițele pădurii, lăsând în urma lor cercuri de iarbă arsă sau foc.

Originea mitului ielelor

Originea mitului ielelor este diferită. Unii susțin că ielele sunt fiicele Cosânzenei, zeiței lunii, și s-au născut din iubirea lunii cu soarele, adică din iubirea a doi frați. Cei doi ar fi fost blestemați și despărțiți să nu se mai întâlnească niciodată, iar fiicele lor bântuie pe pământ și despart tinerii îndrăgostiți.

O altă legendă spune că ielele ar fi fiicele lui Rusalim – Împărat, care nu a primit creștinismul și a prins ură pe toți supușii săi care au devenit creștini, astfel ielele sunt pe pământ ca să pedepsească supușii tatălui lor.

În alte zone ale României și Moldovei, ielele ar fi considerate surorile rele ale Sânzienelor, care se sărbătoresc anual pe data de 24 iunie și sunt zâne bune.

Ielele sunt zâne rele și îi pedepsesc pe cei care nu sărbătoresc Sânzienele. Legenda mai spune că cei ce adorm în noaptea de Sânziene sub cerul liber vor cădea sub puterea ielelor care îi vor lăsa schilodiți sau muți.

Există legende care susțin că ielele sunt sufletele celor morți care după ce au părăsit mormintele în Joia Mare a Paștelui, refuză să se mai întoarcă la lăcașurile lor de sub pământ.

Ielele sunt înfățișate că ar apărea în grupuri, în număr fără soț (3, 5, 7, 9), mai rar în număr cu soț. Locuința lor s-ar afla în poienile neumblate din codri, unde nu a călcat picior de om și nu a fost atins de topor nici un copac.

Sunt adesea, în povești, basme mitologice, picturi sau filme reprezentate în cete pe timp de noapte, petrecând cu muzică și dans prin livezi înflorite, lacuri, câmpii, poiene sau pe la fântâni.

Demult, când poporul credea în diverse forme ale supranaturalului, anumite boli precum reumatismul sau anumite boli psihice sau neurologice își aveau explicația în ceea că bolnavul a fost luat de iele.

În unele zone, ielele erau ursitoarele care, atunci când se năștea un copil, veneau noaptea la leagănul lui și îi urseau soarta de mai departe sau preziceau moartea. În trecutul îndepărtat, în zilele când se sărbătoreau ielele, oamenii purtau usturoi la brâu și puneau prin case pelin, pentru a se feri de făpturile malefice.

Cu toate că ar părea o credință demult uitată și îngropată în trecut, și astăzi există oameni care susțin că ar fi văzut ielele, ba chiar vin cu date concrete unde pot fi văzute frumoasele ursitoare. În România, se consideră că în Dâmbovița, în zona numită Omul Mort, ielele apar în noaptea Sfântului Andrei.

Pădurea Drocaia din Olt, unele câmpii din Arad, Alba sau Brașov sunt alte locuri pe care localnicii le pun în seama existenței ielelor, alimentând, astfel, basmele și credințele păgâne din folclorul românesc.

Bineînțeles, aceste mituri țin de domeniul trecutului, dar prezintă interes și în ziua de azi pentru multă lume, dat fiind faptul că și miturile și legendele fac parte din folclorul poporului nostru.

Distribuie articolul: