O săptămână plină cu evenimente frumoase, întâlniri neașteptate și aventuri spre finalul acesteia. Totuși, în afara faptului că vor apărea cheltuieli imprevizibile, unii se vor bucura de venituri noi sau de cadouri. Iată ce v-au pregătit astrele în funcție de zodie, potrivit astrocafe.ro.

Berbec

O săptămână foarte interesantă vizavi de relațiile cu anturajul apropiat. Se întrezăresc discuții, întâlniri cu multă lume, dar și călătorii pentru a rezolva chestiuni personale sau profesionale. Vorbește puțin despre tine și ascultă mai mult la ce spun alții. Vei fi foarte surprins de câte vei afla spre folosul tău. Acasă se animă atmosfera prin reuniuni cu persoane dragi, pe care nu le-ai mai văzut demult. Totuși ai grijă pe cine aduci în spațiul tău personal, deoarece unii nu privesc cu ochi buni realizările tale. Se conturează un final de etapă domestică și aventuri la finalul săptămânii.

Taur

În primele zile ale săptămânii apar cheltuieli, însă îți cresc și veniturile. Pe deasupra te poți bucura și de favoruri sau cadouri din partea celor dragi. Fii prudent la cumpărături, pentru că există riscul să apară pierderi de orice fel. Perioada 9 – 11 Ianuarie răscolește relațiile cu anturajul apropiat, astfel că de la un obișnuit și banal salut poate ieși un scandal cu acte în regulă. Cumva gândirea și comunicarea sunt viciate, astfel că fiecare vorbește pe limba lui și nimeni nu înțelege nimic. Prudență, detașare și fii cât mai scump la vorbă! Se pot încheia relații apropiate într-un mod nebănuit.

Gemeni

Este o săptămână controversată, pentru că stările de spirit și situațiile cărora va trebui să le spui prezent sunt fluctuante, stresante și chiar de neînțeles pe alocuri. Amintește-ți că viața este un film în care joci diverse roluri, din când în când. Universul are grijă de toate nevoile tale, doar că trebuie să-i permiți acest lucru și să ai încredere și în tine și în El. Zilele de 9 și 10 Ianuarie aduc îmbunătățiri financiare prin diferite variante. Una ar fi primirea salariului, alta ar fi primirea unor cadouri sau favoruri. Se finalizează o etapă de câștig din munca proprie. Schimbări legislative ce privesc salarizarea locului de muncă. Evită ziua de 10 Ianuarie pentru cheltuieli de orice fel!

Rac

Ai nevoie de odihnă și meditații interioare în prima parte a săptămânii. Ține cont de nevoile organismului tău și îngrijește-te pe îndelete. Urmează o perioadă dificilă în privința sănătății, astfel că ar fi bine să urmărești atent semnalele organismului și să iei deja măsurile necesare. Chiar dacă în zilele de 9 și 10 Ianuarie te vei simți mai bine și dornic de a te implica în multe și mărunte, nu forța nota. Este vremea deschiderii unui nou capitol de viață și activitate. A doua parte a săptămânii aduce cheltuieli, dar și posibile creșteri salariale. Este bine să achiziționezi numai ceea ce-ți este strict necesar acum.

Leu

Foarte interesante sunt relațiile cu prietenii care te înconjoară încă de la începutul săptămânii. Cu toate că multe aspecte discutate cu aceste persoane te pot necăji profund, undeva în adâncul sufletului tău vei recunoaște că sunt adevărate. Ai nevoie de un duș rece privitor la viața ta, iar Universul consideră că tocmai de la și prin prieteni este potrivit să-l primești. Totuși, ar fi bine să renunți la persoanele prea insistente sau la cele care doar profită de pe urma ta. În a doua parte a săptămânii, sănătatea este vulnerabilă, astfel că va fi nevoie să te odihnești. Informațiile obținute pe căi neconvenționale îți vor fi utile pe termen lung.

Fecioară

Ești foarte solicitat în plan profesional, mai ales de către șefi sau de oficialități din diverse instituții. Ferește-te să vorbești prea mult despre tine și despre subiecte pe care le cunoști prea puțin sau deloc. De mare folos îți vor fi discuțiile cu prietenii în zilele de 9 și 10 Ianuarie, mai ales dacă aceștia sunt mai în vârstă decât tine sau mai tineri, după caz. Se prefigurează un nou capitol relațional în privința prietenilor. Desprinderi din unele relații vechi, relații mai ales din sfera profesională. Însă, a doua parte a săptămânii aduce dorință și putință de retragere din forfota cotidiană. Fii prudent atât în privința sănătății, cât și în plan profesional, la locul de muncă.

Balanța

Mentalul îți este răscolit la începutul săptămânii, astfel că ar fi bine să eviți discursurile publice, deciziile majore și semnarea unor documente cu implicare pe termen lung. Posibile călătorii, demersuri în acest sens și discuții cu persoane aflate în alte țări. Pe 9 și pe 10 Ianuarie apar provocări profesionale și de imagine publică. Vei avea nevoie de forță în cuvinte și de o prezentare logică și coerentă asupra activității tale depuse în câmpul muncii. Unii vor ticlui să-ți găsească nod în papură la orice. Se finalizează o etapă profesională, mai ales în ceea ce privește relațiile cu șefii. Răbdare și toleranță!

Scorpion

Multe și mărunte se vor petrece în plan financiar toată săptămâna. Ecoul celor discutate și petrecute va răsuna multă vreme de acum încolo. Ar fi bine să faci ordine în tot ce ține de acte, înscrisuri privitoare la bani, bunuri patrimoniale și facturi. Ești animat de gânduri mărețe, nobile, astfel că sunt șanse de materializare a unor planuri personale ticluite mai demult. Ziua de 10 Ianuarie îți poate aduce tot soiul de controverse, dar nu le lua în seamă. Colegii de serviciu te solicită mult în a doua parte a săptămânii, în special șefii. Este vremea să-ți reformulezi sistemul valorilor morale și spirituale, plus atitudinea față de tot și toate.

Săgetător

Relațiile parteneriale sunt provocatoare, atât în plan personal, cât și în plan profesional. Aparent există oportunități de colaborare cu ceilalți, dar sunt numai aparențe. Există hibe ascunse care îți pot dăuna în viitor, dacă acum accepți sarcini profesionale noi. De asemenea și oficializarea unei relații matrimoniale este de evitat, deocamdată. Apar cheltuieli legate de facturi, taxe, impozite, însă poate fi vorba și despre penalizări. Se recomandă prudență pe 10 Ianuarie în mod special la banii și bunurile comune cu ații. Se conturează un final de etapă de câștig de la și prin alții. Rezolvarea unor chestiuni privitoare la moșteniri și partaje.

Capricorn

Este multă forfotă la serviciu, dar și în plan personal ai planificate demult tot soiul de activități domestice. Raționalizându-ți eficient timpul și resursele, plus energia vitală, vei putea finaliza totul cu succes. Sănătatea fluctuează, astfel că este bine să te plimbi în aer liber, să te odihnești lecturând o carte și să te alimentezi corect. Intervalul 9 – 10 Ianuarie aduce răscoliri în relațiile parteneriale. Merele discordiei sunt banii și bunurile comune cu partenerul de viață sau colaboratorii din segmentul profesional. Este vremea reformulării unor parteneriate sau desprinderii de ele, fie că este vorba despre o relație de cuplu, fie despre o colaborare profesională.

Vărsător

Ești dornic de afecțiunea celor dragi, de compania lor și de a te ocupa de un hobby drag sufletului tău. Cumva există o ruptură între tine și cei dragi. Deja te afli pe o altă frecvență față de cei apropiați până nu de mult, astfel că simți foarte bine diferențele dintre voi. Îndatoririle profesionale îți oferă posibilitatea de a te detașa de neplăcerile amoroase și de a obține succese remarcabile. Lasă-te purtat de valurile vieții și

îți va fi mult mai bine din toate punctele de vedere. Este nevoie să faci față provocărilor parteneriale. La serviciu se va încheia o etapă și se va face loc alteia. Deocamdată, observă ceea ce se petrece și analizează pe îndelete. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului digestiv. Prudență și relaxare!

Pești

Săptămâna debutează cu treburi gospodărești și cu discuții familiale. Predomină gustul dulce-amar acasă, dar cu puțin efort și bunăvoință vei depăși totul cu bine. Intervalul 9 – 10 Ianuarie animă segmentul amoros, răscolindu-ți amintirile și dorul de o persoană iubită, undeva, cândva. Ține-ți firea și nu te lăsa luat de valul emoțiilor. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că ar fi bine să-ți dozezi eforturile și să-ți alegi, cu prudență, felul în care răspunzi la provocări. Chiar dacă se preconizează finalul unei etape sentimentale, fie că este vorba despre copii, fie despre persoana iubită, lasă-i pe ceilalți să se bucure de strălucirea și de căldura ta sufletească! Sănătatea este vulnerabilă, de aceea odihnește-te și îngrijește-te corespunzător.