Se discută pe scară largă despre ce se întâmplă acum pe teritoriul Ucrainei. Se pare că o parte importantă dintre ruși în frunte cu președintele Putin privesc de mult timp independența ucraineană ca pe o consecință nefericită a prăbușirii Uniunii Sovietice.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Ecaterina cea Mare a fondat portul Odessa. Printre alții, Odessa avea să fie orașul de origine al lui Troțki și al Annei Ahmatova, două dintre cele mai mari nume ale politici și culture ruse, dar și locul unor masacre teribile ale Holocaustului. Mai la est, prin război, colonizări și epurări etnice ale populației musulmane, Crimeea, ultima rămășiță a Hoardei de Aur Mongole, a devenit bijuteria Imperiului Rus și, în imaginarul rușilor, un fel de „teren de joacă”. În 1954, când Nikita Hrușciov a transferat Crimeea RSS Ucrainene, cu ocazia celebrării a 300 de ani de la tratatul de la Pereiaslav, nimeni nu-și imaginea că granițele interne ale URSS vor deveni vreodată granițe internaționale. Însă în 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice, peninsula a scăpat de sub controlul Moscovei.

De fapt, Ucraina nu s-a bucurat decât de foarte puține momente de independență față de Rusia, de la tratatul de la Peraiaslav, din 1654. E adevărat că Ucraina și Rusia au împărțit atât momente bune, cât și momente dificile ale istoriei încă de la nașterea Rusiei Kievene (primul stat proto-rus), prin războaiele împotriva polonezilor din secolul al XVII-lea și, mai recent, în lupta împotriva fascismului.

Două popoare înfrățite

Legăturile dintre cele două națiuni sunt multe și profunde, începând cu religia ortodoxă și terminând cu lupta cot la cot din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, or, în „Marele Război Patriotic” al Rusiei au murit 8 milioane de ucraineni, iar victoria Rusiei a fost și victoria Ucrainei.

Distribuie articolul: