Ben Affleck nu și-a revenit. După ce și-a făcut de cap cu două blonde, dependența lui de alcool a atins un prag critic, iar fosta lui soție, Jennifer Garner, nu a mai suportat să-l vadă cum se distruge, așa că a intervenit.

Potrivit TMZ, Ben a acceptat să urmeze un tratament pentru dependența de alcool după ce Jennifer l-a implorat să se interneze. Actorul în vârstă de 46 de ani a fost fotografiat miercuri, în timp își ce părăsea abătut casa din Pacific Palisades. El a urcat în mașina condusă de Jennifer, iar aceasta l-a dus la centrul medical The Canyon din Malibu. Potrivit tabloidului online american, starul va sta acolo pe „o perioadă extinsă”.

TMZ scrie că Ben Affleck a suferit o cădere psihică în urmă cu ceva timp, iar starea lui s-a înrăutățit ulterior. Anul trecut, actorul a dezvăluit că a petrecut o perioadă într-o clinică și a mers periodic la câteva centre de dezintoxicare. Săptămâna trecută, el a fost văzut în timp ce intra în clinica Refuge Recovery din Los Angeles. Într-o postare pe Facebook, actorul a scris: „Am terminat un tratament pentru dependența de alcool; am făcut pace cu trecutul și voi continua să-l înfrunt.

Vreau să-mi trăiesc viața din plin și să fiu cel mai bun tată. Copii mei trebuie să știe că nu este nicio rușine să ceri ajutor când ai nevoie și să fiu o sursă de forță pentru oricine are nevoie de ajutor dar se teme să facă primul pas.”

Actorul, care s-a despărțit în 2015 de Jennifer Garner, s-a mai internet într-un centru de dezalcoolizare în 2001 și în decembrie anul trecut, scrie TMZ.Luni, Ben Affleck fusese fotografiat în timp ce prelua de la un curier o cutie cu sticle de bere, relatează Daily Mail.

Dar nu numai băutura pare să-i fi venit de hac, ci și femeile, mai exact cele două blonde cu care s-a încurcat în ultimul timp. În ultimele săptămâni, starul s-a întâlnit de mai multe ori cu noua lui iubită, modelul Playboy Shauna Sexton, în vârstă de 22 de ani. Cei doi au fost fotografiați marțea trecută la restaurantul Nobu din Malibu, iar duminică au fost văzuți intrând împreună în casa lui.

Affleck s-a despărțit recent de Lindsay Shookus, în vârstă de 38 de ani, producătoarea show-ului de televiziune “Saturday Night Live”. O sursă citată de People a declarat că actorul nu dorea să se simtă încorsetat într-o relație serioasă și că vrea să se simtă liber. „E fericit că poate să se vadă cu cine vrea și să nu se simtă legat într-o relație serioasă. Lindsay era prea serioasă pentru el. I-a plăcut de ea, dar nu căuta ceva permanent”, a spus persoana respectivă.

O altă sursă a declarat pentru US Weekly că Jennifer Garner n-ar fi fost surprinsă de comportamentul fostului soț. „Preocuparea ei nu este cu cine se întâlnește el. Pe ea o interesează dependența lui și dacă se poate baza pe el în creșterea copiilor. Normal că nu-i încântată că el se întâlnește cu un model Playboy de 22 de ani. Dar nici nu-i surprinsă. Jen a ajuns să se aștepte la așa ceva de la Ben. Ea nu vrea să se bage. Nu poate lua decizii pentru el”, a dezvăluit aceasta.

Ben Affleck și Jennifer Garner s-au cunoscut pe platourile de filmare ale producției „Pearl Harbor”, în 2001, dar Ben a dezvăluit că s-au îndrăgostit în timpul filmărilor pentru „Daredevil”.

eva.ro

Distribuie articolul: