Fostul prim-vicepreședinte al Comitetului de Direcție al Victoriabank, Corneliu Ghimpu, a fost trimis în judecată în dosarul denumit generic „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție îl acuză de complicitate la escrocherie și spălare de bani, fapte care ar fi fost comise în 2014.

Potrivit procurorilor, acesta ar fi acționat împreună cu fostul președinte al Victoriabank și ar fi contribuit la un mecanism prin care urmau să fie sustrase sume importante din sistemul bancar și bugetul de stat.

Anchetatorii susțin că, în 2014, Ghimpu ar fi participat la decizii privind plasarea unor mijloace financiare la Unibank, Banca Socială și Banca de Economii, deși ar fi cunoscut situația financiară dificilă a acestora. Ulterior, banii ar fi fost retrași prin credite acordate unor companii afiliate.

În urma operațiunilor, potrivit Procuraturii Anticorupție, s-ar fi format o datorie a Băncii de Economii față de Victoriabank de 2,245 miliarde de lei.

Dosarul va fi examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Totodată, procurorii au aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste 32,7 milioane de lei, în vederea recuperării eventualului prejudiciu și a unei posibile confiscări speciale.

Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Distribuie articolul: