După războiul ruso-turc din 1806-1812, Manuc Bey Mârzaian, personalitate remarcabilă (dar și controversată) a momentului, a cumpărat de la principesa Dolgorughi moșia Hîncești unde s-a stabilit apoi cu familia.
Manuc Bey – pe numele său adevărat Emanuel Mârzaian – a fost „un armean deștept și peste fire de bogat” născut în 1769 la Rusciuc (astăzi Ruse), în egală măsură negustor, cămătar și – după unii istorici – agent secret.
Intermediind diverse legături, informând și negociind când în numele rușilor, când în numele otomanilor, în perioada războiului ruso-turc Manuc a știut să profite și în nume propriu.
Pe terenul care aparținuse inițial Curții Domnești din București, Manuc Bey reușise să construiască în 1806-1808 un han modern care va găzdui apoi, timp de câteva luni, oficiali ruși și turci, în cele din urmă acesta fiind locul în care s-a semnat actul care a pus capăt războiului ruso-turc (1806-1812).
Pe zidul din stânga porții, vizitatorii de astăzi ai Hanului lui Manuc din București pot vedea o placă montată “cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la încheierea Tratatului de pace ruso-turc semnat la 16/28 mai 1812 când partea dintre Prut și Nistru a Țării Moldovei, denumită apoi Basarabia, a fost cedată de Curtea Otomană Imperiului Țarist.”
Complexul de împrejurări istorice l-au determinat să cumpere o moșie peste Prut, la Hîncești și să se retragă acolo cu familia. A murit după numai un an (în vârstă de 48 de ani), moartea survenind în împrejurări suspecte, la 20 iunie 1817, dată la care primise în vizită doi generali ruși. Unii istorici vorbesc despre un accident de călărie, alții că ar fi fost otrăvit. A fost înmormântat lângă biserica armenească din Chișinău.
Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey amplasat în vestul orașului Hîncești se întinde pe o suprafață de aproximativ 10 ha, doar o mică parte din moșia pe care Manuc Bey a cumpărat-o în 1816 – conform datelor istorice – plătind 300000 lei de aur. Deoarece Manuc moare în anul următor, el nu a reușit decât să contureze planurile acestei impunătoare reședințe. Urmașii săi (Murat – fiu și Grigore – nepot) sunt cei cărora li se datorează tot ceea ce vedem astăzi în Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey din Hîncești. Cu excepția Casei Iamandi existentă inițial pe moșie, ei au ridicat în perioada 1858-1861 mărețul palat cu grădină de iarnă, cu turn de pază, cu fântână și cu tot felul de acareturi, căruia îi vor adăuga în 1881 Castelul de Vânătoare.
Sălile din castelul Manuc Bey sunt împărțite în funcție de tematica obiectelor expuse. Găsim o sală a portului popular, o sală a obiectelor vechi, folosite de înaintașii noștri, participanții la războiul de pe Nistru și cum era odinioară camerele folosite de familia lui Manuc Bey.
Fii turist la tine acasă. Și hai să ne promovăm țara!

Distribuie articolul: