Oraşul Ungheni este una dintre cele mai vechi localităţi din Republica Moldova. Prima sa atestare documentară dateză din 20 august 1462, într-un hrisov de la domnitorul Ştefan cel Mare. Există, însă, dovezi certe că aşezarea, la început sătuc, exista pînă la formarea statului medieval moldovenesc.

Distanţa de la Chişinău: Chişinău – Ungheni : 110 km

Durata parcurgerii: Chişinău – Ungheni : 2h 00 min

Iniţial, localitatea s-a numit Unghiul, probabil de la configuraţia locului pe care s-a constituit. Aici rîul Prut formează, prin cotire bruscă, un unghi perfect. Abia peste două secole, în anul 1645, aşezarea apare menţionată cu numele său actual, Ungheni. Lucrurile în acest sens s-au amplificat după 1812, odată cu anexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Rus. Cum providenţa l-a aşezat la răscrucea marilor căi de comunicaţie şi, mai important, între două mari centre economice: Iaşi şi Chişinău, soarta micului sătuc era pecetluită: posibilităţile sale de dezvoltare, avantajele pe care le oferea erau evidente. Nu a trebuit să treacă mult timp ca noul stăpîn să înţeleagă rostul. Împins încoace de interese geopolitice, Ungheniul i se arată acestuia destul de propice ca avanspost spre Europa de sud-est.

Să începem cu obiectivele turistice din municipiul Ungheni.

Muzeul de Istorie şi Etnografie Ungheni

Muzeul de Istorie şi Etnografie Ungheni este o valoroasă instituţie de cercetare, valorificare şi promovare a culturii comunităţilor aflate în Valea Prutului mijlociu. Aici poţi afla în profunzime istoria şi cultura regiunii, dar şi a românilor în genere. Instituția are o pagină de facebook și își distribuie serviciile. Muzeul se află pe str. Nicolae Bălcescu, lângă Palatul Culturii. Colecţiile muzeului numără peste 10 000 de piese şi este locul care îţi oferă ocazia să te convingi că  în viaţă bogăţia spirituală păşeşte de mînă cu veşnicia  iar expoziţia care urmează să o parcurgi nu este un amalgam de exponate afişate la întîmplare. Aici fiecare obiect este pus în valoare, astfel încît cele  dintîi piese care te întîlnesc, de natură arheologică, datate cu circa 100 000 de ani î. Hr., încearcă să te convingă de marea vechime a vieţii aici, dar mai ales, de nivelul cultural atins de către omul preistoric, de efortul acestuia de a comunica cu semenii săi printru-un limbaj simbolist profund, redat printr-o artă de mare rafinament estetic.

Bertrand Lemoine este unul dintre consilierii ştiinţifici ai Asociaţiei urmaşilor lui Gustave Eiffel, din Paris: “Gustave Eiffel a exportat unele din lucrările sale pe cale feroviară, în special în România. La Ungheni a construit un pod, care există și la ora actuală, un pod destul de important: este un pod care marchează frontiera.

Este un pod din metal, aș spune clasic în comparație cu ceea ce a mai făcut Gustave Eiffel în alte părți, dar el a avut un rol istoric și simbolic chiar. Era un pod care ajuta la schimburi, la transferuri dinspre vest spre est. El traversa Cortina de Fier, chiar dacă România era undeva în orbita URSS.

Ulterior, a primit numele de  ‘Podul de Flori’ deoarece oamenii care îl traversau erau întâmpinați, cu buchete de flori. La fel ca alte poduri ridicate de Gustave Eiffel avea menirea de a traversa nu doar obstacol fizic dar și unul simbolic, politic putem spune, între două state. El a creat o legătură ce există chiar și astăzi” scrie rfi.ro.

Dar, cum este văzut acest pod dinspre Republica Moldova? Căutând documentele inițiale ale podului, am ajuns la un istoric, Vasile Iucal, el este directorul Muzeului de Istorie din Ungheni. Muzeul său se află aproape de Podul Eiffel, ori de Podul Ungheni cum îi spune el deoarece istoricul nu crede că podul a fost construit de celebrul inginer francez, ci, înclină balanța spre un inginer rus. Curios să afle istoria podului, a ajuns la arhivele naționale din Sankt Petersburg, care îl asigură că podul este opera unui inginer rus.

Dar, pentru elucidarea misterului, Bertrand Lemoine, expertul Asociației Urmașilor lui Gustave Eiffel confirmă pentru RFI că Podul de la Ungheni chiar este opera lui Gustave Eiffel motiv pentru care obiectivul se regăsește pe lista oficială a operelor realizate sub semnătura marelui inginer francez.

Sursa imaginii: Cristina Teaca

Motiv pentru care istoricul Vasile Iucal, de partea sa, spune „că mai drept ar fi ca acest pod să se numească Podul de Flori”.

În schimb, Asociația Urmașilor lui Gustave Eiffel nu deține niciun document care să ateste faptul că un alt obiectiv din Iași, Grand Hotel Traian, ar fi fost construit de Compania Gustave Eiffel.

Diferența dintre aceste două obiective este că în cazul Podului, deși a fost realizat de societatea lui Gustave Eiffel, nu există nicăieri nicio plăcuță care să menționeze acest lucru. Pe pod ori în jurul lui.

Ce-i drept accesul publicului este oarecum restricționat deoarece podul se află chiar pe frontiera dintre România și Republica Moldova. Deci, nu poate fi vizitat în lipsa unui permis din partea autorităților de frontieră.

În schimb, în cazul Grand Hotel Traian, există două plăcuțe: una care spune că imobilul a fost proiectat de Gustave Eiffel iar o alta spune că “societatea franceză Gustave Eiffel a construit hotelul în perioada 1879 – 1882”.

L-am întrebat pe istoricul Vasile Iucal, care a fost ideea Podului de Flori? De ce s-a numit așa?

Vasile Iucal: „A fost o perioadă de liberalizare, de democratizare a fostului imperiu sovietic. Era Gorbaciov, s-au permis multe lucruri, noi aici trăiam o perioadă de renaștere națională. Acest pod are, de fapt, o importanță simbolică deoarece el a fost parte centrală a Unirii, în 1918, dar și în 1990, cu ocazia Podului de Flori”.

El a fost pe acest pod în 1990 și își amintește că “a venit foarte multă lume cu flori. Prutul a fost efectiv înecat în flori. Era o mare de flori care pluteau pe râu iar participanții au luat flori pentru a și le dărui unul altuia. De aceea s-a și numit, cred, Podul de Flori deoarece oamenii s-au întâlnit cu buchete de flori pe acest pod și pe marginile acestui pod” scrie rfi.ro.

 

Fabrica de ceramică Ungheni se înscrie în tipul de ofertă turistică industrială, iar activitatea desfăşurată  aici este apropiată meşteşugăritului popular. Atractiv este aspectul general al procesului de producţie, prin caracterul original al acestui proces, dar mai ales pentru faptul că producerea ceramicii conţine multă afecţiune spirituală, sufletească, ca orice lucru izvorît din pămînt.

Fabrica de covoare Ungheni (arta ţesutului covorului modern), prin genul producţiei se înscrie într-un obiectiv turistic de tip industrial. Instituţia dispune de un muzeu al mostrelor produse de-a lungul existenţei sale deosebit de originale, care trezeşte interesul vizitatorului.

Podul proiectat de Gustave Eiffel

Podul de cale ferată peste Prut a fost proiectat de un oarecare Melnic, un constructor rus. Probabil că s-a comis o eroare în proiectare sau construcţie, pentru că apele ce se revărsau primăvara l-au mişcat de pe piloni. Atunci, autorităţile au apelat la ajutorul lui Gustave Eifell, autorul renumitului turn din Paris, specialist remarcabil în construcţii metalice În 1877 Gustave Eifell soseşte la Ungheni şi realizează un studiu de fezabilitate, a cercetat problema, de ce nu ţine podul de cale ferată peste Prut. Conform recomandărilor sale, podul s-a reconstruit şi a funcţionat perfect până în 1944, când a fost distrus de bombardamente. Ulterior, podul fusese restabilit.

Jurnaliștii de la RFI România au realizat un repor

Troiţa Martirilor Neamului

Este amplasată   în scuarul din centrul oraşului Ungheni şi a fost ridicată în anul 1994.Originalul Troiţei   se află la Muzeul de istorie şi Etnografie  din Ungheni.Piesa este un unicat şi reprezintă un valoros document istoric şi etnografic. A fost închinată ostaşilor români căzuţi în luptele pentru realipirea Basarabiei la România în ultimul război mondial. Din 1944, s-a aflat  în cavoul bisericii „Sf. Nicolae,” Ungheni (Dănuţeni), unde a  stat o jumătate de veac, În 1994 a fost redescoperită şi expusă în cadrul expoziţiei muzeului.

Aleea castanilor

Se consideră că aleea castanilor din Ungheni este una din cele mai lungi de acest fel din Europa (aproximativ 4 km).

Obiectivele turistice: Biserica „Sf. Alexandru Nevski”, or. Ungheni

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, Ungheni

Mănăstirea „Sf. Gheorghe”, Ungheni

Sculpturile din Ungheni

În 2000, la Ungheni a fost iniţiată o tabără de sculptură, cu o frecvenţă bienală, la care au participat artişti plastici consacraţi din Republica Moldova şi România, printre care şi sculptorii Dumitru Verdianu şi Ion Zderciuc, ambii originari din oraşul Ungheni  De tot au fost organizate patru ediţii, fiind realizate 33 de sculpturi în piatră de Cosăuţi şi în lemn.

Stilul lucrărilor este abstract, simbolistic. Contestate la început, pe timp ce trece interesul faţă de acestea sporeşte. Sculpturile au devenit deja un element de mândrie, o carte de vizită a Ungheniului.

Biserica „Sf. Alexandru Nevski”

Este valoroasă prin arhitectura originală, relevantă, interesantă. Autorul proiectului arhitectural este celebrul arhitect din Basarabia de la începutul sec. XX Alexandru Bernardazzi.

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, Ungheni

Construită în anul 1882 de către prinţul Constantin Moruzi, proprietarul moşiei Dănuţeni, astăzi parte a oraşului Ungheni. Arhitectura bisericii poartă amprenta stilului rus, stil ce se caracterizează prin planul în formă de cruce cu braţele egale, naosul cubic, acoperişul fragmentat de turnuri şi turnuleţe. Biserica găzduieşte cavoul familiei Moruzi, amplasat la temelia bisericii. Intrarea în cavou se face coborând câteva trepte. În cavou se află mormintele ctitorului şi al nepotului său, Pavel Moruzi.

 

„Casa albă din Ungheni” – A fost construită pe la 1975, de către administrația sovhozului„Prut”, care la acea vreme era considerat milionar. Acesta era condus de un „erou al muncii socialiste” – Iacob Ciachir. O căsuță modestă pentru vremurile noastre, inundată de verdeață, mai păstrează urmele acelor vremuri demult apuse. Câteva trepte care abia de mai rezistă timpului ne „teleportează” într-un alt veac.

Gara Feroviară Internațională de la Ungheni

Gara Feroviară Ungheni e una dintre cele mai vechi din țară.

Sursa imaginii: facebook

Gara Feroviară Internațională din Ungheni va reveni la denumirea de odinioară pe care o purta în perioada interbelică (1922 – 1940). Începând cu anul 2023, aceasta va purta numele domitorului Vasile Lupu. La inițiativa Asociaței Istoricilor „Nicolae Iorga” și a Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, a fost înaintat un demers către administrația Căii Ferate din Moldova, care la rându-i, a oferit un răspuns afirmativ.

„Monumentul cneazului Grigorii Potiomkin” – Monumentul a fost construit în anul 1792 de contesa Branițkaia, nepoata cneazului și prezenta, în varianta inițială un stâlp de piatră sub forma unei coloane.

„Masa lui Petru I” – se află în satul Semeni, comuna Zagarancea, unde secole în urmă se presupune că s-au întâlnit domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir cu țarul rus Petru I. Aici a fost săpată o masă la care au stat și au cinstit boierii. Localnicii îi zic „Zamkă”. Masa lui Petru I se află la 10 km de orașul Ungheni, mai exact în satul Semeni.

Tot la Zagarancea se află un muzeu în aer liber și a fost deschis în anul 2016 la inițiativa localnicilor. Muzeul reprezintă o adevărată lecție de istorie și cultură pentru orice vizitator ce îi pășește pragul. Muzeul are improvizată o „Ogradă a bunicilor” cu exponate din curtea fiecărui consătean de pe vechea vatră a satului, cu diferite expoziții tematice: „La cuptor”, „Casa Mare”, „În zămnic”, „Meșter faur” și „Țăranul și glia”. În perimetrul muzeului veți descoperi și o mică grădină zoologică cu diferite animale ce se încadrează perfect în peisajul rural, iar o altă curiozitate pe care o veți descoperi este evoluția istorică a gardului din satul Zagarancea.

Localitatea Zagarancea se află la doar 4 km față de municipiul Ungheni și 117 km față de capitala țării.

„Movila Măgurii” – Movila Măgurii se află în raionul Ungheni, pe moșia satului Țâghira, comuna Negurenii Vechi. Dealul este renumit datorită înălțimii sale. E al doilea din țară cel mai înalt, după cel din Bălănești. În timpuri străvechi locuitorii din apropiere organizau aici sărbători sau ritualuri religioase.

 

 

„Râul Prut” – este considerat „granița” dintre Republica Moldova și România. Și are o lungime de 8 km pe teritoriul orașului Ungheni, care este cea mai mare localitate din Republica Moldova din calea sa.

Lung de 953 de kilometri, râul Prut izvorăşte din apropiere de muntele Hoverla din Carpaţii Păduroşi din Ucraina. Prutul devenise o adevărată coloană vertebrală a Moldovei. Ţinuturile moldoveneşti se întindeau pe o parte şi alta a râului, existând chiar şi unele sate care se împăţeau pe ambele maluri. Prutul nu a reprezentat niciodată un obstacol, el fiind străbătut de nenumărate vaduri.

Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldaviae“, se opreşte asupra Prutului şi la  numint Porata, adică „apă furtunoasă“. Denumirea este, desigur, daco-getică, trecută în pronunţie greacă sau latină. Domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir face şi o analiză a apei Prutului şi susţine că, după decantarea nisipului, apa era cu 30% mai uşoară decât apa celorlalte râuri moldoveneşti.  În 1812, după ocuparea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru de către ruşi, Prutul devin pentru prima dată graniţă de stat, una dintre cele mai bine păzite, deoarece armata rusă dorea să împiedice orice comunicare între românii de pe ambele maluri. În folclor, Prutul devine un râu blestemat, datorită faptului că „desparte frate de frate, soră de soră şi părinţi de copii“.

Legenda spune că într-un sătuc de munteni trăia un băiat pe care îl chema Prut. Acesta mergea în pădure să aducă lemne. Într-o seară munci cu atât spor încât nu își dădu seama când se lăsă întunericul. Așa că hotărî să rămână să doarmă în munți. Găsi un pin uriaș și își făcu adăpost pentru o noapte chiar sub el. În somnul său visă o fată frumoasă toată îmbrăcată în verde ce se apropia de el cântându-i. Băiatul și-a întins mâna înspre ea, dar fata dispăru imediat iar el se trezi. Tot ce găsi era o panglică verde legată de o creangă. Băiatul simți că se indrăgosti de fata în verde, așa că decise să o găsească.
Astfel încât, pe măsură ce seara se apropia, Prut se ascunse sub pinul cel înalt dar fără să adoarmă. O dată cu venirea nopții, sosi și fata îmbrăcată în verde. Băiatul sări deodată și o luă în brațe și o întrebă cum o cheamă. La început, fata era speriată, dar apoi zâmbi și răspunse: Hoverla. Din acea seară, Prut nu mai fu niciodată văzut de săteni. Trăia în munți cu Hoverla, împlinindu-și dragostea.
Totuși, Hoverla era fiica muntelui Tsar și astfel nu îi era permis să coboare dintre munți printre muritori. Când tatăl ei a aflat de dragostea sa pentru Prut, a blestemat-o. Hoverla simțea că nu poate să trăiască fără dragostea sa așa că s-a aruncat de pe o prăpastie înaltă. Imediat s-a ridicat teroarea și a distrus tot ce era în cale.
Dimineața următoare, când soarele a răsărit, în locul văii apăru un munte uriaș. Pentru multă vreme Prut a plâns-o pe Hoverla. A fugit în munți și nu s-a mai întors niciodată. De atunci, un râu a început să curgă, făcându-și loc printre stânci.
Și oamenii au numit râul Prut, iar muntele Hoverla.
Sursa: Biblioteca PovestiPescaresti.ro.
Satul Rădenii Vechi

Rezervaţia Naturală de Stat „Plaiul Fagului”

Rezervația științifică „Plaiul Fagului” reprezintă în fond un depozit natural al unui număr substanțial de specii de plante, copaci și animale, care au un regim strict de protecție. Rezervația științifică „Plaiul Fagului” este o arie protejată amplasată în raionul Ungheni, în apropiere de satul Rădenii Vechi, din Republica Moldova. Rezervația a fost fondată în 1992 și are o suprafață de 5642 ha, reprezentând o zonă cu rol de protecție pentru un ecosistem reprezentativ din punct de vedere silvic. Cele mai răspândite specii de plante arboricole sunt: gorunul – ocupă circa 31 % din suprafața împădurită, frasinul – cca 21 %, carpenul – cca 19 %. Deși are o pondere de numai 5%, fagul este cel mai răspândit anume în această rezervație, comparativ cu restul teritoriu al țării.

Rezervaţia Naturală de Stat „Plaiul Fagului”, ca instituţie cu profil de protecţie a mediului, este comparativ tînără. Însă fondul ei forestier, cu o vastă varietate fito-faunistică specifică părţii de nord-vest a Podişului Central al Codrilor, are rădăcini milenare. Arboreturile, amplasate pe cele mai diverse soluri, elementele de relief, exprimate printr-o vastă variabilitate a altitudinilor şi a expoziţiei versanţilor, se află într-un mozaic armonios cu factorii de mediu care, consolidînd echilibrul ecologic, le creează condiţii favorabile de creştere. Aici contrastul se îmbină cu elementul creativ al complexului factorilor de mediu, fapt care explică convieţuirea reprezentanţilor diverselor specii de plante şi animale.

Monumentul kneazului Potiomkin

La marginea satului Rădenii Vechi,  pe un vîrf de deal, se înalţă, de mai bine de un secol, un obelisc, supranumit de localnici „Stîlpul lui Sfetlici” sau „Stîlpul lui Potiomkin”, iar de istorici – monumentul lui Potiomkin din Taurida.  În lucrarea istoricului Gheorghe Bezviconi „Călători ruşi în Moldova şi Muntenia”, publicată la Bucureşti în anul 1947, citim, cu referire la acest monument: „La 30 verste de Iaşi se înalţă un monument clădit din piatră necioplită, ridicat de Ecaterina cea Mare prinţului Potiomkin. At the edge of the village Rădenii Vechi, on a hilltop, stands for more than a century, an obelisk, called by locals „The Pillar of Sfetlici” or „The Pillar of Potiomkin” and by historians – “The Monument of Potiomkin from Taurida”. In the work of the historian George Bezviconi „Russian Travelers in Moldavia and Muntenia”, published in Bucharest in 1947, we can read with reference to this monument: „On 30 verses from Iasi, is a monument built of rough stone, rised by Catherine the Great and the Prince Potiomkin. Acest răsfăţat al soarelui, care a ştiut să trăiască în lux şi mulţumire, a ştiut să-şi aleagă şi locul unde să moară – (…) lîngă un drum înconjurat de păduri şi dealuri, alcătuind o privelişte minunată ce încîntă ochii”.

 

Satul Pârlița

Muzeul comunei Pîrliţa (tradiţii, artă populară)

Muzeul satului Pîrlița vă invită în perioada 14 iunie-30 iunie 2023, la expoziția „Costumul tradițional” dedicată Zilei Naționale a Portului Popular.

 

Suprafața totală a muzeului este de 1800 m2:

1300 m2 este terenul exterior petru expoziții în aer liber;

500 m2 revin clădirii muzeului ce dispune de 4 săli de expoziție cu un patrimoniu de peste 3800 exponate.

Prima sala de expoziție este intitulata ,,Casa și ograda țărănească”

Casa și ograda țărănească începutului secolului al XIX- lea. Casa cu paie , cu o singura odaie și o tinda , obiecte , unelte de muncă din acele timpuri.

Casa și ograda țărăneacă sf. sec.al XlX-lea – încep.sec.al XX-lea . Casa cu stuf, cu o odaie de locuit, cu casa mare și tindă . Obiecte, lucruri, țesături necesare în casă.

A doua sala de expoziție „Pagini din viața consătenilor”

Expoziții de prosoape , prostiri, broderii decorative.

Expoziția portului popular.

Ceremonia de nuntă.

Expoziția de țesături la război ( covoare basarabene și moldovenești, peretare, țoluri).

Colțul gloriei militare.

Învățământul din s. Pîrlița.

Expoziții tematice, obiceiuri și tradiții teatralizate .

A treia sala de expozitie „Cugetam … cream… visam…”

Expoziție de icoane, cărți și vesminte preotești din biserica de lemn (anii 1900- 1912)

Arborele patrimoniului satului.

Expoziția lucrărilor din deșeuri naturale.

Expoziții tematice.

A patra sala de expoziție,, La o vorbă dulce de la un suflet curat”:

Sala de ședinte, lecții

Centrul de mesteșug ,,Lada cu zestre” – broderie în cruciulița cu copiii.

Pe parcursul acestor 12 ani de activitate muzeul a  avut peste 20.000 de vizitatori din diferite locuri ale lumii: Romania, Ucraina, Belorusia, Ungaria, Turcia, Polonia, Italia, Germania, Grecia, Spania, Marea Britanie, SUA, Canada, Israel, Senegal, China, Letonia etc.

În satul Pârlița din raionul Ungheni este un local, unde vă puteți opri pentru a lua prânzul ori cina, dar și a vă odihni un pic.

Muzeu agricol

La 8 noiembrie 2016 a fost înființat și Muzeul Tehnicii Agricole , cu scopul de a ilustra evoluția tehnicii agricole din spațiul geografic al RM de azi . Locul muzeului este încadrat în mediul de activitate al întreprinderii agricole „SRL Agrosfera BM ” de unde și provine prima colecție de exponate.

Inițiativa creării muzeului aparține unei echipe în frunte cu Nicanor Buzovoi – Președintele Asociației Naționale a Producătorilor de Cereale din RM . Colecția muzeului este inițiata cu 120 de exponate care va putea fi completată cu timp.

 

Surse: crungheni.md, ziarul Unghiul, turism.ungheni.md.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: