Copilul – geniu al culturii românești, tânăra și talentata Iulia Hașdeu s-a remarcat prin aportul deosebit în literatură, pictură și muzică, ce l-a adus în timpul scurtei sale vieți pentru România.

Fiică a scriitorului și savantului român Bogdan Petriceicu – Hașdeu și a distinsei sale soții Iulia Faliciu, Iulia Hașdeu vede lumina zilei la București, pe data de 14 noiembrie, anul 1869.

Numele Iulia i-a fost dat de către distinsul său tată, ca un omagiu suprem adus mamei acesteia, dar și ca tribut al contopirii mistice dintre mamă și fiică. Contribuția mamei a fost de-a dreptul remarcabilă pentru micuța Lilica (după numele său de alint), aceasta punându-și tot timpul și viața sa în scopul creșterii intelectuale a fiicei sale și a sădirii voinței de a realiza ceva în viață.

La vârsta de nici opt ani, micuța Iulia deja a trecut cu succes toate examenele celor patru clase primare, iar la unsprezece ani absolvește Colegiul Național „Sfântul Sava”, în paralel cu frecventarea cursurilor Conservatorului de Muzică din București. La șaisprezece ani, devine singura studentă româncă la Sorbona, unde a uimit profesorii cu talentul său deosebit și setea sa de cunoaștere. Urma să-și obțină licența în „Filosofie” la „Facultatea de Litere”.

Iulia Hașdeu, spun contemporanii, obișnuia să doarmă foarte puțin noaptea, cam trei ore, după care oamenii ce treceau pe strada unde locuia distinsa domnișoară puteau să-i vadă lumina aprinsă în odaie. Scria. Scria mult, scria de mică cu o pasiune și un artistism înnăscut. Opera sa includea poezii, legende, povești, nuvele, piese de teatru și postume. Dintre operele ei cele mai însemnate, unele fiind scrise încă în fragedă copilărie, la vârsta de nici șapte ani, se numără „Dama de circ”, „Amorul e scânteie”; o serie de povestiri sub numele de: „Istorioare pentru amicele mele de la zece până la douăzeci de ani”; legende și nuvele răscolitoare.

Înafară de literatură artistică, mai este autoarea a două conferințe: „Logica ipotezei” și „A doua carte a lui Herodot”, scrise la Paris. Era efectiv îndrăgostită de limba și cultura franceză, având o admirație aparte pentru Napoleon I, Victor Hugo și Ferdinand de Lesseps.

În anul 1887, când începe lucrul pentru teza sa de doctorat cu titlul: „Filosofia populară la români: logiac, psihologia, metafizica, etica și teodiceea”, se îmbolnăvește grav de tuberculoză, dar ignoră primele semne ale bolii din setea mult prea mare de a învăța.

În vara lui 1887 revine în România la Curtea de Argeș, fără însă a se opri din scris, după care se întoarce la Paris. Totuși, boala se agravează și în martie 1888 este nevoită să întrerupă studiile. Urmează un tratament la Montreux, Elveția, și deși medicii considerau că tânăra va învinge boala, starea fetei se înrăutățea văzând cu ochii.

Părinții o aduc în țară, la Agapia, unde Iulia ajunge să-și înțeleagă și să-și accepte destinul nefast, publicând tot atunci ultima sa creație, poezia: „Moartea”. Pe 29 septembrie, 1888 copilul – geniu se stinge din viață la numai optsprezece ani, fiind înmormântată ulterior la cimitirul Bellu din București.

După moartea iubitei fiice, Bogdan Petriceicu – Hașdeu adună toate schițele, lucrările, scrierile și operele acesteia și se ocupă personal de publicarea lor post – mortem. Astfel, o lume întreagă poate să se desfețe și astăzi citind ceea ce a creat micuța domnișoară atât de luminoasă la chip, suflet și cuget.

Bietul tată, neconsolat fiind de moartea iubitei sale fiice, nu se putea nicicum împăca cu destinul crunt ce i-a răpit unicul copil, căutând mereu explicații și cerșind de la fiica moartă semne care să-i arate de ce a plecat atât de devreme dintre cei ce o iubeau.

În anul 1890, la șase luni de la moartea Iuliei, Bogdan Petriceicu – Hașdeu susține că a primit primul semn de la fiica sa, din lumea de dincolo, și astfel se adâncește în practica spiritismului pentru tot restul vieții.

După spusele sale, Iulia a fost cea care i-a arătat, prin semne, cum să-i construiască capela și să-i amenajeze locul de veci, precum și construcția castelului din Câmpina a fost realizată conform indicațiilor fiicei moarte, pe care le obținea la ședințele de spiritism.

Evident, marea parte din anturajul bucureștean l-a catalogat pe Bogdan Petriceicu – Hașdeu drept nebun, care și-a pierdut cugetul în urma pierderii unicului copil. Dar există și astăzi oameni ce vizitează castelul din Câmpina în speranța de a vedea spiritul Iuliei, care se zice că bântuie des castelul, plimbându-se sau cântând la pian.

Dincolo de momentele legate de supranatural, toți admiratorii talentului de geniu deosebit al frumoasei Iulia pot vizita castelul de la Câmpina ce a fost donat, după moartea mamei scriitoarei, Academiei Române.

Distribuie articolul: