Lili este una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute femei din televiziune de la noi. A reușit să ajungă la sufletul publicului prin modestia și sinceritatea de care a dat mereu dovadă. 

A fost o fată talentată și cu un pic de noroc și astfel a ajuns să apară zilnic în fața ecranului. Copilăria ei a fost una liniștită a trăit la țară, iar atunci când a decis să facă studiile a decis să meargă în Iași, dar tot acasă s-a întors unde a devenit celebră.

Un moment greu din viața prezentatoarei a fost atunci când l-a pierdut pe unul dintre frații ei. Ia fost greu însă a reușit să se vindece de acea durere.

Lilu ne învață de foarte multe ori că echilibru și fericirea este în noi, nimeni și nimic nu ne poate ajuta să ajungem la acea fericire pe care o căutăm cu toții decât chiar noi înșine.

Astăzi prezentatoarea a publicat un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram prin care ne mărturisește care este cheia către liniște și fericire – puterea de a vedea lucrurile mici care ne pot aduce un zâmbet pe buze.

„Mai multă culoare în viața noastră. Mă întrebați de unde am atâta energie? În primul rând cu cât mai mult oferi cu atât mai mult primești apoi, nu îmi consum energia cu gânduri și cu oameni negativi  încerc să văd întotdeauna ce e bun și în lucrurile care aparent îmi displac. Și încerc să iubesc viața, doar așa mă va iubi și ea pe mine.”

Citește și: Lilu, mesaj emoționant pentru fratele ei! „Singurul care mi-a rămas și îl iubesc nespus”

Distribuie articolul: